Sunt zile ca asta de ieri cand fac ce vrea el. Culmea e ca imi plac mai mult decat zilele in care fac si ce vreau eu. Ce-vrea-el e mult mai fain decât ce-vreau-eu. Zile ca astea mă hrănesc. Ador să-l văd mulțumit și fericit.

A vrut sandwich, sandwich a primit. A vrut in parc cu camionul, mingea, rucsacul lui după noi? Pe toate astea le-am cărat docilă în brațe. A vrut în brațe în intersecția? Hopa sus și el. A vrut nisip, a vrut ponei, nu a mai vrut ponei, a vrut iarbă… le-a primit. A vrut sa arunce cu pietre in lac, a aruncat. A alergat după baloane de săpun. A vrut sa mănânce cu lingurița, să doarmă cu mine de gât, în mașină, să alerge după sigla Ikea de pe podea, să-și mai cumpere o pernă-nani, să alerge, să se dea în mașini și autobuze, să urce cu liftul de sticlă, să coboare scările rulante. La Diverta la colțul de joacă, două mașinuțe din noua-pasiune-Cars, să bage mâna în fântâna arteziană. Să bea lăptic și să facă nani.

Între timp a mai vrut să mă piște. Aici mi-a dat eroare programul de îndeplinit dorințe.