Prematuritatea e principala cauza a decesului nou-nascutilor. Poate lasa urme pentru tot restul vietii. Procentul nasterilor inainte de termen a crescut alarmant in ultimii ani. I se poate intampla oricarei femei.

Mie mi s-a intamplat. Cel mai important e ca i s-a intamplat si lui, copilului meu. Si nu e placut ca atunci cand abia astepti sa-ti vezi mama, in loc de bratele ei sa ajungi pe o masa la terapie intensiva. O masa rece, inconjurat de fire si senzori, iar in loc de jucarii sa ai aparate ce tiuie frecvent. In loc de san a primit o sonda, in loc de baita, o bucata de tifon umezita, cu care era sters pe mainile subtiri, pe picioarele golase, pe pielea care lasa sa se vada firicele vinetii, apoi in loc de patut un incubator. Lampa de fototerapie era carusel, branulele de pe cap erau pampoane, pe care da, baietii nu ar trebui sa le poarte. Nici un copil de fapt.  A avut tovarasi de-o schioapa. Si asta nu e o metafora. In dreapta, o fetita de 700 de grame,  pe care o puteam cuprinde in palma mea. In stanga un incubator, in care au fost doua fetite si un baiatel. Toti sub 2000 de grame.  Da, el era printre cei grasi, dar si printre cei care respirau greu, sau nu aveau puterea sa planga sau sa suga. Toti, si fiecare in parte era un luptator.  Bebelusi care parca strigau: “Hei, imi vreau mama mereu langa mine, nu numai in vizita!”

Copilul meu a fost un prematur minunat, acum este pur si simpul MINUNAT.

Daca poti, ai grija ca sarcina ta sa dureze noua luni! Daca nu, nu dispera! www.ziarulcopiilor.com