Asta e scrisoarea mea către elfi: o mie de cuvinte despre Rareș. De acum până în seara de Ajun. Iată primele 99 și o poză.

Dimineața miroase a vanilie, ca și cum Moș Ene i-ar fi pudrat zahăr pe obraji. Dincolo de tivul pantalonilor de pijama (albastre, evident bărbătești) lipăie două rânduri de degete desculțe, iar la antipod sunt doi ochi mărgelați de luminile jucăușe ce-ți spun “ci-i?”. Dansează lasciv, râde uneori strident ca un clown, după care îi spun serioasă că circul e în altă parte. Se tânguie teatral atunci când îi aduc aminte de piticul înecat în ibric, își ia șosetele galbene din maldărul de haine abia uscate și le pune hotărât în sertarul lui tati: “tata” (adică și tata și gata)…

și o poză: