Sunt zile ca asta de ieri cand fac ce vrea el. Culmea e ca imi plac mai mult decat zilele in care fac si ce vreau eu. Ce-vrea-el e mult mai fain decât ce-vreau-eu. Zile ca astea mă hrănesc. Ador să-l văd mulțumit și fericit.

A vrut sandwich, sandwich a primit. A vrut in parc cu camionul, mingea, rucsacul lui după noi? Pe toate astea le-am cărat docilă în brațe. A vrut în brațe în intersecția? Hopa sus și el. A vrut nisip, a vrut ponei, nu a mai vrut ponei, a vrut iarbă… le-a primit. A vrut sa arunce cu pietre in lac, a aruncat. A alergat după baloane de săpun. A vrut sa mănânce cu lingurița, să doarmă cu mine de gât, în mașină, să alerge după sigla Ikea de pe podea, să-și mai cumpere o pernă-nani, să alerge, să se dea în mașini și autobuze, să urce cu liftul de sticlă, să coboare scările rulante. La Diverta la colțul de joacă, două mașinuțe din noua-pasiune-Cars, să bage mâna în fântâna arteziană. Să bea lăptic și să facă nani.

Între timp a mai vrut să mă piște. Aici mi-a dat eroare programul de îndeplinit dorințe.

(mai mult de un an și jumătate dar migrena mi-a luat mințile)

Știți cum eram eu înainte de Rareș? Nu!

Vă zic eu: maniacă după control, cu planuri pe termen scurt, mediu și lung, puteam să fac și grafice dacă m-aș fi priceput mai bine la Excel, din astea.

Știți ce mă frustrează cel mai mult în era după Rareș? Cred că nu!

Ei bine faptul că dacă azi e soare nu înseamnă că e primăvară și că în spiritul ăsta o să o ținem de acum încolo, vreme îndelungată. Dacă azi e soare e doar o întâmplare, mâine poate să fie viscol.

Noi avem cu alimentația o istorie lungă și complicată. Am făcut greseli, le-am lăsat în urmă, dar îndoiala, frustrarea, deseori resemnarea, sunt acolo: în bucătăria noastră. Copilul meu mâncăcios nu a fost. L-am păcălit într-o perioadă cu jucării, până când arunca pe jos o sacoșă întreagă de mașinuțe și bile și nu mânca decât 5-6 linguri. Și asta pentru că el era ocupat cu aruncatul și eu cu strânsul de pe jos. M-am enervat într-o zi și am aruncat sacoșa cu tot cu conținutul ei. A urmat o perioadă în care nu știa cum să umple timpul dedicat jucăriilor. A fost greu, a fost cu răbdare multă, dar am reușit.

Am mai avut perioada cu murdăritul care cică e bun. Da, acum știu că e bun, atunci… mă transformasem în spălătoreasă. Nu că se murdărea.Pur și simplu jumătate din ce-i puneam în farfurie ajungea pe păr, în urechi, în nas, în pampers și bineînțeles pe pereți. Iar eu îl lăsam, îl încurajam și îmi era rușine să spun altor mămici că-i scot mâncarea din nas cu bețișorul de urechi.Acum… nu scapă o firimitură din gură.

Dar a apărut următoarea situație: copilul vrea să mănânce singur (nu zic că e rău). Orice. Uneori folosește degetele, alteori tacâmurile. Cu furculița mai e cum mai e, în 50% din cazuri nimerește bucățica și bucățica gura. Cu lingura însă e cu totul altceva: rar reușește să o încarce cu mâncare, o duce spre gură, deschide gura și întoarce lingurița fix înainte să o bage în gură. Închide și inghite în gol. Apoi iar și iar până se enervează. Să fim bine înțeleși că de la mine nu acceptă nimic.

Peste toate astea se pare că s-a plictisit de multe dintre mâncărurile preferate (ciorbe, sarmale, tocănițe), dar rade jumătate de farfurie de cartofi prăjiți înainte să zic eu fast-food. Bila albă pe care i-o dau la capitolul meniu, e preferința pentru fructe pe care și-o manifestă în ultimul timp. L-aș mai lăuda și că folosește așa cum trebuie cănița de băut și că nu mai aruncă mâncarea pe jos.

Nu trag linie, nu mă laud și nu mă plâng. Doar am zis!

(daca ați găsit că am fost oarecum incoerentă, trimiteți pe adresa redacției anti-termice, antigripale, anti…. răceli și anti-migrene. Și ceva de mâncare. Săru’mâna!)

Azi am trecut de jumătatea celui de-al doilea an. El de viață, noi de viață împreună.

Nu-mi vine să cred că au zburat 18 luni. Și că s-a făcut un băiețel frumos, isteț, șmecher, vesel, jucăuș. Acum doi ani pe timpul ăsta făceam primele ecografii, trăiam cu teama unui avort spontan în suflet. Acum doi ani pe timpul ăsta avea 14 mm. Acum probabil peste 80 cm.

L-am adorat pe vremea când era bebeluș, dar acum parcă dragostea noastră e din ce în ce mai mare. Și asta pentru că și el construiește activ relația dintre noi doi, dintre noi trei.

