Prima data am incercat sa vad daca mai am domeniul (iti multumesc pentru ca inca il mai am ). Apoi am zis ca Rares spune prea multe, si noua ni se intampla suficient de multe, ca sa nu le astern. Asa ca…

Planul este urmatorul: curat ce e de curatat, schimb tema (gasesc si diacriticele) si trec total in privat. Adica stilul: password required.

Abia astept sa-mi incing degetele pe tastatura!

So…. long time no see!
ca sa încep cu finalul ( nu știu cât mă mai tine bateria la telefon)… copilul meu, de fapt al nostru, vorbește. Loud and not so clear! Vocabularul lui creste într-o zi cât fluxul într-o noapte, cu inteligibilul stam noi mai prost. Si da, prost mă simt eu atunci când îmi spune ceva si eu mă uit cu ochi mari si minte goală la el. si el repeta. Si eu tot nu înțeleg. Si el repeta! Si eu îmi arat si mai mult blonzimea parului. Si se intristeaza . Pffffff….. heart breaking!
Am luat pauza de gradinita si copilul e freelancer cu timpul lui. In afara de orele de masa, de somn, de baie…. whatever, nu e chiar freelancer, ideea e ca zburda prin ograda proprie, de la etajul 8.
In alta ordine de idei, pe lângă Zoe-mancatoarea-de-95-fără-plumb o avem si pe sa-i zicem Veta-cea-care-inlocuieste-chiuveta. Spală Veta a mea in fiece zi de weekend si la doua zile saptamanale, tot ce-i cade pe suport. Face clabuci, clateste, usuca si ridica nivelul de zen al fostei gospodine impietrite in fata robinetului. Ea spală si eu beau un vin! Ea usuca si eu mă pup cu copilul! Na!
(n-a durut postul asta, poate mai scriu si altul)

Se întâmplă rar, dar se întâmplă, e neplăcut dar nu prea ai ce face atunci când copilașul se simte rău și are nevoie de ajutor specializat. Să stai în spital cu un copil care deja umblă, dar care încă nu înțelege că trebuie să stea în pat, cu perfuzii, nu e un lucru tocmai simplu.

În cele 4 zile de spitalizare cu un copil de doi ani, mi-am dat seama că ai nevoie să apelezi la Zâna Creativității, la instanța supremă, pentru că altfel nu faci decât să o iei ușor spre isterie. Ca mamă însoțitoare e nevoie să treci peste mila și durerea de a-ți vedea copilul cu branulă, conectat printr-un fir la o pungă de glucoză sau ser. Ai nevoie de mult optimism, de o pungă mare de zâmbete pe care să le folosești atunci când intră asistentele în salon pentru tratament, sau atunci când se plictisește de stat într-un pat, atunci când îi este dor de tati, atunci când vrea afară dar tu știi că nu ai voie să-l scoți.

Mi-e mi-au fost de mare ajutor două jocuri pentru iPhone: Talking Tom Cat repetă absolut orice sunet pe care-l scoate copilul, numai că într-o tonalitate mult mai amuzantă. Atunci când era la perfuzii, stătea zeci de minute și vorbea cu pisica digitală și îi repeta toate cuvintele pe care le știe el. Un alt joc, Toddler Time! îi arăta imagini comune, la care erau asociate sunete. Nimic spectaculos, dar cam asta am avut eu la îndemână pe telefon. În plus, daca aveți un abonament cu trafic inclus, puteti căuta pe youtube filmulete scurte cu … Thomas spre exemplu. Sunt de mare ajutor atunci când copilul trebuie să stea liniștit.

Am avut multe jucării aduse de acasă: mașinuțele preferate, cuburi de construit, cărți cartonate pe care le citea și acasă, reviste cu Cars și Thomas. Dacă știți că-i place copilului, luați și ceva creioane colorate și suport de scris. Nu uitați de puzzle.

Laptopul a fost de mare ajutor pentru că a putut viziona desenele animate preferate, care-l țineau în pat cel puțin o oră. În plus am putut asculta muzica celor câteva cutiuțe muzicale, am dansat și am bătut din palme. Face foarte bine la moralul copilului, dar și al mamei însoțitoare.

În spital sunt de regulă, mănuși chirurgicale. Ele se pot umfla și ies niște baloane nemaipomenite, pe care se pot desena ochi și zâmbete. Se leagă la un capăt cu fașă și le agățați ori de stativul pentru perfuzii ori de marginea patului. Am zis stativ? Atunci când Rareș era la perfuzii ne plimbam cu stativul prin salon. Stativul era brrr în cazul nostru, dar poate fi o păpădie sau o umbrelă fermecată. Se pot organiza întreceri cu ceilalți copii.

Nu vă șfiiți să tranformați salonul în grădiniță. Îi ajută enorm de mult pe copii, dar vă ajută și pe voi. Dar zic să nu ajungeți niciodată în situația asta.

Definitia fericirii într-o singura privire:

“Copiii se nasc nişte monstrii pe care noi trebuie sa-i educam. Dacă nu, rămân monstrii!” ( zau?)

Nu știu de ce nu-l simt aproape. De fapt este atât de aproape că mă sperii. Dar nu-l simt. Și tare rău îmi mai pare. De obicei până acum casa era plină de globuri și beteală, bradul era deja împodobit, cadourile pe jumătate cumpărate. Anul ăsta mă apasă. Aproape că nu mi-l doresc. Casa nu o suport mai încărcată de atât, mi se pare greu să am grijă ca Rareș să nu bage în gură și globurile. Și beteala. Sau să smulgă beculețe. Nu mă pot urni să caut cadouri. Stau proptită într-o letergie de care mă rog să meargă ea la cumpărături. Ieri m-am jucat de-a Moș Crăciunu. Și în loc să mă bucure imaginea a două fetițe curioase de ce se găsește în cutia mare, am ajuns să arunc blesteme asupra Poștei Române. S-a dus magia momentului.

Ce minunat ar fi ca anul ăsta să pregătească altcineva Crăciunul pentru mine. De ce nu ninge?

P.S. caut metode de găsit Spiritul Crăciunului. Ofer recompensă!