“Durata concediului maternal (pentru cresterea copilului) va fi redusa de la 24 de luni, la 18 luni, au declarat pentru Capital surse guvernamentale.

Potrivit surselor citate, decizia va fi luata in urmatoarele sedinte de guvern, cel mai probabil in prima decada a lunii aprilie, dupa ce Ministerul Muncii va redacta actul normativ care va modifica actuala lege referitoare la concediul pentru cresterea copilului.

Informatia a fost confirmata, indirect, si de catre secretarul de stat in Ministerul Muncii, Mariana Nedelcu, aceasta afirmand ca Executivul are in vedere “incurajarea mamelor sa se intoarca mai repede la munca”. (sursa: www.capital.ro)

Pai eu zic ca e foarte bine avand in vedere ca bone sunt cu duiumul, crese care sa primeasca copii mici la fel…  Nu mai vorbesc despre relatia mama-copil, care e intrerupta fix in momentul cand poate abia a invatat sa mearga. Stiu ca sunt mame care au dorit, sau care au fost obligate de angajator sa revina la servici mai devreme de 24 de luni. Dar nu consider ca e normal sa fie o lege care sa impuna lucrul asta. In primul rand consider ca la 18 luni e prea devreme pentru dezvoltarea psihica si emotionala a copilului, ca  sa fie trunchiata legatura cu persoana cea mai importanta pentru el in momentul respectiv. In al doilea rand, in lipsa de bunici ce faci? Bona? Eu stiu doar povestile prietenelor si deja mi-e frica. Cresa? Sunt extrem de putine crese care sa primeasca un copil asa mic, mai ales ca de multe ori o conditie e: “sa faca singur la olita”, “sau macar sa ceara”. Si uite asa se duc toate dorintele tale de a lasa copilul in pampers pana la 2-3 ani.

Dupa o astfel de reglementare astept cu nerabdare o lege prin care sa se micsoreze si durata sarcinii. Si nu de la 9 la 7, pentru ca in cazul nostru Rares a facut deja asta. Ma astept sa fie ceva mai multa inventivitate decat cea a unui bebelus si sa reduca sarcina la maxim 4-5 luni. E criza domle’ ! Cine-si mai permite sa tina o sarcina 9 luni?

Multe flori. Unele mai frumoase decat altele. Toate sunt in sufrageria mea (bine , o vaza e pe hol, dar nu mai aveam alt loc disponibil). Iar eu … cu flori multe in casa… happy! Numai ca intre orhidee pretioase, trandafiri minunati, lalele zambarete, crini imaculati si frezii ametitoare, e o zambila. Albastra. Cea mai frumoasa dintre toate florile. E zambila care a stat in mana lui mica. Si pe care o tinea atat de strans incat credeam ca o sa o franga. Si pe care a scuturat-o sperand sa scoata un sunet, la fel ca majoritatea jucariilor lui. Prima floare de la Rares. Prima mea floare de mama.

I love to be loved!

Multumesc tati.

… Dar am fost. Prima oara. In primele clipe ale vietii mele probabil parintii si-au spus: e perfecta. Da stiu, ciudat! Aveam coji pe fata, tenul rosiatic-vinetiu, chestii scarboase prin par. Si cu toate astea… perfecta! Si am cazut in dizgratie. Perfectiunea s-a dus cu primii colici, dinti, mofturi la mancare.

Mai apoi am incercat sa redevin copilul perfect. Si m-am chinuit. Inutil. Nici ca mi-a iesit vreodata. Numai ca intr-o zi, in fata la Opera Romana mi-am dat seama ca parintii mei, paradoxal pentru mine pana atunci, sunt niste oameni. Imperfecti. Asa ca si eu pot fi la fel ca ei. Si de-atunci i-am iubit si mai mult. Si-am inceput sa ma si iubesc.

Am vrut prietenii perfecti.  Si pentru ca nu am stiut sa accept altceva s-au risipit.

Am incercat sa fiu iubita perfecta. Asta pana cand mi-am dat seama ca iubitul adorat e imperfect. Si am inceput sa-l iubesc si mai mult.

Sotia perfecta… wrong again. Asta inca incerc sa o mai fac. Si-mi dau seama de prostie abia cand pic franta seara. Si nu ma mai iubesc eu.

Mama perfecta… ei, asta e inca proaspata. Pentru ca am copilul perfect, pentru mine. Dar vreau sa fiu imperfecta pentru el. Pentru ca asa o sa-i dau voie sa ma iubeasca. Nu doar sa ma respecte, sa simta atasament sau dependenta.

