Ninge. Da, pe blog, nu am mai rezistat să stau la mâna lui Busu de la Meteo. Se și depune, dar trebuie să aveți răbdare ceva secunde.
În dreapta, sus, i-am pus Moșului un cronometru. Să știe cât mai are până când o să urlu: “La cadouriiiiiiii!”
Și cineva care mă iubește a făcut o vrajă și a apărut și .ro. crinuta.ro. www.crinuta.ro mai precis. Așa că, deocamdată, fie că va scapă degetele pe .eu sau pe .ro, tot aici ajungeți.
A! Și mi-am luat covor roșu. 
6
comments
Am să-i spun că are prieteni de pluș. Da! Pe cățelul gri, adoră pisica mare cât el, dansează cu broasca verde cu batic pe cap, ce-i drept i-a rupt ieri un picior lui Donald de pe perete. Ori nu-i place de el ori a vrut să-l dezlipească cu forța. Neapărat să amintesc de perna lui preferată, pe care o ține în brațe sau și-o pune peste urechi ca și cum îl deranjez.
Am să-i spun că zice tata. Nu mama. Și că știe să îl trezească pe tati, atunci când îl trimit dimineața, cam pe la fără 10. O să-i zic de “pa”, de “ham” spus și la cățel și la pisică, de “papa” spus și la mâncare și la apă. Știe să dea noroc bărbătește, știe unde-s ochii și nasul, dar musai să-i arate și pe cei ai piticului Mutulică. Înțelege cam tot ce-i spun, în afară de momentele când nu vrea să înțeleagă. Se rușinează atunci când îi vorbesc străinii și îl ia cu somn imediat ce încep să-l dojenesc. Îi place să se schimonosească în oglindă și să deschidă toate ușile care odinioară rămâneau închise. Le face cu mâna mașinilor și tramvaielor și crede că nu-l văd atunci când fură cereale din dulapul de la perete.
Să nu uit cumva de… Aaaa! Neapărat să-i spun de ce vesel și ce alintat e. Și cum ar dansa întruna, cum cântă cu mine seara la culcare. Plus că doarme mult mai bine noaptea, nu mai cade din pat și vrea să închidă ușa cu cheile atunci când ne întoarcem acasă.
Nu vreau să uit nimic mâine. Vreau să-i spun doamnei doctor tot. Tot însemnând cât de minunat e!
Oare ea ce-mi va spune?
L.E. E totul bine! Prima dată când suntem în “grafice” pe toate planurile. Pffffffff! Unde e cana aia de vin fiert?
4
comments
solicită răbdare, perseverență și musai speranța că va fi bine. Și poate și câteva vorbe bune:
)faptul că masajul îi ajută pe bebelușii prematuri să se recupereze mult mai repede. Poți să-l ții pe pieptul tău ore în șir, să-l lași să doarmă așa. Nu îi este rău, dimpotrivă, AȘA îi este cel mai bine.(Va urma)
0
comments
Și simt aproape copilul care era atunci, care este acum, care va fi mereu al meu.
(Definiția cea mai bună a acestui loc. Blog amărât, care știe atât de multe despre copilul meu)
0
comments
Ori lăsați copilul la soacră! Ori cu tatăl lui, ca să nu uite cine îi poartă numele. Sau puneți-l în sling sau cărucior și haideți la shopping nocturn. În seara asta, 11 decembrie, la Unirea Shopping Center, clienţii vor putea achiziţiona produse, între orele 22.00 şi 3.00, la preţuri cu până la 50% mai mici.
0
comments
Nu știu de ce nu-l simt aproape. De fapt este atât de aproape că mă sperii. Dar nu-l simt. Și tare rău îmi mai pare. De obicei până acum casa era plină de globuri și beteală, bradul era deja împodobit, cadourile pe jumătate cumpărate. Anul ăsta mă apasă. Aproape că nu mi-l doresc. Casa nu o suport mai încărcată de atât, mi se pare greu să am grijă ca Rareș să nu bage în gură și globurile. Și beteala. Sau să smulgă beculețe. Nu mă pot urni să caut cadouri. Stau proptită într-o letergie de care mă rog să meargă ea la cumpărături. Ieri m-am jucat de-a Moș Crăciunu. Și în loc să mă bucure imaginea a două fetițe curioase de ce se găsește în cutia mare, am ajuns să arunc blesteme asupra Poștei Române. S-a dus magia momentului.
