Încă 99 de cuvinte…

Își ia perna albă cu girafe verzi, în brațe și vine în miez de noapte să-mi scâncească ora laptelui-prieten. Mă ia de mână și se așează bătrânește pe pătuț: “papa”. Adoarme zâmbind angelic, iar pentru mine atunci e fericirea. Îi pup mânuțele asezate pufos una peste alta și el tresare. Mereu mă uit încă o dată la copilul meu drag înainte să trec pragul camerei. În unele dimineți își turtește nasul în spatele pijamalei mele și își încurcă mâna în părul meu. Râde zgomotos atunci când deschid ochii. Și mă lasă singură, privindu-l cum spune bună dimineața jucăriilor. Este…

și un nas de ren