Am zis ca lasă să treacă sărbătorile și după mă mai gândesc la asta. După sărbători am așteptat Sfântul Ion. După am zis ca e prea ceață afară. Azi recunosc: așa cum cizmarul nu are cizme, tot așa eu nu pot să controlez decent o situație. Situația că trebuie să-i caut grădiniță lui Rareș.
Din mai multe motive, printre care și recomandarea neurologului de a fi integrat cât mai repede în colectivitate, până în martie ne trebuie o grădiniță.
Problema e că eu simt asta ca pe o mare ruptură. Și-mi trezește angoase născute pe vremea când l-au luat de lângă mine pentru a-l duce la terapie intensivă. Adică mă ia cu plâns, cu suflet sfâșiat, gol în stomac… Toate astea pentru că mi se pare dintr-o dată prea mic, apoi mi se pare cumplit să fie îngrijit de cineva străin, să-i șteargă altcineva dumicații căzuți din gură, să-l liniștească altcineva atunci când trebuie să adoarmă, să vadă chipul altcuiva atunci când se trezește, să-i ceară altcuiva apă, altcineva să-i spună să ducă jucăria la loc, altcineva să se bucure de răsetele lui, de chiote, de mutrișoare, de ghidușii, de tot ceea ce face peste zi. Iar eu să-l fac al meu iar abia spre seară. Altcineva-ul ăsta mă doare foarte tare.
Știu că o să-i placă între copii, știu că o să se adapteze ușor, că o să învețe multe, poate chiar o să mănânce mai bine, poate renunțăm la pampers, poate o să a adoarmă mai bine ziua… toate lucrurile astea minunate pe care trăitul printre mai mulți le poate face.
Dar sufletul meu îmi spune că perioada asta de acum nu se va mai întoarce decât în vacanțe, că asta înseamnă că el crește iar mie mi-e greu să-i dau drumul.
Acum, dacă aveți povești frumoase, sau trucuri, sau sfaturi băbești, dacă știți că la durerea de suflet face bine căldură locală cu cartof și zamă de varză, dacă ați auzit de vrăji sau descântece pentru suflet chinuit de mamă, înșitați-le vă rog aici. O să-mi facă bine la plânsul cu vorbe.
Eu am trecut cu unul prin perioada gradinitei si mi-a fost usor cu el fiind 3 ani de program scurt si adaptare super usoara.
Insa …da deh ,iarna nu-i ca vara, la mezin presimt ca nu o sa fie atat de simplu.
Gradinita am gasit-o, aceiasi cu a celui mare.
Insa Andrei este de o mie de ori mai “mamos” si nu sper sa se adapteze asa simplut.
Si eu intentionez sa il duc din primavara la acomodare , cateva saptamani numai in vizite de maxim 2 ore si apoi sa vedem ce o sa fie din toamna la program scurt sau lung.
Trucuri folosite de mine :
- vizite dese inainte de a il lasa efectiv acolo, gradi “a noastra” e de stat dar ma lasa sa fac asta, e adevarat insa ca ma cunosc toate educatoarele pe acolo dupa 3 ani cu cel mare.
- joc de a gradinita acasa la greu, cu explicatii multiple
- din experienta e mai usor pentru ei atunci cand merg efectiv sa ii duca altcineva decat mama in primele zile si mama sa-i ia de acolo
La cel mare am putut sa fac asa, la cel mic nu cred ca o sa aibe cine altcineva sa il duca deci partea asta pica la noi.
Sfatul meu pentru tine :
-sa il duci cu inima usoara daca locul ales iti va place din toate punctele de vedere.
E mai greu pentru parinti decat este efectiv pentru prunci.
Il duci zambind si il incurajezi non stop.
Tinem pumnii stransi.
In planul de bătaie sunt incluse: căutat/găsit o gradiniță care sa ne placa. Intentionez sa-l iau cu mine atunci cand o sa merg să vizitez gradinitele pentru că vreau să-i vad reactia. Apoi o perioadă de mers de acomodare, cu mărit timpii.
