Le traisem si nu stiam cum se numesc. Am si povestit despre ele. Uneori ne inspira frica. Alteori sunt surse de amuzament. Noi le ziceam in dialectul parintesc vulgar: crize. Sau nervi. Sau gargauni. Ne-am luminat si am aflat ca lumea buna le zice: TANTRUM. Temper tantrum. Are nume de ceva tinctura, dar sa stii ca se inghite de catre parinti, de fiecare data cand simte copilul nevoia.

“A tantrum is an emotional outburst (outburst? E uragan de-a dreptul. Orice lucru sau vietate ce sta in calea subiectului infantil e cazul sa se teama) of ill humor (umorul asta noi nu-l stim, noi stim doar…) or a fit of bad temper( da, da, bad temper asta ne e familiar) wherein the ‘higher’ cognitive functions (adica atunci cand copilul doreste sa ia la stricat tastele de la laptop) are unable to stop the emotional expression of the putative ‘lower’ (emotional and physical) functions (adica atunci cand eu ii inchid laptopul si el nu mai ajunge la taste; si nici nu stie cum sa deschida monstruoasa masinarie). It can be categorized(cine are nevoie de descrieri si de clasificari? Solutii aveti?)by an irrational fit of crying (mult plans, fara lacrimi, fara o jumatate de lacrima), screaming (ohoooo din belsug), defiance, angry ranting (sa povestesc cum musca, cum face sa zboare orice nu e fixat in ciment?) and a resistance (great resistance if you ask me)to every attempt at pacification (nu exista pace in situatiile acestea, poti doar sa astepti sa-i treaca)in which even physical control is lost.” (Wikipedia)

Noi suntem abia la inceput, asa ca neavand experienta la indemana, aplicam litera cartii.

In carte scrie ca e indicat sa stai bine cu nervii. Bine de tot. Si sa stii sa numeri. Oi. Nu pana la o suta ci pana atunci cand copilul termina ultima picatura de tantrum.

Calmul este un must have, pentru ca in popor se zice ca un tantrum pe rand: in cazul in care copilul l-a demarat primul pe al sau, e cazul ca pe al tau sa-l amani pana la noi ordine. Orice urma de iritare din comportamentul tau nu face decat sa aprinda si mai mult criza copilului. Deci oi, numarat si inspir/expir.

Cauza? Frustrarea, frustrarea, frustrarea! Ar vrea dar inca nu poate. Sau nu stie cum sa faca. Sau nu stie cum sa-ti spuna. Poate fi si oboseala (observati copiii cu varste mai mici, seara, in supermarket) si lipsa de atentie si uneori poate fi chiar o forma de a obtine ceea ce vrea.

Know-how: Il iei intr-un loc linistit, doar tu si el si ii oferi ocazia sa se linisteasca. Adica tu stai linistit si ai grija de oile alea, iar el are ocazia sa se descarce. Asa cum atunci cand era bebelus avea nevoie de supt ca sa se descarce nervos, acum se tranteste cu fundul de parchetul din hol. Dupa ce nivelul decibelilor devine rezonabil ii explici de ce ai reactionat asa, cum te simti, cum intelegi ca se simte el, cum nu obtine nimic… chestii parintesti, stii tu. Si poti sa-l iei in brate si sa-i dai un pupic-ventuza. E chiar indicat. E inutil sa incerci sa-i vorbesti atunci cand da cu pumnul in perete. Nu te va auzi, sau nu va vrea sa te auda!

Exista riscul sa cedezi la inceput. Si sa-i dai lampa aia de birou pe care o vrea cu disperare. A fost doar 100 RON. Ce mai e suta in ziua de azi? Mult, atunci asta nu-l face decat sa-l invete ca asta e comportamentul potrivit pentru a obtine ceea ce doreste.

Trebuie sa stii ca toti copiii au si cica trece de la sine (in timp ce tu poate albesti sau devii cardiac).

Nu ca nu avem si noi acasa, dar deocamdata nu am putut inregistra nimic: stam prost cu numaratul oilor si inca nu avem dexteritatea sa filmam copiii in crize de comportament. Tantrum ziceam: