Știți ce au în meniu cățeii primăvara, în plin post al Paștelui? Copilul meu zice că au salată de iarbă abia crescută, aromatizată cu pietricele mii și mii, mici și și mai mici. Dar să vă povestesc procesul tehnologic:
În lipsa minunatului cățel dus în raiul cățeilor, dragostea familiei s-a redistribuit către labradorul o dată uitat, crescut în umbră și uneori din milă. Acum Hector e unicul, iubitul, răsfățatul și noua bonă necuvântătoare a familiei. Și asta pentru că la București e 15 milioane o bonă, iar Hector face din asta voluntariat. Ce-i drept îl ajută și copilul care nu cunoaște frici canine, sau de boli și viruși și mi ți-l ia pe Hector de bot, îi desface stomatologic cavitatea bucală și stabilește verdictul: nici o carie. Apoi îl pupă siropos pe bot, îi ia capul lui între mâini și-l iubește în așa fel încât mă cuprinde invidia mămicească. Apoi îi pregătește o salată delicioasă, cum numai el știe, aruncându-i prin gardul de plasă bucați de frunze proaspăt ieșite din pământ și un pumn de pietricele, spunându-i blând: “papa, papa! mmmmm!” și dă din cap a delicatesă culinară (asta o știe de la biata lui mamă, care îi mima savoarea de pe lume în fața unei lingurițe din cel mai oribil piure pentru bebeluși). După festin, copilul se așează lângă gard, câinele și el tot acolo, numai că de cealaltă parte și stau de vorbă bătrânește bebelușește despre mașini, mașini, animale, mașini. Rareș îi povestește cum toate păsările din lume sunt MA (de la rața care face mac), cum albina e tot ma, la fel și musca. Hector abia stă să nu adoarmă, își mai scapă capul, sau dă nervos din coadă ca să alunge somnul.
Din activitățile lor împreună trebuie menționat călăritul. Câinelui de către copil. Se întinde câinele la soare (mulțumim Domnului că putem vorbi de soare), vine copilul peste el și dă-i călărit. În plus se mai și trântește cu sete pe spinarea bietului animal (pentru reclamații accesați www.protectiaanimalelor.org). Apoi se lasă pe o parte (copilul adică), se pune pe burtă fix lângă prietenul necuvântător, împreunează mâinile și se pun iar la bârfă.
Mai am o singură grijă: cât de multă încredere să am în sus-numitul Hector?
Hm, intrebarea asta mi-o puneam si eu. Luky al nostru e corcitura de labrador negru, are 10ani si e foarte bland. Sta sa ii faca gaza aproape orice. De multe ori insa vrea sa fie lasat in pace si o taie, gaza dupa el. Se stiu de cand era gaza proaspat venita pe lume, eu de-o parte a leaganului cainele de alta. O data pe zi venea sa il miroase si ii ajunge. Mai ridica capul sa verifice cine face zgomot. Gaza acum il duce cu lesa, ii da din mancarea lui si n-are nici o frica sa ii vare personal in gura delicatese cainesti. Stiu baieti mai mari carora le e frica de cainele nostru. Dar, again nu au crescut cu el din leagan.
Eu zic ca avem sanse maaaari sa nu se ia cainii nostri de baietii, mini-stapanii lor.
mini-stapan? e maxi! crezi ca mai lasa pe altcineva sa-l calareasca? Acum, e cainele nostru si nu ma ia panica la orice pas. Dar e un animal, care uneori poate fi imprevizibil. Plus ca trebuie sa explic de o mie de ori de ce putem sa-l luam de gat doar pe Hector si nu toti cainii de prin parc.
Crina, draga, cum intru si eu in posesia unei adrese de e-mail unde iti pot trimite ceva? alinadownunder@gmail.com, se poate, te rog? Pupam.
ti-am trimis mail.