Știți ce au în meniu cățeii primăvara, în plin post al Paștelui? Copilul meu zice că au salată de iarbă abia crescută, aromatizată cu pietricele mii și mii, mici și și mai mici. Dar să vă povestesc procesul tehnologic:

În lipsa minunatului cățel dus în raiul cățeilor, dragostea familiei s-a redistribuit către labradorul o dată uitat, crescut în umbră și uneori din milă. Acum Hector e unicul, iubitul, răsfățatul și noua bonă necuvântătoare a familiei. Și asta pentru că la București e 15 milioane o bonă, iar Hector face din asta voluntariat. Ce-i drept îl ajută și copilul care nu cunoaște frici canine, sau de boli și viruși și mi ți-l ia pe Hector de bot, îi desface stomatologic cavitatea bucală și stabilește verdictul: nici o carie. Apoi îl pupă siropos pe bot, îi ia capul lui între mâini și-l iubește în așa fel încât mă cuprinde invidia mămicească. Apoi îi pregătește o salată delicioasă, cum numai el știe, aruncându-i prin gardul de plasă bucați de frunze proaspăt ieșite din pământ și un pumn de pietricele, spunându-i blând: “papa, papa! mmmmm!” și dă din cap a delicatesă culinară (asta o știe de la biata lui mamă, care îi mima savoarea de pe lume în fața unei lingurițe din cel mai oribil piure pentru bebeluși). După festin, copilul se așează lângă gard, câinele și el tot acolo, numai că de cealaltă parte și stau de vorbă bătrânește bebelușește despre mașini, mașini, animale, mașini. Rareș îi povestește cum toate păsările din lume sunt MA (de la rața care face mac), cum albina e tot ma, la fel și musca. Hector abia stă să nu adoarmă, își mai scapă capul, sau dă nervos din coadă ca să alunge somnul.

Din activitățile lor împreună trebuie menționat călăritul. Câinelui de către copil. Se întinde câinele la soare (mulțumim Domnului că putem vorbi de soare), vine copilul peste el și dă-i călărit. În plus se mai și trântește cu sete pe spinarea bietului animal  (pentru reclamații accesați www.protectiaanimalelor.org). Apoi se lasă pe o parte (copilul adică), se pune pe burtă fix lângă prietenul necuvântător, împreunează mâinile și se pun iar la bârfă.

Mai am o singură grijă: cât de multă încredere să am în sus-numitul Hector?

Hei! Cei care au iPhone/iPod Touch!

Știți cum se deschide un iPhone da? Butonul central, apoi cu deștul dai pe slide până la capăt și gata. Nu e ca și cum ar avea cifru, dar na, nu e doar un buton. Ai nevoie de un plan, o strategie, mică ce-i drept, dar sunt două mișcări complet diferite, executate succesiv.

Copilul meu citește și mail-ul. Adică după buton, slide, mai găsește și pliculețul și aplică tehnologia touch. Dacă cineva primește mail-uri ciudate de la mine… it wasn’t me!

Cu durere în suflet vă anunț ca Lassie is over. La Antena 1 adică. Gata, luni a fost ultimul episod. Tocmai când copilul învățase melodia de început și alerga de oriunde de prin casă în fața televizorului ca să-l vadă pe ham.

Îl avem însă, drept consolare, pe Pocoyo. E băiețelul ăla cu tichie albastră ce seamănă cu al meu. Dezavantajul lui Pocoyo e că durează doar 7 minute, iar până caut eu al doilea episod copilul e deja în altă cameră.

Pentru tine, Ada!