Azi am întâlnit-o pe Firicel. Domnișoara Firicel. Mi-o imaginasem în fel și chip, reușisem chiar să o zăresc pe ici pe colo. Dar nu credeam că Firicel nu e o carte, ci emoție, amintire, tresărire copilăroasă, zâmbet de culori și dragoste.

M-am întâlnit cu Ada la steaguri și după câțiva pași mi-a prezentat-o: “Miroase grozav!”. Nimic mai greșit. E grozavă cu totul. De cum o vezi te fascinează un chip vesel. Ochii îi lucesc în culori pline, rotunde, are pielea foarte fină și da, parfumul ei îți prinde mintea în lumea carților.

Trebuie să stai de vorbă cu ea, cu Firicel. E vorbăreață de la prima pagină. Îți spune despre arici, domnul Narcis, grădiniță, îngeri, ciocolată. Gesticulează și râde în hohote, fredonează și imediat  tace copilăresc. Ca la sfârșit să șoptească în taină: Șșșșș!

Apoi se transformă sub ochii tăi în sunete. Aceleași vorbe de mai devreme, același arici și aceeași ciocolată. Te ia de mână și alergi prin grădini, te răcorești langă făntănă iar Bunica strigă după tine să vii la o ceașcă de cafea cu lapte. Și tot ce mai vrei e să ai un pui de pernă, moale și mirosind a vânt, să ți se povestească despre Firicel și să te pregătești de vis atunci când domnișoara îți va spune iar: Șșșșș!

Dacă vrei să te întâlnești cu Firicel, mi-a spus că dumincă e la Târgul de Carte de la Gaudeamus. Vine de mână cu Ada și Irina. Fetele astea chiar nu trebuie ratate!