Mie-mi place toamna. E gustoasa, e plină, e aici si acum. Vara, salatele si fructele, supele si fresh-urile nu miros pe scara, sau când treci pe sub un balcon. Acum miroase ba a vinete, ba a zacusca, încep sa se coaca si sarmalele prin cuptoare. Îmi place sa-mi inghete nasul si sa-mi frec palmele, sa mă scutur de frig, mi-era dor sa port o esarfa, un cardigan. Mi-era dor de jeans, de care nu m-am putut atinge toată vara asta torida.
Săptămâna viitoare încep şcoala. Abia astept sa fac iar lucruri cu pasiune, sa simt ca ma lucrez, sa descopar in paşi mici.
Toamna asta mi se pare foarte sexy!

Ce-mi fac mie diminetile mai dulci?
Racoarea de la 6 si un pic, mirosul de haine proaspete, liniştea de somn ce rămâne in urma mea ( niciodată nu am fost invidioasa pentru ca băieţii mei dorm mai mult), muzica de pe Guerilla si …. ( as vrea sa scriu Dobrovilski, dar nu pot scrie asta fix de ziua soţului).
Buna dimineaţa!

De o lună și un pic am pierdut diminețile. Aproape pe toate. Am pierdut mânuța care te mângâie pe obraz, degetele care-ți caută cu îndârjire nara, sau ochiul, sau dintele de sus. Am pierdut ochii care te verifică la fiecare răsuflare mai puternică, ca să vadă daca te-ai trezit ori ba. Mi-e dor de diminețile noastre, dar nu pot face altceva decât să le fructific pe cele din week-end.

În schimb am căpătat dimineți în care prind soarele imediat după răsărit, în curând la răsărit, iar peste câteva luni chiar înainte. Am căpătat dimineți în care învâț că o curbă se ia cu a doua, că banda a doua e cea mai comodă, dar si cea mai lenta de multe ori. Pot vedea marcajele noi de la Universitate, încerc sa-mi depăşesc frica de p-ta Victoriei ( cea mai cumplita intersectie in opinia mea) si descopar ca in mine zace latent un birjar, care se manifesta cu pasiune in momente pline de mârlanie din partea colegilor mei de trafic.
Problematic o sa fie atunci când o sa iau copilul in maşina cu mine si când va trebui sa fabric nişte exclamari-catharsis acceptabile pentru limbajul tip copiator al puiului. Sau pur si simplu sa mă abtin.

(Rândurile astea sunt începute acum 4 zile)

Am folosit perioada asta luuungă de tăcere pentru a mă dumiri în ce direcție să o ia locușorul ăsta.

Să-l închid? Nu pot, nu e al meu, e al copilului meu și al memoriei mele ce se degradează pe zi ce trece.

Să continui așa în văzul lumii? Nu pot, cel puțin nu acum, sau nu cu orice.

Așa că am găsit o struțo-cămilă: o parte din lucrurile despre Rareș și despre mine, vor trece în privat, acolo unde cei care vor să știe de noi vor avea un user și o parolă. Partea cu rufe întinse la vedere, va rămâne la vedere.

Aștept un e-mail de la fidelii ( ) copilului meu, cu tot cu adresele lor de e-mail. Trimis prin formularul de la contact, sau pe adresa de e-mail pe care unii o cunosc.

Cred ca aveam vreo 12, hai 14 ani. Adica inca mai credeam in printese si deja visam la prinți frumoși. Si vad eu la televizor, din pură întâmplare “Prințesa Sissi”, cu Romy Schneider. Mă prinde mai ceva ca Cinderella, mă îndrăgostesc subit de Frantz, de prințesă și mai și, îmi e drag tatăl ei și-mi vine să-i dau vreo două palme mamei prințului. Apoi văd iar filmul, tot din întâmplare, iar și iar. De vreo 4 ori tot l-am văzut, trunchiat, pentru că pe vremea aia se dădeau filmele în partea unu și partea doi.

Nu știu dacă ați auzit de Sisi. Sau dacă ați văzut-o. Era subțirică în talie, avea un par superb, strâns într-o coadă foarte elegantă, era copilăroasă… și cel mai important: avea crinolină. Adică rochiile alea largi, pe cercuri, tipic de prințese. Acum, eu vă povestesc de Sisi din film.

Și ajung eu la Viena. Romantic, frumos, impresionant, fântâni, culori, chestii nemaiîntâlnite și eu ce fac? O fugăresc în stil paparazzo pe Sissi prin oraș. O văd pe căni, pe pahare, cărți, tricouri, brelocuri și cutii de chirituri. Alerg din souvenir-shop în souvenir-shop și o prind mereu în poziția aia cu privirea întoarsă ușor peste umăr. Și zic să o fac în stil mare și să mă bag și în intimitatea ei, ca la noi în țară, adică să mă duc cu flash-ul la capătul patului ei, în muzeul Sissi. Dar prințesa nu e disponibilă decât până pe la 5 jumătate și era deja 6 fără. O iau iar prin souvenir-shopuri. Dar nu o pot avea pe Sissi pe cană, dimineața , la lapte cu fulgi. Chiar nu pot! Nu aș mai prețui-o deloc. Așa că aștept următoarea vizită la Viena. Și pe Sissi.

