Jun 11

Eliminare cu mirosuri de cașmir

4a130482184da 11 iunie 2010, mult după Hristos. Zi memorabilă, vă zic pe cuvânt. Azi s-a întâmplat…. un milestone. Pentru descrierea milestone-ului voi folosi mult estetica urâtului, puțin adaptată. Adică eu zic frumos despre chestii puțin urâte și mirositoare, dar cât se poate de normale în viața unui om.

A fost odată o mamă, un tată și un copil. Copilul nu creștea într-un an cât alții în doi-trei, mama nu era superwoman, tatăl nu era Zuperman, dar aducea mult cu… ;) . Mama, adiacent si tatăl, își dorea ca moștenitorul apartamentului cu trei camere să contribuie la înflorirea financiară a familiei și să renunțe la viciul zilnic numit: scutec de unică folosință 4+. Bine, adevărul e că înțelegea din ce-i arăta copilul, că vrea el însuși la dezintoxicare. Venise căldura și uscat și aici și aici nu mai era deloc adevărat. În plus un copil de la o grădinița a râs de el pe motiv de absorbante cu animale desenate pe ele.

Dezintoxicarea presupunea o oliță, pe care o aveau de ceva timp prin preajmă, astfel încât copilul să știe că nu mușcă și nici nu pișcă. Făcuseră repetiții, așa, în joacă și își propuseseră ca în vara nasoală anunțată de însăși NASA să ducă la bun sfârșit proiectul. Cu o zi înainte de ziua T, adică azi, asta înseamnă că vorbim despre ieri, copilul a fost lăsat în chiloțel. S-a udat, a arătat, s-a șters și s-a explicat. În ziua T, adică azi, copilul a vrut nudism de dimineață (să nu înțelegeți din asta că suntem o familie ciudată, adică suntem puțin, dar nici nudism la 8 dimineața nu facem. Decât poate din acela care se referă la mecanismele gândirii, care ne mai lipsesc așa de dimineață.) Mama simte la un moment dat că nudistul principal comunică eliminarea, într-un stil total non-attachment parenting, folosindu-se de gaze lacrimogene cu atingere de cașmir. Zice să-i pună pampersul, tatăl nu și nu. Se împotrivește pe motiv de consecvență și bine face. Bine, el pleca la servici în câteva minute, așa că ce-i pasă lui de covoare murdare sau de alte scenarii lipsite total de cașmir sau alte atingeri plăcute. Dar ce-i drept foarte înmiresmate. La momentul Z din ziua T, copilul pune picioarele în X, mama simte iar eliminarea comunicată gestual, începe să strige isterică după oliță, ajunge APROAPE la timp, pune copilul pe oliță, care face APROAPE tot ce trebuia să facă acolo unde trebuia să facă. Tot ceea ce nu este inclus de APROAPE, a fost găsit pe covor.

Mama a fost foarte mulțumită-extaziată-fericită că odrasla ei începe să-și capete independența igienică. A felicitat copilul mai ceva ca la serbarea de sfărșit de an.

PS. Să nu-i spuneți vă rog că acesta e doar începutul si că vor urma accidente neplăcute și cu mult prea multe atingeri de tot rahatul cașmirul.

L.E.: să-i duc reviste cu Cars la baie? Ajută?

9
comments

9 comments!!!

  1. arakelian says:

    felicitari!!!

    si noi am inceput ‘nudismul’

  2. mara says:

    :) ))))))) nice, mi-a placut.
    si mi-a amintit de perioada noastra „de cahsmir” :) )))

  3. Manu says:

    LOL … m-a distrat povestirea. Felicitari pentru reusita, mie imi e teama de acel moment. Dar noi mai avem putin, chiar daca soacra de acum ma bate la cap sa il pun pe olita (David are 7 luni).

    • Crina says:

      A fost o reusită, apoi am lasat-o mai moale ca a venit ceva bolicică peste noi. Cum ne revenim cum o luam iar la olită.

  4. Draguta povestea si asteptam partea a II-a si a III-a…

    Felicitari pentru reusita! Duminica frumoasa!

  5. ileanasp says:

    Bravoooo! N-as fi crezut ca imi poate face placere sa mi se aminteasca de asemenea “milestone” – care la fii’mea a fost anul trecut, dar iata ca da. Avea 1 an si 10 luni, eram la mare, deci nudism la greu, si prima productie in afara pampersilor (care erau de fapt huggiesi) s-a produs in transe mici si maro, cam cate una pe fiecare patrat de gresie din camera, ca voia sa-si si vada “operele”. Se pare ca a ramas multumita de isprava, ca de atunci nici c-a mai facut caca decat la olita/WC/in tufis (ma rog, cu cateva mici accidente asociate diareei, da’ asta-i ceva greu de gestionat chiar si pentru adulti…)
    Succese in continuare tanarului domn!

Reply