Am crescut cu povestile despre o printesa si sapte pitici, cu un dovleac transformat in caleasca. Insa de parcul fermecat am aflat mult mai tarziu, asa ca Disneyland a devenit un vis de adolescenta.

Cu prima ocazia cu care am ajuns la Paris, am dedicat o zi pentru a merge in lumea povestilor. Din Paris am luat RER-ul si intr-o ora il vedeam pe Mickey Mouse in marime naturala. Sau nu, un Mickey gigant. Se pot vizita si studiourile Walt Disney, dar intr-o zi nu le poti face pe amandoua. Si eu visasem Disneyland, asa ca…

Intrarea in parc se face printr-o poarta de castel, destul de mare ca sa ascunda in spatele ei toate atractiile. Parcul este alcatuit din mai multe zone tematice: Main Street U.S.A., Frontierland, Adventureland, Fantasyland si Discoveryland.

Pe Main Street se afla majoritatea magazinelor cu suveniruri, in consecinta si cei mai multi copii plangand. Tot acolo, la anumite ore au loc parade, unde se aduna majoritatea personajelor Disney care canta si danseaza dupa o coregrafie elaborata. Vin in trasuri fermecate, cu rochii diafane si umplu strada. Atunci copiii si adultii la un loc se dau pe margini si nu vezi decat zambete largi.

In Frontierland e casa fantomelor, un regal de efecte speciale. La orice pas esti surprins, si incerci sa descoperi ceva ascuns chiar si la cei de langa tine. Si e si muntele ce reda vestul salbatic, cu butoaie pline de praf de pusca, vapoare ce te plimba printre pescari si catei marionete. Aici m-am dat in primul roller-coaster (toate bune si frumoase pana la statul cu capul in jos).

In Adventureland ne-am intalnit cu piratii, cu Indiana Jones si am urcat in copacul familiei Robinson.

Fantasyland mi s-a parut cel mai sarac in puncte de atractie. Si mult roz. Prea mult roz. L-am parasit repede si am intrat in Discoveryland. Acolo am fost la primul meu film 3D, foarte bine acompaniat de miscarea scaunelor, curenti de aer pe sub scaune si jeturi de apa venite din spatarul scaunului din fata.  Iar la final am incheiat magistral cu un roller-coaster unde erau sa nu ma primeasca pentru ca aveam inaltimea unui copil. Bine faceau, pentru ca mi-a stat inima in loc de cateva ori.

Toate astea s-au petrecut intr-o zi, asa ca pe inserat am plecat din parc, tot uitandu-ma in urma pentru o ultima privire.

Mi-am promis sa incerc sa ma intorc atunci cand copiii mei vor fi maricei.