Mamele sunt cele mai bune sisteme de alarmă. Parol. Aud și văd tot. Au în permanență urechile ciulite astfel încât să repereze odrasla după cel mai mic zgomot. Deschide copilul sertarul cu cabluri și încărcătoare, imediat se aude din bucătărie: “Rareș, ce faci mami acolo?”. Uimitor e că știe și ce sertar a fost deschis, cu o marjă de eroare cauzată de sertarul cu șosete. Știe dacă foșnește o pungă, dacă umblă în cutia din dormitor, dacă e la ușa de la cămară, după sunete știe chiar și cand copilul e în plină urgență mirositoare. Pentru că mirosul îl păstrează pentru etichetarea unor momente de liniște cu deja banalul: “E prea liniște, nu-mi miroase a bine”. Văd orice firimitură de pe covor, orice bucată de ciocolată întinsă pe pantaloni, orice punct roșu de pe frunte. În general orice. Pe timp de noapte sunt dotate cu infraroșu și imediat reperează că puiul s-a dezvelit.
Dacă puiul în cauză comite greșeala să încalce într-un mod supărător codurile mamei, să te ții. Pornește alarma și face ca sirena, dar pe românește. Pâna când copilul introduce codul de dezamorsare a situației: “Știu mami, am greșit, îmi pare rău, nu mai fac!” Funcția mute e accesibilă doar în situația în care apare o laringită accentuată.
Sunt gratis și se updatează constant la orice modificare a comportamentului subiectului junior.
Cam așa am fost eu noaptea trecută. Pe la 4 să zic, mă trezește din somn un lipa-lipa fin. Sar din pat, în timp ce alarma de rezervă emite notificarea: “vezi că umblă copilul prin casă”. Găsesc copilul în cauză pe hol, cu perna sub braț, în drum spre sufragerie. “Unde pleci mami?” “Îî?!”. Recunosc, ar fi trebuit să-l corectez pe loc, să-i servesc un poftim spre îndreptare, dar și maică-sa era mai balcanică, de vreme ce repeta în somn: “melci, scoici, raci…”, picioare (scuze Mărgineanu, dar asta e blog pentru copilul meu, nu pot trânti pur și simplu “craci”). Iau copilul în brațe, implicit și perna lui, îl pun în pătuț și adoarme bolborosind “na-ne, na-ne”.
Uimitor cum am auzit niște pași având în vedere ca uneori adorm în timp ce îi dau copilului biberonul. Singura explicație e că mamele astea fantastice au un creier pe măsură, care învață să selecteze informațiile critice de cele neinteresante și să le livreze doar pe primele.
Si eu dorm bustean de fel, poate sa cante fanfara militara in urechile mele si daca sunt obosita (si sunt, believe me!) nu o aud, nu ma deranjeaza, ei bine, cand e vorba de copii, aud orice. Orice!
Cred că e ceva din kitt-ul de mamă