Se întâmplă rar, dar se întâmplă, e neplăcut dar nu prea ai ce face atunci când copilașul se simte rău și are nevoie de ajutor specializat. Să stai în spital cu un copil care deja umblă, dar care încă nu înțelege că trebuie să stea în pat, cu perfuzii, nu e un lucru tocmai simplu.
În cele 4 zile de spitalizare cu un copil de doi ani, mi-am dat seama că ai nevoie să apelezi la Zâna Creativității, la instanța supremă, pentru că altfel nu faci decât să o iei ușor spre isterie. Ca mamă însoțitoare e nevoie să treci peste mila și durerea de a-ți vedea copilul cu branulă, conectat printr-un fir la o pungă de glucoză sau ser. Ai nevoie de mult optimism, de o pungă mare de zâmbete pe care să le folosești atunci când intră asistentele în salon pentru tratament, sau atunci când se plictisește de stat într-un pat, atunci când îi este dor de tati, atunci când vrea afară dar tu știi că nu ai voie să-l scoți.
Mi-e mi-au fost de mare ajutor două jocuri pentru iPhone: Talking Tom Cat repetă absolut orice sunet pe care-l scoate copilul, numai că într-o tonalitate mult mai amuzantă. Atunci când era la perfuzii, stătea zeci de minute și vorbea cu pisica digitală și îi repeta toate cuvintele pe care le știe el. Un alt joc, Toddler Time! îi arăta imagini comune, la care erau asociate sunete. Nimic spectaculos, dar cam asta am avut eu la îndemână pe telefon. În plus, daca aveți un abonament cu trafic inclus, puteti căuta pe youtube filmulete scurte cu … Thomas spre exemplu. Sunt de mare ajutor atunci când copilul trebuie să stea liniștit.
Am avut multe jucării aduse de acasă: mașinuțele preferate, cuburi de construit, cărți cartonate pe care le citea și acasă, reviste cu Cars și Thomas. Dacă știți că-i place copilului, luați și ceva creioane colorate și suport de scris. Nu uitați de puzzle.
Laptopul a fost de mare ajutor pentru că a putut viziona desenele animate preferate, care-l țineau în pat cel puțin o oră. În plus am putut asculta muzica celor câteva cutiuțe muzicale, am dansat și am bătut din palme. Face foarte bine la moralul copilului, dar și al mamei însoțitoare.
În spital sunt de regulă, mănuși chirurgicale. Ele se pot umfla și ies niște baloane nemaipomenite, pe care se pot desena ochi și zâmbete. Se leagă la un capăt cu fașă și le agățați ori de stativul pentru perfuzii ori de marginea patului. Am zis stativ? Atunci când Rareș era la perfuzii ne plimbam cu stativul prin salon. Stativul era brrr în cazul nostru, dar poate fi o păpădie sau o umbrelă fermecată. Se pot organiza întreceri cu ceilalți copii.
Nu vă șfiiți să tranformați salonul în grădiniță. Îi ajută enorm de mult pe copii, dar vă ajută și pe voi. Dar zic să nu ajungeți niciodată în situația asta.