Da, da, am venit din vacanta. Mai acum cateva zile, am intrat in posesia copilului, el a intrat in posesia brațelor mele, ne iubim si ne pupam. Si nu ma scapa o secunda din ochi (destul de rezonabil din partea lui). Si face iar o usoara febra. Si nu mai vrea cu de-ale gurii. Si tot vizitam gradinite. Si aproape ne-am hotarat.

Si inca ceva: ma doare spatele de mor de la carat copil in brate pe traseul: orice punct exterior – casă. Asa ca refuz sa mai pun presiune pe coloana mea vertebrala. În consecinta caut un cărucior de shopping, bunicuța style, numai ca ceva mai trendy, fancy, greek coffee. Ceva de genul ăsta:

Anyone?

Blog în vacantă. De dimineață! Ne citim pe facebook.

Zoe are certificat de naștere înmatriculare. Deși credeam că nu o să mai aibă. Să vă zic: Zoe a fost ochită în autovit și cumpărată la căteva zile după, de tati lui Rareș pentru mami lui Rareș. Era cumpărată din Germania, adusă în România si împopoțonată cu numere roșii, valabile încă trei zile după data achiziției. Dat banii, luat mașina, făcut RAR-ul, s-a întâmplat povestea cu poliția, expiră numerele. Bun.  Merg la trezorerie la sector 2 să plătesc taxa de primă înmatriculare. Bineînțeles că nu era acolo, ci la administrația financiară de pe Rosetti. La ghișeu aflu că-mi trebuie cârcă de acte (pe site-ul oficial nu găsisem informațiile complete): cerere, actul de vanzare-cumpărare, actul de unde să reiasă data primei înmatriculări (tradus si autentificat), cartea de identitate a mașinii, împuternicire în cazul soției umblătoare, buletin și pix, pentru că acolo nu-ti împumută nimeni. Am legalizat, mă întoc a doua zi, musai până în ora 13:30, dau actele și-mi zice să aștept vreo 4 zile până calculează ei cam ce bani am de dat (lucru pe care noi l-am făcut în câteva secunde pe calculatorul de pe site). Și mă duc la administrația financiară (cea din floreasca pentru sectorul 2) să-mi completez fișa de înmatriculare (pe asta mi-a făcut-o o tanti la chioșc la Udriștei). Și acolo musai până în ora 14:30. Îmi zice că nu se poate ca întâi cel care a cumpărat-o din Germania o ia pe rol și o scoate de pe rol, apoi vin la ea, mai pun niște documente și apoi vorbim de fișă gata. Două săptămâni a durat ca individul cumpărător din Germania sa facă lucrul ăsta. Două săptămâni în care eu și copilul o vizitam zilnic pe Zoe și-i țineam de urât și am plătit o taxă la CEC și una la poștă, ambele pentru înmatriculare. După ce am primit fișa, am plătit taxa de primă înmatriculare (scump doamnă, scump) și am ajuns în floreasca la 14:40, am înjurat printre dinți și m-am dus să beau un cico. De aici a preluat totul tati lui Rareș și vineri seara aveam și numere nou nouțe și preferențiale.

Ăsta nu e blog despre mașini, dar poate vreo mămică o să vrea să-și ia vreodată o mașină neînmatriculată în România. E cu cântec!

Am povestit ca o avem pe Zoe. De vreo trei saptamani. V-as povesti si cum de atunci ne chinuim sa o inmatriculam, dar lacrimile ar siroi, nervii s-ar razvrati, pumnii s-ar inclesta si cine stie ce alte grozavii s-ar intampla.Cert e ca Zoe nu mai are numere valabile si sta frumos in fata blocului, nemiscata, motiv de injuraturi ce ne umplu frigiderul pentru ca ocupam un loc de parcare al cuiva care s-a mutat primul in bloc. Sau printre primii. Dar pentru ca mie mi-e draga tare, iar copilul meu are o pasiune-obsesie pentru masini, mergem si o vizitam in fiecare zi. Eu port cheia de la masina mereu in geanta, de parca zici ca in lift imi vine cheful sa plec in Cismigiu cu masina si trebuie sa fiu pregatita. Copilul recunoaste buburuza portocalie si fuge nerabdator spre ea. De multe ori, in drum, ne luam o banana sau un covrig, deschidem mandrii portiera (de, suntem mama-copil cu masina), copilul se urca in fata, eu ma pitesc in spate, si… gata. Adica inchidem portiera si gata! Stam asa cuminti, in masina nemiscata. El mai brrrrr, eu o mai sterg de praf, ii mai aranjez un deodorant. Mancam banana si covrigul. La ceva timp distanta pornim radioul si masina incepe sa se miste. Nu fata-spate ci stanga -dreapta pentru ca mimam si un dans. Oprim muzica, mami porneste un pic motorul ca sa nu ramanem fara baterie pana la urmatoarea vizita. Ne dam jos, ne uitam mandri la ea, inchidem, verificam de 2 ori daca sunt usile inchise si plecam in parc.

Daca vi se pare ca ne umilim, gresiti profund! Noua ne face mare placere.