Nu sunt perfecta …nici nu vreau, nici nu pot!

E o leapsa. Dar o las libera. Sa o ia cine vrea!

- Would you be my Valentine?

- Nu!

Si asa am hotarat ca suntem oameni in toata firea si nu ne impresioneaza inimioare, ursuleti, trandafirasi si ciocolaturi. Ne-am plimbat de mana, am mancat in oras, dar NU, nu am sarbatorit nici un Valentine. Pe seara am fost sa-l luam pe Rares de la bu. Si Rares a mormait “ma-ma”. STOP. “Ma-ma”. Desi tati afirma ca a fost un “mea-mea”, copilul sigur mama a vrut sa zica, poate doar cu un mic accent. Si asta fix in ziua in care a facut 7 luni.  Eu de anul asta sunt un fan declarat al lui Valentine. Daca el a facut ca baiatul meu sa zica mult asteptatele si repetatele silabe… so i love him. Si o sa ma bucur in fiecare an cu toti pustii care cumpara inimioare, ursuleti, trandafirasi si ciocolaturi.

I will always be a Valentine!

Mama, mami, mamico, mamos.. ori mai fi si altele inrudite, dar nu-mi trec acum prin minte.

Viitoare mamica. Proaspata-mamica. Mama si copilul. Lapte matern.

Cand naste, o femeie devine mama. Copilul e dependent de mama.

Cand ai nascut? Cum ai nascut? Te simti bine? Te-a durut? Ti-a fost frica? Cum a fost cand l-ai tinut prima data in brate? Te descurci cu el acasa? Te mai doare operatia? Esti obosita? Cat stai acasa? Ti-e greu cu copil mic?…

Oare ii e bine? Oare i-a fost frica? Oare e obosit? Oare cum a fost cand l-a tinut pentru prima data in brate? Oare ii e greu? … Oare cum ii e lui tati? Oare era nervos cand iubita/sotia aducea pe lume copilul lui? Ii transpirau mainile? Batea din picior? Se gandea la flori sau isi dorea ca cei doi/trei/patru…. sa fie bine si sa-i vada?

Organismul unei femei o ajuta sa devina mama. Hormonii bata-i vina care secreta fel si fel de substante. Si mai ajuta si instinctul matern. Plus ca a purtat luni bune viitorul pui in burtica.

Dar cum ajunge un barbat tati? Ce il ajuta ca din momentul tipatului primordial al bebelusului, pe care nici nu-l aude,  sa devina tata? Parca ar fi buni niste hormoni!

Mama este cu siguranta foarte importanta pentru copil. Asta scrie in peste 3677428765 de carti. In tot atatea carti tatal trebuie sa sprijine, sa ajute, sa aline, sa alinte prospata mamica. Cati il intreaba insa cum si ce simte el? Cand are timp sa se gandeasca el cum si ce simte? Oare vrea sa se duca la servici sau ar sta ore in sir sa-si priveasca bebelusul dormind, mancand, plangand, jucandu-se? Oare este si el ingrijorat cand are putina febra?

Sau ce simte tata cand fata lui naste, cand copilul lui are copil?  Cum se simte un tata cand baiatul lui are un copil? Ce simte un bunic?

Nu am raspuns la nici una dintre intrebari. Mi-am adus aminte doar de tata.

Din tot sufletul meu de mama si de sotie, vreau sa le multumesc! Sunt doi oameni importanti pentru mine, dupa principiul: mare om, mare caracter. Fara ei viata mea ar fi fost un cosmar.

Asa ca, din sufletul de sotie ii multumesc celui care mi-a dat-o pe Marita, masina mea de spalat. Saraca munceste aproape in fiecare zi. E o prietena de nadejde. Ce-i drept si eu ii mangai butoanele cu gingasie in privire.

Iar din sufletul meu de mama celui care a inventat batista bebelusului. Cum o fi stat el si s-a gandit sa faca ceva care se pune la aspirator si scoate mucii copilului de prin nas. Imi cer scuze pe aceasta cale minunatului inventator, ca pret de luni bune mi s-a parut o prostie fantastica batista.

Casa noastra colcaie de virusi. Mami, tati si bebe sunt muciosi. Nu foarte tare, nu de speriat, dar suficient incat sa gasesti peste tot batiste de hartie folosite, aspiratorul mutat in camera lui Rares. Singura parte buna e ca imi imaginez ca vecina de la 7 (noi suntem la 8), poreclita tanti Mita, isi inchipuie ca-s foarte harnica de dau cu aspiratorul de cel putin 5 ori pe zi.

