Cam pe la 8 trecute fix, cand se pregateste soarele sa isi bea laptele de seara, copilul nostru se tranforma intr-o rata. Sau broasca. Sau orice fiinta care se balaceste cu entuziasm. Nu se da de trei ori peste cap (Doamne fereste!). Nu spune abracadabra (inca). Ci leapada hainele pamantesti pentru un invelis de stropi si spuma. Dar sa va povestesc pe indelete.

Mereu i-a placut partea zilei intitulata “baita”.  Atunci cand era mic tacea malc si-si lua privire de print arab inconjurat de slugi care ba ii incalzeau picioarele cu scutec inecat in apa calda, ba ii sapuneau mana stanga sau ii masau obrajii. Bunica sustinea cursuri: iti pregatesti tot dinainte, ca nu cumva sa lasi copilul singur si tu sa te duci dupa ceai de musetel; verifici apa bagand cotul in ea (dupa ea, veneam noi si verificam cu termometrul de apa);  pui prosoape pe jos pentru ca sar stropi;  ii pui un scutec de panza pe el si-l umezesti mereu ca sa nu-l ia cu frig; , intai il speli pe cap, insisti pe la pliurile pielii, ii masezi obrajorii, uite si aici sub barbie, vezi ce multumit e? (toate astea dupa ce in spital il spalasem doua saptamani la chiuveta, fara termometru si musetel); il scoti din apa, il stergi bine – nu uita de urechi – si ii faci masaj (stiu, masajul dupa baita activeaza copilul, dar al meu era tare somnoros la masa, asa ca ii dadeam un mic impuls); il imbraci cu grija, sa nu il sperii; toate astea destul de repede ca sa nu-l ia cu frig;  in timpul asta tati goleste cadita si o clateste ca sa fie pregatita pentru data viitoare.

Pana pe la 5 luni, cam asa ne-am executat, cu mici variatii de la indicatiile bunicii. Cam pe atunci Rares a inceput hidroterapia. In cada mare, temeinic dezinfectata inainte, plina ochi cu apa la maxim 33-34 grade. (Detaliu picant: mi s-au golit plamanii si creierul de oxigen atunci cand instructoarea lui l-a scufundat, cu capul in jos, pana la fundul cazii. El in schimb a iesit cu ochii deschisi si cu un zambet larg.) Descoperind el ce e aia miscare acvatica, o repeta in cadita de plastic din mijlocul dormitorului. Urmarea? Doi parinti participanti la tricouri ude, impreuna cu covorul participant la carpeta plutitoare. Ne-am mutat in piscina din baie, unde Rares era tinut cand pe burta, cand pe spate, de tati, iar mami sapunea de zor. In rest aceleasi detalii: totul aranjat in camera, sters, masat si imbracat.

Pe la 11 luni trecute fix, copilul a devenit tot mai hotarat sa stea in picioare. Pentru a pune capat luptelor: “Tine-l tu de picior ca sa-i clatesc eu urechile”, i-am luat un scaunel de baie (reductor inel). Reductorul se prinde cu ventuze de fundul cazii, asa ca nu exista riscul sa vasleasca pana la dus. In plus are trei jucarii in fata, jucarii cu rol de intretinut copilul. Si pentru ca ele mai mult de 5 minute nu fac fata, avem o flota compusa din: Winnie de plastic, impreuna cu prietenii lui, tot din plastic, bureti de baie, recipiente de sampon, scrub si ce mai e la indemana, un pelican infometat care mananca caracatite si viermi de apa, dusul care produce hohote de ras atunci cand ameninta spatele copilului si uimire atunci cand acelasi copil nu poate prindre intre degete jetul de apa. Si asul din maneca: doua manute plescaitoare care fac cei mai mari stropi din lume. La capitolul pregatiri ne mai permitem scapari: luam pijamalele in drum spre pat, ma intorc si iau crema, copilul coboara in fundul gol din pat si fuge spre usa, eu las crema pe pat si il prind exact inainte sa iasa pe hol, iau si o jucarie pentru distragerea atentiei, mai fac un bau-bau cu prosopul in cap, el se intoarce si fuge in capatul patului, il aduc inapoi si il gadil in talpa… Masaj nu mai facem pentru ca nu mai doreste printul, decat in anumite momente sau zile, de obicei cand se aliniaza planetele.

Concluzia: baile noastre au fost mereu un succes! Dar am beneficiat si de copil nascut in zodie de apa .