Tagged: batista bebelusului

Dec 15

Vreau sa le multumesc

Din tot sufletul meu de mama si de sotie, vreau sa le multumesc! Sunt doi oameni importanti pentru mine, dupa principiul: mare om, mare caracter. Fara ei viata mea ar fi fost un cosmar.

Asa ca, din sufletul de sotie ii multumesc celui care mi-a dat-o pe Marita, masina mea de spalat. Saraca munceste aproape in fiecare zi. E o prietena de nadejde. Ce-i drept si eu ii mangai butoanele cu gingasie in privire.

Iar din sufletul meu de mama celui care a inventat batista bebelusului. Cum o fi stat el si s-a gandit sa faca ceva care se pune la aspirator si scoate mucii copilului de prin nas. Imi cer scuze pe aceasta cale minunatului inventator, ca pret de luni bune mi s-a parut o prostie fantastica batista.

Casa noastra colcaie de virusi. Mami, tati si bebe sunt muciosi. Nu foarte tare, nu de speriat, dar suficient incat sa gasesti peste tot batiste de hartie folosite, aspiratorul mutat in camera lui Rares. Singura parte buna e ca imi imaginez ca vecina de la 7 (noi suntem la 8), poreclita tanti Mita, isi inchipuie ca-s foarte harnica de dau cu aspiratorul de cel putin 5 ori pe zi.

3
comments