A intrat cineva pe blog cautand “reflexe de Mos Niculae”. La o prima gandire am zis ca se refera la reflexele lui Mos Niculae, care presupun ca si le activeaza cel mai devreme pe 15 noiembrie si dureaza pana maxim 6 decembrie. Apoi intra in latenta ca sa si le reactiveze la anul.

La o a doua gandire mi-am dat seama ca majoritatea parintilor, si in special mamicile, sunt dotate cu acest reflex. Reflex ce ne face sa cautam frenetic un dar pentru copilul, sotul, iubitul, mama, fratele… nostru drag. Si dam peste cap magazine, piete, site-uri si ne bucuram din momentul in care l-am platit, numai la gandul si speranta ca-i va place cadoul. Tot reflexul asta m-a facut sa ascund cele doua jucarii cumparate pentru Rares. Si nu oriunde, ci in dulapul de haine pe raftul de sus. Ce mi-am imaginat eu? Ca va cauta un bebelus de 4 luni si jumatate prin toata casa, in cele din urma ajungand la mine in sifonier? Numai ca a fost un gest reflex, mostenit probabil de la mama care se chinuia sa adaposteasca daruruile prin cele mai minunate locuri, doar doar nu le gasim (eu si fratele meu). Si se ridica din pat, in noaptea de Sf. Nicolae, se ducea la ghetute si incepea sa impacheteze cadourile in pungi de ciolofan, care miroseau a vopseaua cu care erau imprimate, iar eu ma prefaceam ca dorm, desi stateam sa ghicesc dupa fosnait daca e un cadou mare sau nu, daca e o cutie, sau chiar si al cui ar fi el.Pe langa asta, ne scria la fiecare cate o scrisoare din partea Mosului.

Abia astept sa-i dau jucariile lui Rares desi stiu ca imi va arata ca-i plac umplandu-le de balute. Si o sa-i scriu si scrisoarea care asteapta de cativa ani sa fie scrisa.

Sunt 9 sedinte de cand Rares face gimnastica. Intre timp am invatat sa stam pe burtica si sa ridicam capul sus de tot, sa ne miscam acelasi cap in stil girofar, sa ne tinem capul mai bine atunci cand suntem la verticala. De 2-3 zile pe bebe l-a apucat o dorinta nebuna de tarare. Si impinge din genunchi cu diperare. Cum ajunge cu burta pe plan orizontal cum incepe sa puna in functiune genunchii. Nu mai are rabdare sa stea pur si simplu. Deocamdata adopta stilul bolovanului, pentru ca nu stie sa se foloseasca de manute iar capul pare iarasi greu. Urmarea acestui efort? Enervare. Din partea lui. Si rasete. Din partea noastra.

Cuvantul la ordinea zilei este miscare. El singur sau mami si tati cu el in brate. Desi foamea este crunta, masa nu mai e interesanta pentru ca se intampla intr-o pozitie statica. A descoperit cineva o metoda de hranire cu biberonul care sa presupuna deplasarea prin camera?

Dupa nastere, cea mai importanta “misiune” a unei mame este hranirea bebelusului ei. Indiferent daca nasterea a fost una vaginala sau prin cezariana, la cateva ore sau zile, apare cel mai minunat aliment: laptele matern. Laptele matern este un aliment complet, oferindu-i bebelusului tot ce are nevoie in primele luni de viata, atat din punct de vedere nutritiv cat si al protectiei fata de multi factori nocivi din noul mediu inconjurator. Dar cel mai important lucru este faptul ca este un aliment viu. Consistenta acestuia se modifica in functie de necesitatile “beneficiarului”.

In cazul unei nasteri premature, lactatia urmeaza de cele mai multe ori aceleasi etape. Organismul mamei se adapteaza din mers situatiei noi. Laptele unei mame care a nascut prematur e insa mai bogat in proteine si nutrienti, deoarece si nevoile unui copil nascut prematur sunt mai mari, atat in ceea ce priveste cresterea fizica dar si imunitatea.

Alaptarea este frecvent o cauza de stres pentru o proaspata mamica:  Cand o sa am lapte? Am suficient lapte? Este bebelusul meu satul? Este laptele suficient de hranitor? etc. In cazul unei mame care a nascut prematur apar si mai multe probleme care atrag framantari. In functie de varsta gestationala la care a survenit nasterea, bebelusul ori nu stie sa suga, ori nu are forta necesara pentru acest lucru. In plus, in situatia in care el se afla la sectia de terapie intensiva, mama nu poate incerca sa alapteze din cauza starii lui de sanatate si a faptului ca este conectat la diferite aparate de monitorizare. Astfel se recurge la alte metode de hranire in afara de sanul mamei: gavaj, hranirea cu seringa, lingurita, biberonul (folosindu-se lapte matern sau lapte praf).

