Tagged: gavaj

Jul 16

Vorbe bune

Ziua asta o sa o am in minte mereu. Mereu. Cea mai cumplita, nesigura, dureroasa, deprimanta zi din viata mea. S-a intamplat exact acum un an si imi doresc din tot sufletul ca asa sa ramana mereu. Ea, cea mai neagra. Sa nu mai fie nici una ca ea de acum incolo. A inceput de dimineata, cand am intrat la terapie intensiva si Rares avea “staza la stomac”, ii bagau un tub fin pe gura, stomacelul lui nu mai functiona cum trebuie, mi-au zis sa nu-i mai dau lapte si eu am crezut ca lesin de durere. Durere de toate felurile. Apoi am aflat ca staza se mai intampla la prematuri, ca tubul fin insemna gavaj si ca nu se intamplase in realitate nimic iesit din comun pentru un copil ca al meu.

Atunci, atunci si in multe alte momente care au urmat mi-ar fi prins bine explicatii, experiente similare, vorbe bune. Iata-le:

Vorbe bune pentru mama de mic-pitic

  • Stiu ca te-ai gandit ca la aproape 9 luni o sa iei patutul si comoda aia care merg perfect cu perdeaua, dar na’, el vrea sa vina mai devreme. Adica acum. Cam pe la 7 luni. Nu-i nimic. Respira adanc si du-te la spital. Dar in sistemul de stat ca la privat inca nu primeste nasteri premature.
  • Daca ai bagajul facut ia-l. Daca nu, nu e nici o tragedie, totul se poate cumpara de cineva aproape in urmatoarele momente dupa ce auzi tipatul copilului tau. Celule stem? Lasa pentru urmatorul, pana atunci se lamuresc si ei daca pot salva sau nu.
  • Ai nascut? Sa-ti traiasca si sa fie sanatos!
  • Ti-ai revenit si nu ti l-au adus la alaptat? Stai linistita, e acolo unde ii e bine in acest moment. In cazul asta terapia intensiva e baby-friendly, lasa preconceptiile pe marginea patului de spital si mergi sa-ti vezi puiul. Stii ca si el abia asteapta sa te vada? Crezi ca el nu e curios sa stie cum arata mamica lui? (lasa fardul, sigur o sa te adore asa cu parul gras si ravasit)
  • Spala-te pe maini, pune-ti halatul si papucii de unica folosinta si boneta pe cap. Nu sunt reguli chinuitoare. Sunt ca sa-ti protejeze puiul. Am mentionat ca e ce ai tu mai scump pe lume?
  • Lasa-ti imaginile cu bebelusi roz si pufosi la usa. Nu sunt decat amarate de reclame.
  • Cauta-ti puiul, sau mai bine roaga pe cineva sa ti-l arate. Uita-te  bine la minunea ta!
  • Nu te speria de firele pe care le are in loc de hainute. In mare parte sunt senzori care sa semnaleze daca ceva e in neregula. Sunt doua asistente pe tura si probabil peste 5 copii. Nu pot fi cu ochii, pe toti, mereu. E spre binele lui.
  • Sunt si perfuzii? Il hranesc. E mic, tocmai a facut calatoria vietii lui din burtica ta pana in sala asta mare si e epuizat. N-are putere dar tot trebuie sa se hraneasca.
  • E slab si are pielea translucida? I se vad vasele de sange? Nimic anormal pentru un mic pitic. Fatul depune cea mai mare parte din grasime in ultimele doua luni de sarcina. Iar fix pe astea doua el nu le-a mai vrut “in” ci “out”. Grasimea o va depune aici, langa tine. O sa ai privilegiul sa vezi lucruri pe care alte mamici nu le vad.
  • E la incubator? Ai citit mai sus? Vorbeam de grasime. Pe care el nu o are inca. Deci nu-si poate regla foarte bine temperatura corpului. Caldura din exterior o sa-l ajute. Inchipuie-ti ca are o paturica magica pe el.
  • Nu poate suge inca? E posibil. Repet: e mic si nu are putere inca. Deocamdata foloseste pompele speciale, vei avea timp suficient apoi sa-l tii la pieptul tau. O viata!
  • Gavaj: tubuletul fin pe care il introduce prin gurita pana in stomac. Pare inspaimantator, dar pentru el e o modalitate de a se hrani. Cand va capata putere va papa singur lapte de la tine. Sau din biberon.
  • Apropo de asta. Se poate intampla sa pierzi laptele. Sigur nu-ti doresti asta, dar nu e sfarsitul lumii. Toate firmele de lapte praf mari au lapte care incepe cu PRE. Exact, e lapte special pentru mici-pitici.
  • Scutece de unica folosinta gasesti, hainute, mai greu dar si alea se pot gasi, iar daca nu si nu, sigur ai papusi de cand erai mica. Dezbraca-le!
  • Incearca sa-l duci si pe tata sa-si vada puiul. La ore potrivite o sa-i fie permis accesul. Gandeste-te cat de mult isi doreste sa-si vada copilul. Si vor fi primele voastre clipe impreuna. De neuitat!
  • Roaga pe o asistenta sa te mute intr-un salon cu mame care au nascut prematur. O sa-ti fie greu sa vezi cum celorlalte mamici le aduc puii la alaptat. Asa vei putea impartasi experienta ta cu mame care te inteleg perfect.
  • RABDARE, RABDARE, RABDARE! o sa cam stai prin spital, dar vai ce companie minunata ai. Se spune ca mici-piticii trebuie sa ajunga si ei la 40 de saptamani de gestatie, ca apoi sa isi ia avantul mai ceva ca Speedy Gonzales.
  • E un copil minunat. Si un luptator. O sa vezi ce forta are. Si o sa creasca ca Fat-Frumos.

