Pentru mine toaleta este cartea de vizită. Dacă e albastră cu jucării aruncate în cadă e a unei case în care e cel puțin un copil mic. Dacă pe cadă sunt recipiente roz cu spumant Barbie, e clar e o fetiță acolo. Dacă la oglindă sunt două parfumuri, un demachiant și o cremă de noapte… a lady is in the house. Dacă e albastră, cu jucării în cadă, cu parfumurile la oglindă și o periuță de dinți electrică lângă… e  a noastră.

Niciodată nu zic despre un restaurant că e bun până nu îi văd baia. Cea de la Palatul Ghika, cu orhidee pe marginea chiuvetei mi-a rămas ca o amintire dragă. Ce trebuie să aibă o toaletă bună? Gresie și faianță care sclipesc, curat în cabine, apă caldă la chiuvetă, senzor de curs apa (pentru că am o fobie cu locurile în care au pus mâinile cei ce s-au spălat pe mâini înaintea mea)și săpun lichid care miroase frumos (de preferat lăcrămioare). Și oglinzi mari. Și prosoape de hârtie în loc de uscătoarele automate. Și foarte important: un loc în care să-ți atârni geanta sau haina. Să nu stai să-ți tot pui geanta pe umăr și ea tot să cadă.

Fără nici o legătură cu cele de mai sus, de vreun an de zile intimitatea băii mele a dispărut. În baie se intră cu copilul. Sau se intră singur și închizi cu cheia dacă nu vrei să intre și copilul după tine. Varianta a doua se poate aplica doar în cazul în care are cine supreveghea copilul în momentele tale de izolare. Altfel… nu știi ce surpriză te așteaptă la ieșire.

Legătura din cele două paragrafe vine acum: ce mă fac eu dacă la următoarea plimbare în doi cu Rareș apare o necesitate de a verifica toaleta? Bun intru cu copilul. La mine acasă e ușor să împart restricții verbale: nu pune mâna, nu ai voie, Rareș tu nu auzi? Dar asta, în public, m-ar face să fiu etichetată cel puțin ciudată.

Pe principiul agățătorii pentru geantă și haină propun:

Spălați-vă pe mâini liniștite!

sursa: Mommysentials