Abia mă făcuseră pionier. Eram în clasa a doua. După două luni de comandant de detașament, toți și-au rupt șnururile de pe umăr. Și au au găurit un steag. Iar noi nu am mai putut găti bradul de Crăciun. Începuse revoluția și tata nu ne dădea voie să ieșim din casă, să mergem să ne cumpărăm globuri. Așa a început Revoluția.

Eram la Brăila și nu-mi amintesc decât îngrijorarea de pe chipul părinților atunci când se striga: “A căzut Ceaușescu!”. Parcă se bucurau și parcă le era teamă. Era pentru prima dată la noi în casa când ei vorbeau șoptit, pe după colț. Până în Ajunul Crăciunului doar tata a ieșit din casă. Ne cumpăra tot ce aveam nevoie de mâncare și apoi pleca. La căteva blocuri mai încolo se trăgea. Se auzea foarte bine de la noi din casă. Auzeam de teroriști, de securitate, de om împușcat în casă, de alții cu glonț în tabloul din sufragerie. Cineva chiar ne spusese să dormim pe jos, iar ziua să stăm cât mai mult asezați, să ne ferim de gloanțe rătăcite.

În ziua de Ajun am plecat cu mama să ne luam globurile. Părinții hotărâseră că trebuie să avem brad. Mergeam pe lângă gardurile unor blocuri în construcție. Mama mergea aplecată și ne ținea strâns de mână. Deși îi ajungeam până la brâu, o imitam și mergeam cu capul plecat. La alimentara ne-am oprit. Era scandal. Un om fusese împușcat la rând la pâine. Am ocolit, am mers cu pași grăbiți, eu mai mult alergând, am luat globuri, iar mama și-a recăpătat suflul abia în casă.

În ziua de Crăciun a venit descătușarea: l-au împușcat! Știu că tata a zis: “Nu trebuiau să-l împuște! Nu în ziua de Crăciun!”