Cate sotii nu-si invinovatesc soacrele pentru comportamentul sotului lor? Cati barbati nu cer sotiilor “ciorba cum facea mama”? Cate soacre nu-si instruiesc nora “sa-i calce camasa asa cum ii place lui”? Si cate femei nu blameaza mamele pentru modul in care si-au crescut fostii baieti, actualii barbati. Sau eternii baieti?

Relatia dintre o mama si fiul ei e cealalta varianta a relatiei mama-fiica. O mama echilibrata isi iubeste la fel de mult toti copiii, indiferent de sexul acestora. E la fel dar parca diferita.

La inceput, imediat dupa nastere, relatia dintre mama si copil este caracterizata de un anumit mod de identificare primara unde nu este plasata diferenta dintre sexe. Este vorba doar de a fi una cu obiectul: bebelusul cu mama lui si nu fetita sau baietelul. Pe masura ce creste, bebelusul este investit de cultura populara cu “trasaturi” de baiat sau de fata: jucarii specifice, culori deoebite, ritualuri distincte. In ochii mamei bebelusul devine baiatul sau fetita mamei. Si aceasta incepe sa adopte un comportament specific fiecarei situatii. La inceput diferentele de educatie sunt aproape insesizabile, dar devin evidente cu cat copilul se apropie de adolescenta.

Cu toate astea nimic nu spune ca relatia dintre mama si baiat trebuie sa aiba mai multa “chimie” decat relatia mamei cu fata.

Insa multi spun ca odata cu nasterea unui baiat, mama “intalneste” acel barbat care o va iubi neconditionat, care o va adora,  va fi dependent de ea si ii va oferi siguranta afectiva. Si asta indiferent de cat de buna este relatia acelei femei cu partenerul sau de viata. In acelasi timp, mama primeste gratificare pe masura: un copil total dependenta de ea, copil ce o cauta permanent, o doreste alaturi.

Dependenta initiala a copilului fata de mama e aceesi indiferent de  sexul acestuia. Totul pana la Oedip (Electra). In perioada complexului lui Oedip copilul traieste primele dorinte de identficare sexuala. Si pentru asta fata “se indragosteste” de tata, in timp ce baiatul isi pastreaza obiectul adoratiei: mama. Astfel intre cei doi se pastreaza intact cordonul ombilical imaginar.

Apoi mama devine prima expresie a ceea ce reprezinta o femeie. Urmarindu-si mama in timpul ritualurilor zilnice, sau in relatiile pe care le are cu ceilalti, baiatul isi contureaza imaginea a ceea ce “trebuie” sa fie o femeie.  Observa cum se ingrijeste, cum isi trateaza sotul, ce loc ii ofera acestuia langa ea. Iar mama, prin tot ce este ea, prin tot ce gandeste sau simte, ii transmite baiatului mesaje despre cum se raporteaza la el, despre ce asteptari are, etc. In acest punct echilibrul emotional al mamei este foarte important. Raportul ei cu masculinitatea, idealurile si judecatile ei de valoare modeleaza definitiv relatia dintre cei doi. Si relatiile viitorului barbat cu femeile pe care le va intalni. Bineinteles ca fiecare dintre noi se slefuieste in afara contextului parental, dar relatiile primare pe care le avem ne influenteaza oricum.

Dificultatile apar in momentul in care mama isi proiecteaza idealul ei masculin asupra copilului, care devine idolul ei. Pentru el se sacrifica pe sine. Viitorul barbat va cauta la femeile pe care le intalneste acelasi tip de adulatie.  Lucru care este imposibil pentru oricine, in afara de mama.

Exista mame posesive care incearca sa amane cat mai mult momentul in care baiatul lor se va desprinde, ca sa mearga intr-o relatie cu o alta femeie.  Ele construiesc si mentin o relatie de dependenta cu fiul.  E  mereu acolo ca sa-l salveze, ii preia din responsabilitati, il handicapeaza “intentionat”, astfel incat el sa aiba impresia ca nu se poate descurca fara ea.

Partea buna este ca sunt si mame mature. Care-si iubesc copilul nu fuzional, nu sufocant ci matur. Au capacitatea de a se detasa, de a lasa si alte persoane sa existe in relatia lor  (tatal, bunicii). Sunt  mereu disponibile pentru copilul lor,  dar mai ales atunci cand el isi doreste acest lucru. Pun mai presus de spaimele si frustrarile lor, devenirea lui ca om independent. O mama puternica, echilibrata  si iubitoare, va creste un baiat pe masura.

Eu… mama de baiat. Si de mult timp ma gandesc la subiectul asta. Mai mult la cum vom fi, decat la cum suntem acum. Recunosc in mine, sub toate straturile de echilibru, ratiune, lectura si bun simt, unele porniri nu tocmai agreabile fata de viitoarele, potentialele ELE. Nu le-as trimite pe luna ( ), dar ce-i drept simt ca ar trebui sa treaca un fel de test,  sau o scanare profunda din partea mea, ca sa ma asigur “ca-l merita”.  Lucru care trecut prin toate straturile mentionate mai devreme devine inutil, atat timp cat el e fericit. Pentru ca ce-mi doresc cel mai mult pe lumea asta pentru el, e sa fie fericit.