.
Nu are cine sa-l ducă altcineva. Si mă alin cu ideea ca pentru el e mai ușor.
Dar asta cu dusul zâmbind, desi stie ca e bine si e indicat, nu stiu daca pot. Doar daca iau xanax inainte
Multumesc!
nu se poate astepta pana in septembrie ?
exista variante?
e foarte tanar, totusi…
dar daca trebuie, mami draga, daca motivele o cer, nu e ca si cum l-ai insura…
Până in septembrie nu se poate astepta. Daca nu merge in martie, va merge in aprilie. Adică tot aia e. Tânăr? Ca mecanism de apărare/justificare/scuză in mintea mea a făcut o regresie până in stadiul de bebelus.
S-a pupat deja, o sa meargă si la gradi… insuratoarea pare asa aproape.
De-aia imi place mie de ajnanina… Are dreptate, nu e ca si cum l-ai insura.
Si mie mi se pare mic rau pt gradi. La Irina la gradinita exista grupa mini. Dar suntem departe de voi si ar fi o expeditie numai adusul de dimineata. Citeste-i povestea cu de ce merg copiii la gradinita, cumpara de la ikea masuta si scaunel si jucati-va de-a gradinita, du-l in vizita la gradinite, si mai ales spune-ti tie ca nu e sfarsitul lumii. Cand o pleca in armata ce faci? A, stai ca nu mai e obligatorie armata!
Buna ideea cu măsuta si scaunel (am observat in weekend că-i place să stea la măsută).
Sfârsitul lumii? Doamne ce aproape il vad! Stiu ca nu e, dar atunci când vine criza, aproape ca pot sa-l ating.
P.S. mi-am propus ca in curand sa-l duc in vizita si la armată
Crina, dar, cel puţin pentru început, nu ar fi o variantă să faci o grădiniţă acasă? Să chemi la 2-3 zile câţiva copii pe la voi? Din cei cu care vă vedeţi în parc, de exemplu. Şi-aşa e urât afară, nu-ti vine să stai cu orele. În plus, dupa capul meu, în perioada de vară poţi face singură mult mai multe decât grădiniţa dpdv al ‘socializării’. Nu staţi toată ziua pe afară? Cu alţi copii? Aşa ai respecta şi recomandarea dr în care crezi, ţi-ai asculta şi tu inima iar copilul nu ar avea schimbări majore. Mă gândesc că şi asta ar trebui luat în calcul.
Diana, clar trebuie în calcul. Însă am nevoie de timp în care să pun în practică unele proiecte. Importante de altfel. Nu mai importante decât copilul, dar știu că voi trece peste perioada asta și atunci va fi mai ușor. Oricum nimic nu rămâne bătut în cuie până când nu văd reacția lui. Până nu văd ca s-a acomodat și cel mai important că-i prieste, nu mă pot apuca de nimic.
Diana,
ceva imi spune ca nu mai poate amana, daca am inteles eu bine din comentariul anterior in aprilie trebuie musai si asta imi suna a intoarcere la job.
Va fi bine Crina, sunt sigura!
facute cu mine momentan.
PS : masuta si scaunelul le recomand si eu. Noi avem si piciul le foloseste intens la multe activitati de gradi
Am văzut la tine pe blog că aveți măsuță. La cea de la Ikea Rareș încă nu ajunge, dar cred că o sa-i comand ceva de pe Amazon, de la Little Tickes.
eu m-am regasit si in ce-ai scris tu, si in unele comentarii. sofia a mers la cresa pe la 16 luni parca, tot la recomandarea pediatrului. perioada de adaptare a fost mai lunga decat speram eu (vreo 3-4 luni, in conditiile in care la 2-3 saptamani mai lua o viroza, statea 1 saptamana acasa, uita cum e cu cresa, iar plansete, noua perioada de adaptare si tot asa), insa rezultatele la capitolul socializare au fost imediate si spectaculoase. din copil antisocial rau, dar rau, a devenit extrem de prietenoasa si incantata de compania copiilor si adultilor deopotriva.
