Din principiu, nepăsare, rezervă, oricum s-ar numi, nu mă implic în campanii umanitare. Nu public. Știu să dau de pomană, așa cum zic ai mei, atunci când sufletul meu mi-o cere, știu să fac cadouri cu sufletul deschis, chiar și atunci când nu e onomastică, dau uneori o haină a mea sau a copilului meu, doar pentru că văd un suflet zâmbind. Dar nu le fac, sau nu pot să le fac niciodată la comandă. Mi-e greu să dau bani unui cerșetor atunci când mi-i cere, mi-e și mai greu să donez atunci când citesc despre campanii umanitare. Pur și simplu așa sunt eu!

… Dar azi am citit despre Bibi. AM CITIT. Că de aruncat ochii pe blogul lui, sau pe campania pornită de Bogdana, am făcut-o de multe ori. Azi am CITIT. Și mi-am adus aminte că am fost acolo. Și știu cum e …

… să simți că ai luat parte la o minune și minunea ta să nu fie bine.

… să simți cum cade lumea peste tine. Ba nu! Cerul cu pământ cu tot, cu TOT, peste umerii tăi și să simți fizic cum te îngropi.

… să simți că nu mai ai aer, că ți s-au micșorat plămânii și nu-ți mai ajunge oxigenul decât pentru încă cinci minute, cât să te rogi ca Dumnezeu să aibă grijă de îngerașul tău.

… să simți cum te arde pe piept și vorbești cu Maica Domnului să fie mamă pentru copilul tău, dacă tu nu o să mai poți.

… să vrei să-l botezi, fie și într-un lighean de frământat gogoși, dar să știi că are încă o apărare.

… să atingi durerea cea mai mare pe care o poate simți sufletul unui om, sufletul de mamă.

Și mulțumesc lui Dumnezeu că eu doar am atins-o cu un deget, apoi am avut brațele pline de bucurii. Așa cum le am acum. Așa cum mă rog din suflet să le am toată viața de acum încolo.

Dar părinții lui Bibi duc tot negrul ăsta în suflet în fiecare zi a lor. Și a lui Bibi. Doamne ce ochi albaștrii are!

Nu pot să promit că voi face altceva, dar cel puțin un SMS voi trimite. Mi-am propus ca cel puțin unul în fiecare zi. Cei care nu veți primi urări în SMS-uri de Crăciun de la mine, gândiți-vă frumos la Bibi!

Să fii sănătos!

Cred că am mai menționat de câteva ori despre cum Rareș este leșinat după Thomas. And all his friends. Prea mulți prieteni, dacă mă întrebați, pe mine sau pe cardurile noastre de salariu.

Ca orice jucărie cu un PR bun, Thomas este peste tot: rucsac, căni, tricouri, are propria lui revistă, colecții peste colecții de jucării, ce mai, îi suflă în ceafă lui Hannah Montana.

Există însă o colecție de trenulețe faimoase, care ne-a prins și pe noi, cei care nu-l numim pe nașul din tren Controlorul cel Gras: Take Along Thomas. Pe lângă faptul că, deși se vrea o ediție limitată, are vreo 40 de piese, trenulețele sunt din metal, extrem de bine realizate din punctul de vedere al culorilor și al detaliilor, iar la ambele capete au magnet, astfel încât să le poți cupla după bunul plac. În magazine, sunt destul de piperate. Cel mai ieftin a fost Percy, cam 46  RON și cel mai scump cred că a fost James sau Spencer, cam 78. Dar cei din urmă aveau și câte un vagon atașat. Pe internet însă le puteți găsi mai ieftin.

Tuuuuu-tuuuuuu!

Daca toată blogosfera mamiceasca a scris despre alaptare, zic sa mă bag si eu ca musca in ce altceva decât lapte.
Din motive pe care le-am mai expus de ceva ori pe blog, nu am alaptat decât 2-3 luni. Da, îmi pare rău ca nu am putut alapta mai mult, oricât de mult am ştiut eu sa mă stradui la vremea aceea. Dar asta nu-mi face copilul inferior, mai putin dotat intelectual sau fizic, mai bolnavicios sau in orice alt fel vor sa-l scoată scrierile pro-alaptare duse la extrem.
Zic sa fim cumpatate nitel!

… in parc, la locul de joaca nisipos, doua tinere mult prea tinere, aveau grija de doi copii. Din pacate… pentru copii.

“-Doamna, pe la cât plecaţi de la munca?
- …
- Noi suntem in parc dar nu vrea sa se joace deloc. Sta lipit de banca. … Bine, va astept. Pa!
( către copil)
- Hai ca vine mă-ta de la servici. Du-te mă la joaca! Ce eşti asa lesinat? Poate-ţi caftesc doua, sa vezi cum îţi vine cheful. Ciocolata vrei? Nu?Cacat vrei?
( către prietena cu care era in parc, si ea bona la rândul ei, cu un alt copil care se juca in nisip)
- Io-te fata dobitocul asta ca mă scoate din sarite! Nu se duce si el sa se joace prostanacul.
( către copil din nou)
- Hai Ionute, hai acasa! Ca îţi dau doi pumni de te bag in mormant! Lasa ca vezi tu pe drum, dobitocule!”
A luat copilul si a plecat razand.

Acesta este unul dintre motivele pentru care niciodată nu am luat in calcul posibilitatea de a angaja o bona.

Despre prima grădiniță pe care am vizitat-o, aici.

Semnează pentru copilu tău!

Ca să știe toată lumea: azi a început campania “Copil, caut grădiniță!”. Iar in fundal “Mamă, caut grădiniță pentru copilul meu!”. Am vizitat deja una, vă povestim despre ea mai încolo. Important e că Rareș s-a simțit foarte bine în vizită, iar mumă-sa nu a vărsat nici o lacrimă cu atingere de cristal. Dacă ne puteți face recomandări, ar fi minunat, numai Militari sau Drumul taberei să nu fie. Nici Rahova, nici Berceni. Noi stăm în Colentina iar mama proaspăt șoferiță (v-am spus ca am oprit motorul în intersecție? Și că veneau mașini?) nu se bagă la trasee zilnice lungi.

A, și suntem fițoși si nu vrem la stat!

Ieri în parc am revăzut-o. O tot văd de câteva săptămâni cu temperaturi pe plus. Vine îmbrăcată profi, adică nu balerini-teniși-șlapi, ci pantof închis (ce-i drept e bun pentru nisip), dres mat, fustă sub genunchi, sacou, geantă masculină și smartphone. Smartphone mare, cu touch screen mare, numai bun de citit mail-ul. Vine și cu copilul, îl plantează la locul de joacă și da-i și e-mail-uiește. La două trei paragrafe aruncă un ochi, vede că e bine, urmează paragraful patru. Cum să mai vadă cu odrasla împinge, aruncă, ciupește, smulge pe/de la alți copii. La sârșitul mail-ului aruncă o amenințare de plecat acasă, fără să-și ridice ochii dintre litere.

Cer regulă: nu mai mult de 3 e-mail-uri/loc de joacă, altfel copilul meu nu mai apucă toboganul!