Nov 13

Mama isi schimba parul dar naravul… si pe el!

hair9 Ce semne iti lasa o nastere?  In afara de stralucirea aia din ochi, care se numeste fericire, in afara de cearcanele care se traduc in ore de nesomn, in afara de crapaturile de pe inima mult prea mica pentru o dragoste imensa… o cicatrice poate, un corp anemic, unghii moi, kilograme in plus, vergeturi, dureri de spate, caderea parului. Toate la un loc sau poate unele, pe sarite.

Pentru mine cea mai importanta a fost caderea parului. Dupa o sarcina in care nu mi-a picat nici macar un fir sau firicel, dupa o nastere pe care am resimtit-o fizic si mai ales emotional foarte puternic, dupa 3 luni de puericultura aplicata, a inceput sa cada, el parul. Intai timid, apoi in 3 saptamani, a cazut aproape tot. Asa am somatizat eu un buchet de emotii foarte intense. Socul a fost cu atat mai mare cu cat s-a intamplat intr-un timp foarte scurt. Ajunsesem sa-mi fie frica sa apropii peria de el, sau samponul, chiar si privirea.

Am incercat vitamine, de la Elevit la Forcapil (complex de B-uri, destul de renumit pentru imbunatatirea rezistentei parului si unghiilor), trecand si prin Revalid. Masaj local cu fel si fel de amestecuri de ierburi, retete auzite peste tot. Apoi capsule de la Vichy, faimoase in reclamele de la televizor. Nimic. Sampoane stiute si nestiute. Nimic nu-l indupleca sa nu parareasca partenerul destept :) .

Am mers la dermatolog si in 5 minute am iesit cu o reteta si cu  sperante foarte mici: Chronostim de la Ducray. Doua solutii, una de zi si una de noapte, ce se pulverizeaza si opreste caderea parului. In plus il regenereaza. Sincer mi s-a parut inca una dintre solutiile care vor esua. Dar, dupa doua saptamani nu a mai cazut nici un fir! Deja ma multumeam ca ultimele 10 fire de par, loiale capului meu, imi vor ramane alaturi. La sfarsitul primei luni de tratament  aveam fire de par regenerate. Trei luni am aplicat aceeasi reteta de succes. Parul meu e regenerat complet, pentru ca in final, cel vechi si-a luat adio. Nu, nu am parul lung, matasos, cu sclipire de diamant si atingere de casmir (ar da bine si ceva legat de perle, dar nu gasesc metafora), dar am parul mai des decat l-am avut vreodata. Nu pica, nu cade, nu se rupe, nu se frange.

Pe langa par mi-a aparut si o obsesie. O recunosc, o stiu, dar nu vreau sa scap de ea. Nu ma spal decat cu sampoane din farmacie sau din saloanele profesionale. Dau caruta de bani pe tot felul de brand-uri soptite de hair-stilist. Da parul meu are asa ceva, ce-i drept e scump dar e si foarte amuzant sa te tunda un barbat ce poarta peste parul dat cu gel o cordeluta fashion. Cu care sa vorbesti despre vreme, despre calatorii, despre balsamuri si fixative. De fapt el e cel care vorbeste, fiind barbatul cu cel mai mare debit verbal pe care l-am intalnit pana acum. Si singurul care-si da ochii peste cap atunci cand aude de permanent. Nu, el nu face asa ceva, e sub demnitatea lui de maestru al fixativului.

E lege samponarea dubla urmata de clatire temeinica. Musai masca sau balsam. Musai masaj. Il vopsesc cat mai rar si nu-l las tuns decat de maini profesioniste. Stiu ca unele sunt exagerari sau lucruri inutile, dar asa ii arat ca il apreciez. Imi place obsesia asta si inca nu vreau sa o tratez!

20
comments

20 comments!!!

  1. Andreeas says:

    Si mai zi si cat de sexi e barbatul cu cordeluta fashion…. Sau cum masina lui costa cat apartamentul meu…. Cred ca ar trebui sa-l vizitez si eu mai des

  2. anatati says:

    Uau! Multam fain de sugestii. Banuiesc ca gasesc Chronostim în Sensiblu, nu? Si exista Chronostim Day and Chronostim Night? :D

  3. mai sa fie, ia sa incerc si eu minunea. al meu par inca nu si-a revenit total, si abia dupa primul an s-a mai potolit cu cazutul, ma intrebam si eu de unde mai are sa cada…
    ia sa te cert ca n-ai scris de asta mai devreme! dar acum ca te-am prins cu obsesia mai vreau si alte trucuri ptr par frumos. si sampoanele? si balsamurile? si mastile? zi tot!

  4. Crina says:

    @Andreeas: nu pot sa zic de el ca e sexy, ca de cele mai multe ori e prea feminin, iar de celelalte ori sunt maritata :P . Ia sa te duci, ca eu am semnat condica.
    @anatati: cred ca gasesti si in Sensiblu, eu mereu am luat de la Dona. In cutie sunt doua sticle cu pulverizator, una pentru Day si una pentru Night. Se folosesc zilnic.
    @capreleirinucai: n-am zis pana nu a mai dat rezultate la cel putin inca o persoana. Si acum cateva zile am aflat ca o prietena care de ani buni avea probleme cu parul fff rar, a folosit chronostimul asta si a inceput sa i se regenereze parul.

