L-am descoperit intr-o zi in camera in care de obicei imi culcam bebelusul. Cel din urma disparuse, iar in locul lui, statea in picioare, tipa cu gura larg deschisa si batea repetat din picior, el: toddlerus homo complicatus.

Il recunoasteti dupa statura bipeda, cu mersul inrudit cu rata ordinara, mainile ridicate in fata, gesticuland deseori cu palma deschisa, in timp ce repeta “pa, pa, pa”. De cele mai multe ori cara in maina ori lingura, ori telecomanda, un papuc, un portofel care a scapat agerimii maica-sii, in general cam orice poate ridica. Cara si ascunde. De preferinta in cada daca e usa deschisa la baie, daca nu prin dulapuri, sertare la indemana.

In mediul lui natural (apartament cu 3 camere), danseaza. Se opreste din mers, indoaie usor genunchii si se bataie. Daca entuziasmul este mare, ridica si mainile. Bineinteles, intoarce capul ca sa se convinga ca este urmarit de femela-adult, numita popular mama. Aceste comportament se declanseaza la auzul oricaror sunete melodioase: sonerie de telefon, jucarii cantatoare sau posturi tv muzicale.

Se remarca printr-o rezistenta fizica uimitoare. E dovedit stiintific faptul ca, in specia din care face parte, toddlerus homo complicatus se afla in varful piramidei energiei, fiind cea mai dezvoltata fiinta din acest punct de vedere. La polul opus se afla mama homo degradatus. E capabil ca timp de cateva ore sa scoata jucariile de 2-3 ori din cutia special amenajata, sa se urce si sa coboare de pe calutul de lemn la infinit, sa masoare perimetrul cuibului sau de cate ori simte nevoia, sa mute scaunul personal in care este hranit din bucatarie in hol, proptindu-l fie in usa de la intrare fie in usa frigiderului, sa se urce pe canapea pentru maxim 10 secunde, ca apoi sa se dea jos, in momentul urmator urcandu-se iar.

Este atras de orice obiect pamantean cu butoane. In general foloseste acest tip de obiecte pe post de telefon mobil. Se comporta identic cu vietuitoarele adulte din specia sa (ramura degradatus) in asemenea situatii: duce obiectul la ureche, se plimba nervos si in cele mai multe situatii tipa: “da, ai pa!”

In momentele in care se intalneste cu alti complicatus, este atras iremediabil de jucariile acestora. Isi lasa mama sa care jucariile aduse din cuib si el se indreapta hotarat sa puna stapanire pe avutia celor de-o masura cu el. In situatia inversa, devine posesiv si emite zgomote specifice: urla.

Din momentul descoperirii mersului biped, refuza prin ridicarea fundului, orice mijloc de transport pe roti si impins de mama (carucior). Merge singur, refuzand mana intinsa de adult. Se opreste in fata fiecarui magazin, exprimandu-si dorinta de a intra. De cele mai multe ori femela-adult ce-l acompaniaza ii spune “nu e voie”. El se opreste, pleaca, face cativa pasi, apoi se intoarce in usa magazinului pentru a arunca o ultima privire. Face popasuri interminabile in fata cainilor, pisicilor si a celor din aceeasi specie cu el.

In relatia cu adultul-degradatus se comporta autoritar. Stie foarte bine sa arate ca nu vrea. Sau dimpotriva ca vrea ceva anume. Testeaza limitele parintilor permanent. In cazul in care este surprins intr-o actiune nepermisa de legile familiei, roteste putin ochii, isi arcuieste buzele a zambet si evoca: “nu eu”. Apoi se napusteste in imbratisare asupra mamei si ii cumpara permisivitatea cu pupaturi sau muscaturi. Orice greseala sau trecere cu vederea din partea parintilor este intens exploatata, iar limita este impinsa cu cativa centimetri mai departe. In aceste situatii ramura degradatus invata in acelasi timp cu mostenitorul genetic, sa-si contruiasca propria cultura de familie.

Cea mai importanta caracteristica a lui toddlerus este imensa capacitate de a iubi. Si de a cere sa fie iubit. Exemplarul cel mai reusit din specia sa, toddlerus are meritul de a transforma doi indivizi degradatus in parinti fericiti.

