Ce-mi fac mie diminetile mai dulci?
Racoarea de la 6 si un pic, mirosul de haine proaspete, liniştea de somn ce rămâne in urma mea ( niciodată nu am fost invidioasa pentru ca băieţii mei dorm mai mult), muzica de pe Guerilla si …. ( as vrea sa scriu Dobrovilski, dar nu pot scrie asta fix de ziua soţului).
Buna dimineaţa!

Avem o lună și un pic (mai mult) de când am călcat prima dată pragul grădiniței. Planul era așa: ducem copilul treptat, fără întreruperi, ne rugăm la Cel de Sus ca să mănânce cât de cât pe acolo, să doarmă, mă înarmasem cu multă stăpânire de sine în ceea ce privește greutatea lui corporală, ce avea să scadă. Nu a prea fost după ce ne-am plănuit noi acasă. Ci…

… După două zile acceptabile de mers la grădiniță, face copilul gastro-enterocolită, trei zile nu merge la grădi, patru stăm în spital și apoi o săptămână stă acasă ca să se refacă. Ne întoarcem la grădi după doua săptămâni de pauză și abia atunci începe greul. Tati duce copilul dimineața (ceea ce face momentul puțin mai suportabil pentru Rareș), mami îl ia la ora 4 și ceva. De la prima săptămână în care plângea foarte mult (de fapt cam toată ziua, dar am vrut să sune mai soft), treptat, în pași multi și mărunți, a plâns din ce în ce mai puțin, s-a jucat și a dormit din ce în ce mai mult. Cu ce nu am prea avut probleme a fost mâncarea. A mâncat binișor de la început, ca acum să mănânce două feluri la prânz, , încă o masă consistentă seara, plus gustările aferente și micul dejun. Nu l-am cântărit , dar arată mai cărnos .

Principalele motive pentru care Rareș a mers la grădiniță de la frageda pruncie de 2 ani, au fost: limbajul și socializarea. Rareș avea/are o întârziere în achiziția limbajului. Nu s-a pus problema că nu va vorbi. Știu cazurile geniilor care au vorbit târziu, sau cazurile unor copii nici prea genii, dar încurajările de genul ăsta nu au mers niciodată la mine. Mă interesează doar copilul meu și fac tot ce-mi stă în putere să-i fie bine acum și de acum încolo. În privința asta un progres este notabil, cuvintele noi apar aproape zilnic, așa cum apar și asocierile de 2-3 cuvinte (ata podu = alt pod).

Am observat că e mai curajos cu persoanele străine, deși acum suntem în plină perioadă fuzională creată de teama de abandon în curtea grădiniței.

Uneori cred că e într-o perioadă de grație a copilăriei lui. E vesel și haios, foarte energic (uneori suspectez educatoarele că-i dau cola-pepsi) și șmecher.

He is my sweet baby!

De o lună și un pic am pierdut diminețile. Aproape pe toate. Am pierdut mânuța care te mângâie pe obraz, degetele care-ți caută cu îndârjire nara, sau ochiul, sau dintele de sus. Am pierdut ochii care te verifică la fiecare răsuflare mai puternică, ca să vadă daca te-ai trezit ori ba. Mi-e dor de diminețile noastre, dar nu pot face altceva decât să le fructific pe cele din week-end.

În schimb am căpătat dimineți în care prind soarele imediat după răsărit, în curând la răsărit, iar peste câteva luni chiar înainte. Am căpătat dimineți în care învâț că o curbă se ia cu a doua, că banda a doua e cea mai comodă, dar si cea mai lenta de multe ori. Pot vedea marcajele noi de la Universitate, încerc sa-mi depăşesc frica de p-ta Victoriei ( cea mai cumplita intersectie in opinia mea) si descopar ca in mine zace latent un birjar, care se manifesta cu pasiune in momente pline de mârlanie din partea colegilor mei de trafic.
Problematic o sa fie atunci când o sa iau copilul in maşina cu mine si când va trebui sa fabric nişte exclamari-catharsis acceptabile pentru limbajul tip copiator al puiului. Sau pur si simplu sa mă abtin.

(Rândurile astea sunt începute acum 4 zile)

Varianta clasică: “Nani, nani, puiul mamii, dormi cu mama….”. Totul cântat șoptit, cu multă dragoste în glas și în privire, lumina difuză, toate tușele idilice și pline de glow.

Varianta lui Rareș: “Nani, nanii, puiul tatii (T-A-T-I-I), nani p(o)uiul tatii!”. Maică-sa siderată (dar sincer, cu muuuultă mulțumire pentru tatăl care știe să fie prezent în viața puiului), repetă “puiul mamii”, cu accent pe M-A-M-I-I, se renunță la șoaptă și la glow în speranța că puiul nimerește măcar o dată genitivul corect.

La repetiții iese tot TATII. Și mă ia de gât.

Daca toată blogosfera mamiceasca a scris despre alaptare, zic sa mă bag si eu ca musca in ce altceva decât lapte.
Din motive pe care le-am mai expus de ceva ori pe blog, nu am alaptat decât 2-3 luni. Da, îmi pare rău ca nu am putut alapta mai mult, oricât de mult am ştiut eu sa mă stradui la vremea aceea. Dar asta nu-mi face copilul inferior, mai putin dotat intelectual sau fizic, mai bolnavicios sau in orice alt fel vor sa-l scoată scrierile pro-alaptare duse la extrem.
Zic sa fim cumpatate nitel!

Am folosit perioada asta luuungă de tăcere pentru a mă dumiri în ce direcție să o ia locușorul ăsta.

Să-l închid? Nu pot, nu e al meu, e al copilului meu și al memoriei mele ce se degradează pe zi ce trece.

Să continui așa în văzul lumii? Nu pot, cel puțin nu acum, sau nu cu orice.

Așa că am găsit o struțo-cămilă: o parte din lucrurile despre Rareș și despre mine, vor trece în privat, acolo unde cei care vor să știe de noi vor avea un user și o parolă. Partea cu rufe întinse la vedere, va rămâne la vedere.

Aștept un e-mail de la fidelii ( ) copilului meu, cu tot cu adresele lor de e-mail. Trimis prin formularul de la contact, sau pe adresa de e-mail pe care unii o cunosc.

Se întâmplă rar, dar se întâmplă, e neplăcut dar nu prea ai ce face atunci când copilașul se simte rău și are nevoie de ajutor specializat. Să stai în spital cu un copil care deja umblă, dar care încă nu înțelege că trebuie să stea în pat, cu perfuzii, nu e un lucru tocmai simplu.

În cele 4 zile de spitalizare cu un copil de doi ani, mi-am dat seama că ai nevoie să apelezi la Zâna Creativității, la instanța supremă, pentru că altfel nu faci decât să o iei ușor spre isterie. Ca mamă însoțitoare e nevoie să treci peste mila și durerea de a-ți vedea copilul cu branulă, conectat printr-un fir la o pungă de glucoză sau ser. Ai nevoie de mult optimism, de o pungă mare de zâmbete pe care să le folosești atunci când intră asistentele în salon pentru tratament, sau atunci când se plictisește de stat într-un pat, atunci când îi este dor de tati, atunci când vrea afară dar tu știi că nu ai voie să-l scoți.

Mi-e mi-au fost de mare ajutor două jocuri pentru iPhone: Talking Tom Cat repetă absolut orice sunet pe care-l scoate copilul, numai că într-o tonalitate mult mai amuzantă. Atunci când era la perfuzii, stătea zeci de minute și vorbea cu pisica digitală și îi repeta toate cuvintele pe care le știe el. Un alt joc, Toddler Time! îi arăta imagini comune, la care erau asociate sunete. Nimic spectaculos, dar cam asta am avut eu la îndemână pe telefon. În plus, daca aveți un abonament cu trafic inclus, puteti căuta pe youtube filmulete scurte cu … Thomas spre exemplu. Sunt de mare ajutor atunci când copilul trebuie să stea liniștit.

Am avut multe jucării aduse de acasă: mașinuțele preferate, cuburi de construit, cărți cartonate pe care le citea și acasă, reviste cu Cars și Thomas. Dacă știți că-i place copilului, luați și ceva creioane colorate și suport de scris. Nu uitați de puzzle.

Laptopul a fost de mare ajutor pentru că a putut viziona desenele animate preferate, care-l țineau în pat cel puțin o oră. În plus am putut asculta muzica celor câteva cutiuțe muzicale, am dansat și am bătut din palme. Face foarte bine la moralul copilului, dar și al mamei însoțitoare.

În spital sunt de regulă, mănuși chirurgicale. Ele se pot umfla și ies niște baloane nemaipomenite, pe care se pot desena ochi și zâmbete. Se leagă la un capăt cu fașă și le agățați ori de stativul pentru perfuzii ori de marginea patului. Am zis stativ? Atunci când Rareș era la perfuzii ne plimbam cu stativul prin salon. Stativul era brrr în cazul nostru, dar poate fi o păpădie sau o umbrelă fermecată. Se pot organiza întreceri cu ceilalți copii.

Nu vă șfiiți să tranformați salonul în grădiniță. Îi ajută enorm de mult pe copii, dar vă ajută și pe voi. Dar zic să nu ajungeți niciodată în situația asta.

12:10 …. 2 ani de cand esti minunea noastra!

Te iubesc copilul meu drag!

La multi ani!

(da, am iesit ieri din spital)