Am devenit una din jucariile preferate ale lui Rares. Ma trage de par cat de des poate si cu pasiune, ma trage de ureche, de fata, adora sa se joace cu mainile, sa urmareaca degetele cum se plimba pe tastatura, si sa-mi foloseasca degetul pe post de jucarie de dentitie. Tati este aproximativ in aceeasi situatie, in afara de par, ca de’ tocmai s-a tuns. Desigur jucaria cea mai des utilizata este El. Degete, pumni in gura, picioare trase spre fata, pipaitul genunghilor, palme peste burta, degete in ochi, nas. Se exploreaza. Clipele in care este treaz si nu mananca sunt expeditii in lumea lui. Ochii cerceteaza orice are forma si culoare, mainile pipaie orice le atinge si de aici pana la gurita nu e decat un pas. Aici orice zdranganitoare banala devine un prieten, orice girafa albastra cu urechi portocalii devine Gacup care sta in bratele lui la ceas de somn. Ma invita mereu sa pasesc dincolo si fac asta de multe ori cu mintea rigida a unui adult, care nu stie sa vada si sa cerceteze asa cum face el. Lumea asta bebeluseana ma pune des in dificultate si asta ma face sa ma simt o pietricica intr-un maldar de matasuri unduitoare si colorate. Eu il trag in lumea mea plina de dezamagiri si reguli iar el in lumea lui plina de joc, nou, veselie si simplu. El plange si ridica fundul in sus ca nu vrea iar eu, imi pun fundul jos si mint ca nu pot.