Va urma…

(Tot ce am scris sunt ganduri din experienta personala. Nu au valoare de criterii obiective. Tot ce am scris m-ar fi ajutat pe mine sa citesc atunci)

6
comments

Posted in inainte de vreme

Jun 19

la placinte…

Prima masa a lui Rares a fost de 2 (doi) mililitri. Intr-o saptamana am ajuns la 8. Mese administrate cu seringa sau prin gavaj. La gavaj servea mai mult… cam 15-20 de mililitri, dar asta in a doua saptamana de viata. Iar cu seringa ii dadeam 15 mililitri intr-o ora. O ora. De aici se intelege ca am fost, sunt si din nefericire probabil ca voi fi, o mama crizata in ale mancarii. Mereu am calculat mililitri, am facut proba suptului de zeci de ori. In primele doua luni de cand am venit acasa a luat cam 1500-1700 grame pe luna. Recuperare fantastica. Apoi s-a mai domolit.Atunci au inceput crizele de mama cum altfel decat crizata. Si atunci cand refuza sa mai manace, il fortam. Da, il fortam sa manance. (Primul tir de rosii poate sa fie aruncat).  Asa a ajuns copilul meu sa nu se poata alimenta: ii era foame, dar cand ma apropiam cu biberonul de gurita lui, strangea buzele. Ii era frica sa manance. Ne-am dat seama imediat de ce se intampla si doua trei saptamani l-am lasat sa pape fix atat cat a vrut el (e clar ca nu a pus nici un gram pe el). Frica a disparut si a revenit pe fagasul bun.

Cu diversificarea am luat-o lent, tocmai pentru ca aveam experienta tampita de dinainte, asa ca am introdus alimentele de la 5 pana la 7 luni. Si pentru ca la noua luni eu inca imbracam copilul cu hainute de la 3-6 luni, au reaparut crizele. De data asta prin nervi. Cu forta nu i-am mai dat, dar aveam o insistenta in mine de-mi venea sa ma iau la palme. El se plictisea, se enerva, eu ma enervam, el tipa, eu tipam (a doua tura de rosii poate fi lansata). Asa zilnic o masa era urmata de plansul meu si al lui.

In momentul de fata ma lupt cu mine ca sa-mi controlez instinctele astea barbare. Si surpriza (nu e nici o surpriza, dar am zis si eu de dragul naratiunii): in ultima luna copilul a luat in greutate cel mai bine din ultimul timp. Desi e cald, desi papa mai putin, desi e intr-o continua miscare. Asa am ajuns la greutatea neverosimila de 8 kile la 11 luni trecute fix. Mi se pare o realizare fantastica si sunt mandra de el. Trebuie sa precizez ca nu visez la copii grasi, durdulii, numai buni de ciupit de obraji. Dar nici copiii subnutriti nu sunt in targetul meu.

Nota: post scris din dorinta de a nu uita greselile facute. Asta ca sa ma tin cat mai departe de ele.

6
comments

Posted in d'ale lui Rares

Jan 11

Si-am incalecat pe-o sa…

Si a fost noapte si a fost zi: ziua a treia.

Am citit multe despre depresie. De multe ori am subestimat-o. Si ea, draga de ea a napustit peste mine. Fara sa vreau am fost acolo cand l-au gavat pentru prima data pe Rares. Nestiutoarea de mine nu stia ca gavajul e o procedura de hranire des intalnita in cazul prematurilor. M-am speriat ingrozitor, nimeni nu-mi spunea nimic.

In aceeasi zi schimbasem colega de rezerva. Venise o proaspata mamica. M-am intors speriata si ingrijorata de la terapie intensiva, deschid usa si o vad cu micuta in brate. O fetita adorabila, ca toti bebelusii de altfel. Am simtit fizic ca ma prabusesc. Abia ma tineau picioarele. Vedeam un hau mare si la fiecare minut aveam senzatia accentuata de cadere.

A trebuit sa cobor jos de tot, sa ating durerea cu degetele, sa o simt ca-mi vorbeste, ca apoi sa uit de ea si sa ma pot duce increzatoare la intalnirile cu printul meu. La fiecare trei ore.

Am mai stat doua saptamani si jumatate in spital, am mai avut frici, lacrimi, frustrare, dar gaseam capacitatea de a-l asculta pe tati de Rares care venea zilnic cu mancare la spital, ma mangaia cu vorba si cu mana, ne astepta acasa.

Asa se sfarseste povestea despre sarcina. Nu o scrisesem pana acum. Nicaieri. Nici nu am putut.

Vreau sa fie aici cand o sa am nevoie sa-mi amintesc ce norocosi am fost si suntem.

Si a fost noapte si a fost zi: viata noastra in trei (deocamdata).

2
comments

Posted in nastere