Cati parinti isi bat copii? Sau ii umilesc in public? Sau ii injura? Cati adulti (parinti sau nu) considera copiii plozi galagiosi sau guri in plus de hranit? Cati adulti (in special barbati, dar nu exclusiv) considera femeia-mama ” vaca grasa care toarna copii ca proasta”? Care in loc sa munceasca papa banii statului vreo doi ani si sta comod acasa. Si nici nu stie/poate sa-si educe progenitura care: urla in parc, magazin, restaurant, isi baga nasul peste tot in magazin, restaurant si alte locuri publice, nu stie sa stea locului, sa taca, sa foloseasca tacamuri chiar daca e in scutece, nu se uita pe unde merge si se impleticeste printre picioarele respectabililor adulti.
Nu am exagerat cu nimic. E plina strada, cartierul, orasul, blogosfera de astfel de pareri, etichetari, atitudini.
Nu am vazut lumea toata, dar din experienta mea Romania e una dintre cele mai putin tolerante tari cu copiii ei.
Daca te urci cu caruciorul in tramvai, sigur sunt 3-4 care iti arunca priviri de ” dupa ce ca stam in picioare mai urca si cu ditamai caruciorul si sta si-n usa”. De fiecare data cand am mers cu taxiul am citit pe fata soferului speranta ca nu ma urc cu copilul tocmai la el in masina. Si cu carutul pe deasupra ( carut ce se pliaza si intra lejer in portbagaj). Daca mergi cu copilul intr-un restaurant si incepe sa planga, sau sa vorbeasca tare, sau vrea sa se plimbe printre mese devii pentru multi o corvoada, un om care nu-si poate stapani copilul, iar el, copilul, un needucat, alintat, foarte probabil viitor infractor.
Sa nu mai amintesc despre rampe de acces pentru carucioare (utile nu numai copiiilor posesori de carucior), scaune pentru copii in locurile unde se serveste masa (stiu ca sunt in unele restaurante, dar respectivele concepte nu sunt in nici un caz romanesti), locuri speciale pentru alaptat (ca sa nu se mai scandalizeze purtatorii de testosteron ca alapteaza femeia in public si-si arata anumite parti, pe care de altfel le apreciaza atunci cand sunt expuse pe cladiri de 10 etaje).
In alte parti am vazut asa: carucioare cu copii in cele mai aglomerate/exclusiviste locuri din orase, locuri speciale in mijloace de transport in comun pentru carucior, copii alergand peste tot fara ca cineva sa le atraga atentia daca dadeau peste persoane adulte, copii in restaurante ( cate 2-3 de familie) care radeau, vorbeau tare sau plangeau in aceleasi conditii de acceptare a celor din jur. In plus o atitudine naturala si plina de respect pentru cei mai mici dintre noi.
Cum oare ne asteptam ca piticii de azi, pe care abia ii suportam in diferite situatii sociale acum, peste 20 de ani sa ne dea locul in tramvai, sau sa ne lase sa trecem in fata lor la coada la cartofi, sa ne respecte pentru ca suntem batrani? Nu sunt ei indreptatiti atunci sa ne strige: ” ramolitule/ramolito mananci banii tinerilor care muncesc, vreti numai pomana”.

Eram in drum spre bunicii copilului meu (aka parintii mei) si-mi venea sa zbor. Meganul ala parca statea in loc la 120 la ora. Clar eu as fi putut merge mult mai repede decat atat pe jos, iar daca as fi alergat… Am zis sa dorm ca sa treaca timpul mai repede.  M-am trezit si ultimii 5 km au fost cei mai lungi. Il vad, e in masina, in brate la bunicu. Cobor din mers si ma reped. Dunarea e mic copil pe langa debitul ochilor mei, brate intinse, inima sa treaca granita la moldoveni, hai la mami si el…. hm (si da din cap ca nu). Mai incerc o data, ca na, a fost copilul surprins de cat de directa am fost: hai la mama! Hm (plimba capul dreapta – stanga, deci nu). Incerc un hai la mami! Hm! vine imediat ca raspuns si intoarce capul in partea cealalta. Dezarmata, las bratele in jos pentru ca nu tineam decat aerul. Oricum is multumita ca il vad, e bine si e mult mai frumos. Lasa ca e atras de masina (nu degeaba a ales cheile de pe tava). O sa mergem in curte si atunci o sa ne iubim ca acum 10 zile.

In curte 3 fete, casuta din plastic si inca vreo trei biciclete, triciclete si masinute… copilul meu e absorbit de orice altceva decat de mine. Lesinat dupa bunica, jucaus cu bunicu, iar eu sunt inca in pending. Waiting! Descumpanita ce-i drept dar multumita ca macar il vad, de la distanta… dar am zis ce frumos s-a facut? Si ca merge mult mai stabil in picioare, se ridica singur cand cade, cara mai multe jucarii. Still waiting!

Imi fac un plan de atac: baita, schimbat, biberon de seara! Trebuie sa-si aduca aminte de toate astea. Parca, parca. Ne jucam, incepe sa rada cu mine, vine bunica si trec iar pe waiting. Dimineata il iau in pat si ma mangaie, ma cerceteaza si ma ia de gat. Ma stie!

Am luat valiza si copilul, am lasat doi bunici tristi (ca sa nu zic plangand) si am venit sa intregim magia lui 3.

De doua zile ne pupam si cand trecem unul pe langa altul, ne luam in brate, ne atingem de parca descoperim ceva nou de fiecare data. No more waiting!