1:52. Ultima tavă de muffin e la cuptor. Mai am de aranjat geanta, chestia în care o să pun muffin-urile și să încerc să domolesc emoțiile astea care s-au localizat în stomac.

Geanta. Mi-am dat seama că nu pot sta după fundul lui Moș Nicolae. Și nici nu pot pune frumusețe de Macbook într-o plasă de la Carrefour. Cumpărat geantă de laptop, de gagici. Bărbații din casă au strâmbat din nas, cică aduce a piți. Pițipoancă.

Chestia în care să depozitez 4 tăvi de bunatățuri știu că există dar nu am identificat-o încă.

Emoțiile: să stea acolo în stomac, chiar cu riscul unui ulcer perforat. N-am ce face. Mama asta (adică eu) știe multe. Știe să conviețuiască în armonie cu șoț, copil și frate, știe să facă ciorbă acră și sarmale, de azi și turtă dulce, știe să spele copil, haine, covoare, să facă bugetul familiei, să folosească mașina de cusut, să folosească iPhone-ul și mai nou se zbate și cu Mac-ul, să scoată pete de piureuri de fructe, să instaleze un plugin pentru blog. Dar prezentări nu știe să facă sau să prezinte.

2:04. S-au copt. Le las 5 minute la răcorit.

Ziceam că nu știu. Despre cum se face, o prezentare adică, am învățat noaptea trecută. Despre cum se prezintă… nici cea mai mică idee.

Până la urmă însă, nu mă mănâncă nimeni, nu? Totuși Ada zicea ceva de o arenă cu lei și eu în ea.

“Sweet stay-at-home mom was eaten by lions. Imaginary ones!”