Eu știu de ce o să mor. Atunci când o să mor. De inimă! Fac infarct și gata. Și asta pentru că probabil o să-i treacă prin cap să facă alpinism fără coardă. Sau cine știe ce sărituri cu coarda dar fără coardă.

Nu e suficient că: se urcă pe biblioteca de cărți așa cum te urci pe o scară, că se urcă pe mese, birouri (scaunele sunt de mult fumate), că se urcă pe pervarzul de la fereastră și dansează, sau pe marginea înaltă a mașinuței și își ia și mâinile de pe punctul de sprijin. Acum urcă toate omidele/mașinile/căluții de plastic pe scaune sau în pat, apoi și el peste ele și începe să țopăie. Musai pe margine și cu mâinile în aer.

Ce să iau? Aspacardin, propanolol?

Dupa trei saptamani de spital, in care am stat imbracata doar in camasa de alaptare sau halat alb specific, am iesit repede sa-mi iau ceva de imbracat. Am ales o rochie albastra, nici prea prea nici foarte foarte, ceva care sa ma cuprinda si in care sa ma simt comod. Ceva in care sa ies cu Rares in parc. Si pe ea am ales-o cand am iesit prima data in parc. Asortata cu un carut verde, doream sa spun tuturor ca am venit cu copilul meu acasa si ca dupa trei saptamani putem sa incepem de la zero.

Azi, in graba am ales-o din nou. Total neasortata cu un carut portocaliu, am intrat in parc, mandra ca in fata mea e un copil minunat. Si mi-am dat seama cat am crescut impreuna cu el. Cum el m-a invatat mult mai bine decat Capraru, la cate ore mananca, cum sa-i scot aerul, cum sa-l pacalesc, cum sa ma las pacalita, cum sa incetez cu planificarile, cum sa accept noul. Rochia albastra mi-a adus aminte de primele zile de acasa, de prima baita facuta cu tati, de grame si mililitri calculati si masurati.

Nu ca acum m-a gasit experienta! Fiecare zi cu Rares ma va gasi nepregatita! Mereu va face ceva altfel si ceva nou si eu nu pot decat sa incerc sa tin pasul cu el.  Dar mereu va fi ceva ca o rochie albastra care sa-mi aduca aminte ca suntem cei mai norocosi parinti. Si eu cea mai mandra mama!

Azi, in parc, mi-am ascuns ochii in spatele ochelarilor de soare.

O ducem prost cu fructele. Nu vrem decat necesarul pentru a nu muri de foame. Legumele la pranz le epuizam, iar fructele le lasam sa zaca in castronel. Atunci cand va fi la scoala, iar in pauza colegii lui vor scoate cate un mar sa manance, Rares probabil va scoate un morcov, un dovlecel, sau o ceapa.

Azi i-am dat mango si l-a tratat cu dispret. Nici marul nu o duce foarte bine. Portocala e si ea in agonie. Dar perseverez pe fronturile divesificarii. Trebuie sa zica DA si la fructe. Pana la facultate mai e!

Maine incercam iaurt la ora 10 dimineata, in loc de o portie inca delicioasa de lapte. Iaurt cu fructe home made. Vom reveni cu impresii.

Primesc pe e-mail urmatorul comunicat:

“In zilele de 26-27-28 Februarie – 01 Martie la BABY EXPO – Sala Polivalenta Bucuresti, Bebelusii arata tuturor cum de mici pot fi CAMPIONI la mersul de-a busilea !”

Ar fi interesant sa mergem si noi, ca nota de contrast. Toti patrupezii inainte, patrupedul nostru inapoi!

… Ah ce bine e sa te intinzi! Am adormit plangand. Nu stiu unde a plecat mami, nici macar nu stiu unde sunt eu. Pai aici e iar un soare ca ala de aseara, niste chestii albe care nu stiu ce sunt si in rest nimic interesant, decat niste… GRATII. Nuuuuuuuu! Nu vreau la gradina zoologica! Mami mi-a povestit ca e urat! Iti dau mancare numai cu conservanti, numai ce vor ei, te speli doar o data pe luna. Nu, nu vreau! Nu vreau! De ce tocmai eu am ajuns la zoo  asta?

Dar ce avem aici? Mai e cineva cu mine in cusca. Aaaa! Stiu acum. E un pui de maimuta. Ce nostim e! Are ceva in gura. Mesteca mereu. Dar sta numai culcat.

- Hei, ridica-te! Ce stai asa tolanit? Opaaa! Deschide gura! Maimutele oare mananca girafe?

-Beeeeeee! Tu ce cauti in patutul meu? Pleaca de aici!

-Ha ha ha! Ce patut? Cusca adica! Eu sunt o girafa. Tu esti maimuta?

-Ce maimuta? Sunt bebelus. Rares ma striga mama! Cateodata!

-Eu sunt Gacup. De ce esti la zoo? Sunt si bebelusi la zoo?

-Asta nu e zoo! E patutul meu. Aici stau cand dorm sau cand are mami treaba prin casa. Dar tu ce cauti aici?

-M-a pus aici aseara o maimuta mare. Semana cu tine.

-A, era tati! Uite-l ca vine. El e. Vine sa ma ia la joaca. Am plecat. Vezi? Ma tine in brate. Pleeeccccc.

-Iar am ramas singur. Ciudatel bebelusul asta. Da asa aiurea din maini si din picioare. Parca putin necontrolat. Dar am impresia ca e un fel de leu pe aici, adica sef. De cand sta seful in cusca cu gratii?

(va urma)

… Doamne, ce intuneric e aici! Heiiii! Nu ma aude nimeni?! Heiiii!
… Nimeni. Stau ca fraiera intr-o cutie cu niste pampers numarul trei si niste castronele an-ti-scur-ge-re. Ce inseamna antiscurgere?
… Hei, mai usor, ca ma ia cu ameteala! Ufff, ce neindemanatic! Lumina! In sfarsit! Pot sa ma duc si eu la mami sa-mi mananc ierburile de ora 10. Am sarit si peste baita azi. Eii, se mai intampla ca mami sa nu ma mai lase in balta, ca vin mai mereu hipopotamii aia murdari si se balacesc, fac stropi. Sunt tare galagiosi si mami zice ca-s prost crescuti. Cum ziceam: pap ierburile de ora 10 si ma duc in tufisul meu la nani. Sincer eu as dormi la mami in tufis, dar ea zice ca nu e bine, ca ma invat rasfatat.
Hmmm… sa-mi caut barbita si apoi man…. Cine e asta? Doamne ce fel arata! Ce par ciudat, are fata asa… turtita in fata, gat… ala e gat? Si picioarele din fata sunt ciudate, adica se misca ciudat. Diferit. OOaauuu! Ma tine cu picioarele din fata. O fi… cum zicea mami ca se numesc aia care papa banane multe? … mai…mai… mainute. Nu! Maimute! Clar! Este o maimuta!
De ce ma intoarce pe toate partile? De ce ma zgaltaie?
-Hei! Tu! Maimuto! Nu-s banana ta! Nu ma mai trage asa de gat! Asa! Lasa-ma jos! Gata, a uitat de mine!
Ce ciudat e aici! Nu vad nici un tufis. Vad parca un fel de soare, acolo sus, dar se aprinde si se stinge cand vrea maimuta. Balta nu e, iarba nu, mami nu. MAMI NU! Mamiiiiiii! Vreau la mami!
(poate va continua)

Girafa albastra cu urechi portocalii e clar prietena lui Rares. Rares o indrageste, o tine in brate, o asculta, o ia la bunici. E sub papuc.
Asa ca ea, girafa, vrea sa impartaseasca din experientele minunate pe care le traieste alaturi de bebelusul ei preferat. Si le va povesti asa cum le vede, cu ochii ei de ierbivora ratacita prin lumea piticului nazdravan.
Si-a ales si un nume de scena: Gacup. A vrut neaparat sa nu aiba nici un “r” sau “s”, astfel incat Rares sa fie cat mai repede priceput in a o striga.