Azi m-a întrebat “Ci (f)aci?”. “Bine mami, nemaipomenit atunci când sunt cu tine. “

A pupat o fată. El, copilul meu. Băiatul meu, de 18 luni.

…Eram în fața magazinului Noriel din Afi. Și deși mașina de la Little Tickes o avem acasa deja de o lună, s-a dus țintă spre ea. Cea roz. Cum am mai spus, e înnebunit după mașina asta. Într-un moment de neatenție, în care se urcase într-un pat-Ferrari, în mașina cea roz s-a urcat o fetiță. Ochiul meu de soacră a zis: delicată, cu ochii blânzi, o rochiță chic pe ea, liniștită. Rareș s-a îndreptat spre mașină, a pus mâna pe volan, fetița s-a dat puțin pe spate și l-a lăsat. El apoi a încercat să-i spună ceva în cea mai complicată bebelușeană. Dar în cel mai dulce fel. Parcă încerca să o convingă de ceva, probabil că e cea mai frumoasă mășinuță… ever. Se uita fix în ochii ei, apoi s-a apropiat încet și a pupat-o delicat pe buze. Apoi ea l-a pupat pe frunte. La 10 minute tot episodul s-a repetat identic.

Pe cuvântul meu de soacră-scorpie-nesuferită ce voi fi că ceva mai delicat nu cred că am văzut niciodată.

… ultimele 490

“Eu, Rares cel Grozav sunt eroul mamei mele, sunt viteazul lui tati, sunt planurile lor de indragostiti, sunt surpriza lor de casatoriti, sunt minunea ce a intors-o pe mami din drum, sunt secretul tainuit o zi, sunt samburelul de 7 luni, sunt girafa albastra cu care am invatat sa dorm, sunt toate melodiile de la carusel, sunt toate produsele Mustela, sunt toti pupicii lui mami, sunt toate jocurile lui tati, sunt toata dragostea lor.”

eu sunt rodul planului cu ceea ce trebuia sa se intample abia peste 2 ani, sunt cel care s-a grabit si s-a nascut in urma unui control de rutina, sunt cel care reuseste sa rada in secunda 1, sa planga in secunda 2, pentru ca in secunda 3 sa rada din nou
sunt cel pe care tati nu vrea sa-l schimbe de Pampers cand acesta contine “bomba ecologica”, sunt cel indragostit de tablourile din sufragerie, sunt “vai, ce mic e!” din plimbarile in parc, sunt gimnastul de nevoie, sunt inotatorul de performanta din cadita de plastic, sunt alintatul lu’ mama, tata, bunica, bunicul, sunt radarul care intoarce capul in toate directiile, sunt “meah”, “beah” si alte onomatopee, sunt somnoros cand lumea vrea sa se joace cu mine, sunt energic atunci cand trebuie sa dorm, sunt cel mai nou membru al familiei, sunt Rares”… asta era anul trecut.

Acum, sunt toate colindele pe care mi le-a cântat mama la culcare, sunt toate mângâierile ei, sunt toate rugăciunile cu îngeri, sunt toate privirile calde ale lui tati, sunt toți fulgii de nea care mi s-au topit pe nas, sunt toate urmele de cizme de cauciuc din zăpadă, sunt urmele de sanie de pe drum, sunt toate globurile pe care le-am spart, toate lacrimile de bucurie ale bunicilor, toate cadourile primite sub brad, sunt mașinile mele în care nu mă mai satur să mă tot urc, sunt “tata, pa, papa, ci-i, oti, ham, țiuș, muu”.

Rareș e copilul la care nu mă mai satur să ma uit, pe care nu mă mai satur să-l îmbrățisez, să-l pup, să-l iubesc. Sunt convinsă că e cel mai minunat din lume, că oricât aș căuta altul mai bun ca el nu am cum să găsesc. El mă împlinește și mă completează, ne împlinește și ne completează. El ne-a dat familia pe care o avem azi. El a făcut să existe acest loc mic în care da, am vrut să mă laud. Și am vrut să poată afla oricine că de când s-a născut, eu, noi, suntem în primul rând pentru el. O mie de cuvinte sunt puține, sunt firimituri de suflet.

Îți promit că nu voi lăsa niciodată la întâmplare dorințele, visele, gândurile tale. Iubirea sau sufletul tău. O să am grijă de tine așa cum voi ști eu cel mai bine, te voi ține de mână atunci când vei avea nevoie, așa cum a fost azi când ne-am plimbat pe zăpadă. Mâna mea o sa fi mereu întinsă spre tine, iar sufletul meu îl ai deja din prima ta zi.

vesel, mic, rânjit, frumos, aleargă, ochi căprui, degete mici, zâmbet fermecător, mănâncă, vorbăreț, copil, jucăuș, șmecher, curios, se strâmbă, cântă, palme pufoase, uitat pe sub gene, dans, “ci-i?”, bălăceală, zâmbește în somn, 8 dinți, alintat, încăpățănat, energic, imită, mușcă, mă strânge de gât, băiat, perseverent, pitic, sociabil, se ascunde, mașini, RAREȘ.