In aceasta situatie pentru mama alaptarea devine o sursa de stres. Este stiut faptul ca alaptarea depinde foarte mult de starea psihica si emotionala a mamei. Toate proaspetele mamici sunt sfatuite obsesiv sa fie calme, odihnite, sa nu se gandeasca la lucruri stresante, etc., deoarece toate acestea pot influenta cantitatea de lapte. Acest lucru este greu de facut de multe ori de mamele care nasc la termen (in special primiparele), avand in vedere nenumaratele griji pe care si le fac pentru nou-nascut, sau putinele ore de somn dintr-un interval de 24 de ore.

Ce se intampla insa in cazul in care mamica sufera de un episod depresiv post-partum? Cu atat mai mult starea ei emotionala este mai instabila. In acest, caz persoanele din jurul ei care insista sa fie calma pentru ca altfel “isi pierde laptele” nu fac decat sa adauge un factor de sters in plus. Cele mai multe mamici sunt constiente de importanta alaptarii, pe langa faptul ca alaptarea este un element instictiv.

In opinia mea mamicile ar trebui lasate sa se descarce de toata aceasta povara emotionala, ca mai apoi sa poata continua sa aiba grija de bebelus, lucru care in cazul prematuritatii necesita si mai multa stapanire de sine, grija, forta. Ce este de preferat? O mama care tine in ea o multitudine de trairi care o consuma interior foarte mult si care o determina ca de multe ori sa considere situatia o povara mult prea grea? Sau o mama careia i se da ocazia sa se elibereze de tumultul emotional, astfel gasind foarta necesara de a se concentra asupra bebelusului si ingrijirii acestuia?  Si asta cu riscul “pierderii laptelui”. Copilul are mare nevoie de laptele matern, dar in primul rand are nevoie de contact fizic si emotional cu o persoana echilibrata, calma, increzatoare, lucruri care se transmit de la mama la nou-nascut. Un bebelus nascut prematur simte situatia de pericol in care se afla, de aceea de cele mai multe ori el da dovada de un instinct de supravietuire exacerbat. Este important sa simta ca mama lui ii poate oferi, din punct de vedere emotional, tot ce are nevoie pentru a depasi situatia respectiva.

… Ah ce bine e sa te intinzi! Am adormit plangand. Nu stiu unde a plecat mami, nici macar nu stiu unde sunt eu. Pai aici e iar un soare ca ala de aseara, niste chestii albe care nu stiu ce sunt si in rest nimic interesant, decat niste… GRATII. Nuuuuuuuu! Nu vreau la gradina zoologica! Mami mi-a povestit ca e urat! Iti dau mancare numai cu conservanti, numai ce vor ei, te speli doar o data pe luna. Nu, nu vreau! Nu vreau! De ce tocmai eu am ajuns la zoo  asta?

Dar ce avem aici? Mai e cineva cu mine in cusca. Aaaa! Stiu acum. E un pui de maimuta. Ce nostim e! Are ceva in gura. Mesteca mereu. Dar sta numai culcat.

- Hei, ridica-te! Ce stai asa tolanit? Opaaa! Deschide gura! Maimutele oare mananca girafe?

-Beeeeeee! Tu ce cauti in patutul meu? Pleaca de aici!

-Ha ha ha! Ce patut? Cusca adica! Eu sunt o girafa. Tu esti maimuta?

-Ce maimuta? Sunt bebelus. Rares ma striga mama! Cateodata!

-Eu sunt Gacup. De ce esti la zoo? Sunt si bebelusi la zoo?

-Asta nu e zoo! E patutul meu. Aici stau cand dorm sau cand are mami treaba prin casa. Dar tu ce cauti aici?

-M-a pus aici aseara o maimuta mare. Semana cu tine.

-A, era tati! Uite-l ca vine. El e. Vine sa ma ia la joaca. Am plecat. Vezi? Ma tine in brate. Pleeeccccc.

-Iar am ramas singur. Ciudatel bebelusul asta. Da asa aiurea din maini si din picioare. Parca putin necontrolat. Dar am impresia ca e un fel de leu pe aici, adica sef. De cand sta seful in cusca cu gratii?

(va urma)