desi pornisem pe ideea de a incepe cu program scurt si de a trece la toata ziua in cateva saptamani, m-am pomenit ca nu-s deloc pregatita sa stau dintr-o data singura, fara servici si fara copil. in final am decis ca ramane deocamdata la programul scurt, pentru noi asta insemnand dupa-amiaza, cam intre 1 si 6 (desi multa vreme a fost intre 2-3 si 5.30). noroc ca directoarea a fost intelegatoare si a agreat ceea ce se potrivea mai bine cu ritmul copilului.
tot ea mi-a dat un sfat f bun pentru primele saptamani (desi tarziu am reusit sa-l urmez cu adevarat): cum a spus si lala, du-l acolo cu inima usoara, incearca macar pentru alea 10-15 minute sa uiti ca ai emotii si ti-e teama. fii vesela sau macar prefa-te, canta, razi.
cu vizitatul nu stiu ce sa zic, eu am luat-o pe sofia in primele 2 locuri pe care le-am vazut, insa s-a nimerit sa fie 2 locuri f naspa, am fost ingrozita si cred ca si sofia a simtit, discutia (de politete, ca nu puteam sa ies pe usa dupa ce abia intrasem) s-a desfasurat pe fond de urlete. dupa aia n-am mai luat-o, m-am dus singura. pana la urma am ales dupa feeling si dupa recomandarea unei vecine care a avut copilul la aceeasi cresa. vecina cam cu acelasi stil de parenting, conteaza si asta, degeaba e incantata cutarica de nush ce gradi, poate ea cauta disciplina si sapte limbi straine, iar tu cauti sa fie copilul lasat cat mai liber si sa invete prin joaca si in ritmul lui. dincolo de chestiile de baza (gen igiena, dotari, sa nu tipe nimeni) oamenii au asteptari extrem de diferite.
e bun si un grup de joaca improvizat, ne-am gasit si noi asa ceva, dar pentru mine nu inlocuieste cresa. nu vreau sa par o mama denaturata, dar chiar mi-a prins bine sa am cateva ore fara copil, mai ales ca suntem departe de familie si alte pauze nu prea prind.
Îmi aduc aminte că a fost destul de anevoioasă acomodarea Sofiei, dar știu și că i-ai remarcat destul de repede progresele. Treptat o să începem și noi. Cât despre vizite știu că e greu să ai o conversație coerentă cu cineva atunci când copilul urlă, dar o să încerc așa la început. Dacă nu merge o să caut altă soluție. Oricum am descoperit zilele astea că sunt destul de pretențioasă în alegerea grădiniței (deocamdată doar aruncând un ochi pe internet). Ușor nu o să fie. De asta sper să mă ajute Rareș în alegere.
Crina noi suntem in ziua 5 de gradi. Poticiti pe blog cum au decurs.
Pe noi ne-a ajutat ca din martie trecut (cu pauza in vacanta) am mers la intalnirea mamicilor cu copii mici, in fiecare marti , 2h.
Azi dimineata am stat 2h acasa singur cuc. A fost bine abia dupa ce l-am luat si mi s-a spus ca a fost ok, n-a plans s-a jucat etc. In curnad merge tot programul 8-12. E putin fara de programul de cresa dar atata se poate la noi acum. De la 3 ani sta mai mult mai ales daca se justifica prin programul meu.
Știu de începutul vostru cu grădinița. De fapt citind la tine pe blog mi-am luat inima în dinți să vorbesc despre asta. Nu știu încă dacă/cât va rămâne la program normal sau la creșă. Cred că vom decide pe parcurs. Succes și vouă!
Doamne, cata dreptate ai! IN TOT! Aici ai povestea noastra, nu stiu daca pe atunci ne citeai http://zicolorata.blogspot.com/search/label/Opera%C5%A3iunea%20%22Cre%C5%9Fa%22
Vă citeam
. Îmi aduc aminte de primele zile ale lui Pupicu, despre răceli (of, și de asta mi-e teamă). Acum e mai bine? Pentru tine adică.
