In primele clipe de parinte (de fapt in urmatoarele dupa primele) nesiguranta ma revolta. Bebelusul meu venise fara manual de utilizare. Simteam ca e bebe-cobai, ca pe el fac experimente demne de conexionismul lui Thorndike.
Dar in scurt timp mi-am dat seama ca, asa cum de multe ori vanatorul devine vanat, am devenit si noi materialul experimental al lui Rares. Si cum nici el nu are manual de utilizare pentru noi, in fiecare zi inventeaza ceva nou prin care sa ne testeze: poate va fi luat si mai mult in brate, poate va fi plimbat mai mult prin casa, poate renuntam la biberon si ne jucam, poate… Sunt constienta ca pasii pe care ii face acum sunt mici-pitici si aventurile cele grandioase abia se zaresc. Pe de alta parte pasii mici-pitici il fac pe bebelusul meu sa interactioneze, sa provoace, sa se dezvolte.
Cea mai buna stimulare pentru misiunea de lunga durata de parinte este bebelusul propriu. El te slefuieste si te determina sa cresti in acelasi timp cu el. Vrem sa mergem cu Rares de mana, umar la umar, ca trei incepatori ce ne aflam.