  5. Zicolorata says:

    Pe blogul diva de carton am citit si eu de o reteta de succes impotriva caderii parului si cica il mai face si sa creasca super repede, sunt hotarata sa o incerc. Cititi aici http://divadecarton.blogspot.com/2009/11/parului-ii-sta-foarte-bine-pe-cap.html

  6. mar says:

    Wow, postul asta vine tocmai la tanc! Atunci cand nu credeam ca exista solutie pentru caderea parului de la alaptat. De cand am ramas insarcinata am scurtat putin cate putin din par: de la par pana la jumatatea spatelui am ajuns la o tunsoare cu mult deasupra umerilor. Cat costa minunea ca maine ma duc si-mi iau un bax!

  7. Si eu nu sunt mar, sunt mariamirabela, din greseala a iesit asa!

  8. Crina says:

    @Zicolorata: pare putin fantasmagonica, dar sa ne dai de stire daca functioneaza. Spor la crescut ! :)

  9. Crina says:

    @capreleirinucai: acum ca doarme copilul zic tot :) . In timpul tratamentului m-am spalat cu sampon si masca tot de la Ducray. Nu e musai dar eu asa am ales. Anaphase se cheama samponul si e foarte foarte concentrat. Apoi am incercat un sampon de la Kerastase, de care nu am fost incantata. Ieri mi-am cumparat sampon si balsam de la Tigi. Asta foloseste hair-stilistul in salon si mi le-a recomandat. Le incerc maine si va povestesc. Doar astea trei le-am folosit intr-un an. De fapt doua, al treilea de maine :P . Avantajule ca desi sunt scumpe sunt foarte concentrate. De jumatate de an folosesc si un ulei de par, care se aplica cu zece minute inainte de samponare, e un complex de minerale. Pentru freza speciala folosesc o spuma profesionala light (nu stiu numele, iti zic maine) si un fixativ care nu e pe baza de gaz ci pe baza de apa, iar light.

  10. Crina says:

    @mariamirabela: m-am uitat acum pe un site si am vazut ca e 160 RON aproximativ. E fix pentru o luna. Pe prospect scrie ca se pulverizeaza din fiecare solutie de cate 7 ori pe toata suprafata capului. Numai ca dermatologul mi-a recomandat sa pulverizez pe o anumita portiune doar, tot de 7 ori, in fiecare zi. Aceeasi portiune e pulverizata si dimineata si seara. Tot o luna ajunge solutia. Sper sa-ti foloseasca.

  11. Crina says:

    Inca ceva: dermatologul a spus ca rezultatele pot aparea intr-un interval de la o luna la trei.

  12. Crinuta draga, am citit de 3 ori ce mi-ai scris in legatura cu aplicarea si nu am inteles. Daca aplic doar pe o portiune lucreaza pe tot parul sau cum? Aplic 7 zile pe o portiune, apoi alte 7 pe alta portiune si tot asa?

  13. Produsele de la Tigi miros demential. Daca sunt la fel de bune pe cat miros si cum arata isi merita banii! De care ai cumparat?

  14. Crina says:

    In general se aplica 7 “puf-uri” pe toata suprafata capului. O data dimineata, o data seara. Numai ca pentru rezultate mai rapide, mie mi-a recomandat sa impart suprafata capului, imaginar :) , in mai multe zone. Si in fiecare zi sa-mi aleg o zona pe care sa aplic in acelasi mod: 7 “puf-uri” dimineata si 7 seara. Scuze, dar e ora mica si neuronul meu blond e in repaus. Daca nu am reusit sa fiu explicita vorbim pe ym.

  15. Crina says:

    Bed Head Superstar. Si miros intr-un mare fel intr-adevar. Maine le incerc.

  16. E clar, acum a inteles si neuronul meu neuronul tau! :) La impartitul in 7 voi mai avea ceva probleme, dar te voi ruga sa ma asisti! :)

  17. Laura says:

    Si eu am aceeasi problema. O sa incerc si eu solutia magica, desi stau cam prost cu finantele, dar ce nu fac eu pentru parul meu…Aveam un par pe care nu-l puteam cuprinde cu pumnul si acum mai am trei fire :-( ((((

  18. Masaj says:

    Chiar daca sunt mai scumpe, produsele de la Tigi merita toti banii.

  19. zuza G says:

    Acum m-am trezit si eu sa comentez, la jumatate de an de la discutia voastra :) cat despre produsele Tigi, si mie mi-au placut si imi plac mult. Am sampon si balsam de la Bed Head Vitamine Self Absorbed, fixativ Queen for a day si inca un spray fixator Maxxed out. Mie imi plac mult, insa unei prietene nu i se par ok. Acum testez sampon si balsam Joico Silk Result si sunt de vis.
    Cat despre tinctura din ardei iute, crede-ma ca este Dumnezeu-l leacurilor impotriva caderii parului :) Nu exista ceva mai bun :)

  20. Cristina says:

    Foarte bine scris, emotionant :) mai ales pentru mine care am trait aceleasi emotii cu aceeasi intensitate si aceleasi urmari. Foarte interesant ca acelasi tratament a functionat si la mine, iar acum, la a doua nastere repet, doar ca mai din timp, sperand sa nu ajung la botez cu cheliuta :)

Reply