Ce minunat ar fi ca anul ăsta să pregătească altcineva Crăciunul pentru mine. De ce nu ninge?
P.S. caut metode de găsit Spiritul Crăciunului. Ofer recompensă!
2
comments
Încă 99 de cuvinte…
Își ia perna albă cu girafe verzi, în brațe și vine în miez de noapte să-mi scâncească ora laptelui-prieten. Mă ia de mână și se așează bătrânește pe pătuț: “papa”. Adoarme zâmbind angelic, iar pentru mine atunci e fericirea. Îi pup mânuțele asezate pufos una peste alta și el tresare. Mereu mă uit încă o dată la copilul meu drag înainte să trec pragul camerei. În unele dimineți își turtește nasul în spatele pijamalei mele și își încurcă mâna în părul meu. Râde zgomotos atunci când deschid ochii. Și mă lasă singură, privindu-l cum spune bună dimineața jucăriilor. Este…
și un nas de ren
0
comments
Copiii sunt cel mai scump dar pe care-l primim. Sunt viață, suflet, lumina din ochi, sunt tot. Un tot de care se leagă cele mai frumoase gânduri, dar și cele mai cumplite spaime. Nici un părinte nici măcar nu vrea să-și imagineze cum ar fi să-i fie copilul bolnav, nu mă refer la muci și tuse măgărească ci la acele boli grave, pe care nici măcar nu le pronunțăm ca nu cumva să le atragem asupra noastră. Și uite așa apar superstițiile și de aici ritualuri cât mai complicate și … iraționale. Superstițiile sunt rodul gândirii magice a oamenilor, în situații dătătoare de anxietate și nesiguranță, cu speranța că se poate influența prin comportament viitorul.
De aceea pe care urechile mamelor trec fel și fel de îndemne care de care mai ciudate iar ele mai să cedeze numai să-i fie copilului bine. Și așa auzi de batiste puse pe fața copilului până la botez atunci când este scos afară, de apă băută din clopoțel, de coadă de pește dată pe la gura copilului. Știați că prin babe umblă vorba că pe patul mamei care alăpteazăe bine să nu se așeze nimeni că altfel îi duce laptele departe? Sau că atunci când mămica bebelușului pleacă de acasă, bebelușul trebuie șters cu degetul de pe călcâiul copilului sau al mamei și dat copilului în frunte spunând “când s-o deoache călcâiul meu atunci să se deoache și…” Gigel. Cine nu crede în ele stă și se minunează, dar cine crede, se dă peste cap să le bifeze pe toate. Și să-și chinuie sau să-și pună în pericol copilul, așa cum se întâmplă în timpul unui ritual din India.
Acesta este un ritual care are loc în Karnataka, India, în prima săptămânâ a lunii decembrie. Copiii sun aruncați de pe un templu hindus, tradiția spunând că așa vor avea parte de noroc în viață. Anul acesta au fost aruncați 200 de copii.
Sincer, mi-a căzut inima cu fiecare copil pe care l-am privit. Dacă se practică de sute de ani nu înseamnă că nu e barbar sau periculos pentru copii. Cu toate astea, într-o variantă mult mai blândă, avem și noi: “Hai la groapa cu furnici, ba-i aici ba nu-i aici”.
1
comments
Asta e scrisoarea mea către elfi: o mie de cuvinte despre Rareș. De acum până în seara de Ajun. Iată primele 99 și o poză.
Dimineața miroase a vanilie, ca și cum Moș Ene i-ar fi pudrat zahăr pe obraji. Dincolo de tivul pantalonilor de pijama (albastre, evident bărbătești) lipăie două rânduri de degete desculțe, iar la antipod sunt doi ochi mărgelați de luminile jucăușe ce-ți spun “ci-i?”. Dansează lasciv, râde uneori strident ca un clown, după care îi spun serioasă că circul e în altă parte. Se tânguie teatral atunci când îi aduc aminte de piticul înecat în ibric, își ia șosetele galbene din maldărul de haine abia uscate și le pune hotărât în sertarul lui tati: “tata” (adică și tata și gata)…
și o poză:
0
comments