Pentru mine nu e foarte bine
indraznesc sa spun ca poate nu e bine inca. Mi-e greu sa accept ca nu sta cu mine decat 4-5 ore, comparativ cu cele 9 ore pe care le petrece la cresa, imi e greu sa ccept ca ma bucur de atat de putin timp din viata lui, sunt geloasa pe doamnele de la gradi ca il vad crescand practic mai mult decat il vad eu. De disperare am ajuns sa ii mut ora de culcare de la 9 la 10 ca sa stau mai mult cu el. Pe de alta parte ma consolez cu gandul ca vina pt asta nu o poarta cresa ci jobul meu, in conditiile in care am un job cu un program mai mult decat onorabil, la 16.30 scap… trebuie sa mai lucrez cu mine sa ma resemnez ca asta e viata si nu am cum sa schimb, e bine ca e el bine. Nu stiu cat curaj ti-am mai facut si eu…
Eu cred că am să merg pe ideea de quality time.
Crina, curajul tu trebuie sa-l ai. Copiii sunt creaturi extrem de adaptabile, de fapt acolo unde se plange mult si sunt mult crize e si terenul prielnic pt ca parintii sunt varza la randul lor cu emotiile. Copiii simt si reflecta starea de spirit – panica, stresul samd.
Gaseste gradinita care sa-ti placa si-apoi incepi cu incetisorul. Daca vezi ca-i prieste, maresti programul de stat acolo.
Personal cred ca o trecere usoara poate fi luata in calcul abia dupa 2 ani incolo, pana atunci sunt inca tare mititei si separation anxiety in floare.
Dar sunt convinsa ca tactul parintilor si educatoarelor, o trecere progresiva la programul de gradi, subliniatul pozitivelor si nu negativelor – toate astea pot face minuni.
Tinem pumnii sa fie bine!
Alina, am scris pe blog despre asta tocmai ca sa prind curajul de care zici tu. Problema e la mine, nu la el. L-am mai testat in anumite situatii in care s-a integrat printre copii mai mici si nu are nici o treabă cu mine. Doar in situatii de pericol mă caută cu privirea. Am mare incredere in el, dar in cazul in care nu se va adapta, oprim si incercam mai tarziu. El până acum nu a plâns niciodata de neconsolat după mine. Am avut grijă mereu să nu plec pe furis, i-am spus pa si ca ma întorc. Spre exemplu nu ni s-a întâmplat niciodată sa-l lăsam undeva si sa fim nevoiti sa ne intoarcem mai devreme pentru ca plange după noi. Bine nu a stat decât cu persoane pe care le cunostea.
Sper să ne fie bine!
Alina, inseamna ca mi-am prelucrat bine angoasele legate de inceperea gradinitei si acum l-am dus “cu inima usoara”? Ca pana azi nu s-a plans de nimic. Bine e doar ziua 6.
Crina, deci pregateste-te tu emotional si cand te-ai impaacat cu idee du-l pe R la gradi. Mai repede decat mai tarziu!
Uite, “vorbind” cu voi e o metodă de a mă pregăti. Si sa stii ca ajută
Hai ca te mai incurajez eu un pic .
))
Azi am fost cu Andrei sa ma interesez de “procedura” inscrierii la gradi la fosta educatoare a lui Bogdan.
Ei bine l-am luat cu urlete pe Andrei dintre copii, nu avea niciun gand sa plece
Vorba educatoarei : mai voinice, parca vad ca acum urli ca pleci si la toamna urli ca de ce vi aici
Ii place locul ca am tot fost pe acolo de cateva ori si mereu a plecat maraind. Dar mereu am fost si eu in zona , chiar daca am mai iesit 5-10 min pe hol.
Nu stiu cum va reactiona cand voi pleca .
Ben e si un pic mai mare, cum ziceam, cred ca dupa 2 ani incolo e mult mai usor. Dar, da, sunt convinsa ca tinandu-te tu calma si jucand o mina relaxata a ajutat mult!