-Buna ziua domnu’ depanator (aka tati de Rares)!

-Da doamna (aka eu, desi e clar cine e o doamna).

-Domnule, veniti ca s-a stricat ceva.

-Iar aveti probleme la mansarda? (in aceasta situatie mansarda nu e capacitatea sau incapacitatea intelectuala, ci blogul, locul meu de ganduri prafuite)

-S-a stricat o teava (comentariile) si se plang vecinii ca nu mai au apa. Veniti sa vedeti.

Si vine si se uita, se uita, se uita iar. Eu imi rod unghiile prin preajma. Dupa cateva ore verdict:

-Doamna trebuie data jos toata tencuiala si asa inlocuim teava stricata cu una ultra, mega, hiper performanta. Pune-ti mana si cautati-va niste culori pentru pereti ca se rezolva. Lavabile sa fie ca poate mai scrie copilul.

Asa ca aseara mi-am cautat ceva culori, sabloane si chirpici, am un short list.  Zilele astea stergem geamuri, punem parchet si coloram pereti.

Acum sper ca stiti, ca la o casa noua (cand va fi) nu se vine cu mana goala! Asa ca cine cu ce vine?

“Diamonds are a girl’s best friend”. Nu in cazul meu. Eu cu diamantele nu ne cunoastem, iar cu suratele metale pretioase ma stiu doar din vedere. Blanurile le apreciez doar pe corpul animalului posesor. Nu neaparat din motive ce tin de drepturile animalelor, ci cat pentru faptul ca le consider inutile si urate pentru partea feminina a rasei umane care locuieste in zone unde temperatura nu scade sub -20 grade Celsius iarna. Cu parfumurile e putin altfel, ma indragostesc iremediabil de cate unul si nu-l schimb pana nu pulverizez si ultima picatura. Si da, pentru un parfum sunt in stare sa apelez si la matusa din America sau macar sa o inventez. Cu hainele, ca orice femeie, imi plac, imi cumpar mai multe decat strictul necesar, dar nici aici nu o dau in obsesie. Dar cu gentile… cu gentile e cu totul altceva. Imi pierd mintile, privirea trece pe focus automat si ma indrept teleghidata spre… EA. Geanta. Vreau genti care sa se asorteze cu pantaloni, sau cu camasi, le-as asorta si cu agrafe de par. Imi plac cele mici, de piele, de panza, mari, colorate, cu flori, cu fermoar, cu capse…Ziua si geanta e deviza mea. Era.

Pentru ca geanta de mamica e una singura. Mai mult spre valiza decat spre poseta, cu fermoare care ascund buzunare, numai bune de indesat: 2 bucati pampersi, servetele umede pentru situatii mirositoare, servetele umede pentru maini, un tricou de schimb, o jacheta si o caciula, in cazul in care se face frig,  o sapca, o pereche de pantaloni, in situatia inevitabila in care se tavaleste peste tot. Slingul, fara de care nu m-as duce nici pana la paine. O umbrela, un biberon cu ceai de menta, o caserola cu biscuiti sau una cu fructe (nu plec niciodata de acasa fara ceva de rontait pentru Rares), eterna banana care ma salveaza din orice situatie alimentara mofturoasa. Si cel putin doua jucarii. In plus vin lucrurile mele: telefon, casti (mereu cladesc utopia in care Rares doarme in parc si eu ascult muzica), portofel, chei si din ce in ce mai rar o carte subtire. Toate astea le asez ordonat si de fiecare data ajung sa se impleteasca intr-un ghiveci enervant, datator de dorinta de a intoarce geanta cu fundul in sus in mijlocul strazii.

Ma agaseaza geanta de mamica, grea, mereu aceeasi, purtata scolareste, astfel incat sa poti alerga si dupa copil, in acelasi timp martor al durerilor de spate si care uneori imi sopteste in ureche ca am ajuns de la cocheta la hamal. Eu ca rasplata o trantesc pe jos, uneori o inchid in bezna din camara, in timp ce-i evidentiez ca geanta rosie de pe vremuri e inca in cuier. Si acolo va ramane.

Sevrajul asta mi-l mai alin o data pe luna, cand scot dragele mele de sub pat, le privesc cu ochi umezi si le probez in fata oglinzii de la dulap. Problema mea e ca nu vreau sa ma vindec, vreau sa devin din nou dependenta, vreau sa mi se puna un val pe ochi atunci cand vad o geanta albastra, sa intru in magazin, doar asa ca sa o ating si sa ies ca cel mai mare pacatos, cu ochii plecati, si cu geanta pe umar (pentru cei interesati, geanta albastra exista intr-un mall din Bucuresti).

Pana atunci car in semn de penitenta, o geanta aproape valiza.

(Multumesc Ada!)

Sapun de casa? Ei na! Sapun lichid, gel de dus bio si scrub pentru piele.

Scutece de panza? Sigur ca nu! Scutece de unica folosinta, servetele umede, aruncat tot la gunoi.

Oala cu apa pe calorifer/soba? Nu draga, umidificator.

Fiert biberoane si tetine? De sterilizator ai auzit?

Magiun de prune? Dar ce rau am facut? Gem indulcit cu pectina, de la raionul de produse bio.

Iesi la poarta, pe banca sa mai vada si lumea copilul? Sau in fata blocului, fiecare la scara lui? Vremuri de mult apuse. Blog, facebook, twitter.

Busy mom, nu zic nu. Nici cea mai ocupata, nici cea mai relaxata. Dar tot scriu pe blog, sau mai intru pe facebook sau twitter, iar mail-ul il citesc zilnic. Nici nu ma plang aiurea si nici ziua mea nu are 30 de ore. Doar am un sot tehnic, foarte tehnic pentru o sotie atehnica ce sunt. Asa am monitor de 20 si ceva de inches, nu imi bat capul cu virusi, antivirusi care provin din oricare alta parte decat nasul copilului, asa am invatat sa scriu in wordpress, sa modific poze in irfanview, am aflat ca picasa nu e fiica mai mica a lui Picasso, ca explorerul e prafuit si opera crapa des, ca HD pe o placuta in spatele masinii e un judet, iar pe televizor e high definition. Mai stiu de DSLR, focus, timp de expunere, panorama si gorillapod, care nu vine noaptea in somn sa ma alerge in scopuri digestive, ci e doar un trepied foto. Tot asa am un telefon mai destept ca mine care sunt aproape sigura ca stie sa faca si clatite, dar inca nu mi-am dat eu seama cum sa-l pun sa le intoarca. In schimb pot sa ma intretin cu google reader-ul in parc, in timp ce Rares urmareste frenetic jucaria vreunui copil, sau sa aflu ce pot sa gatesc daca am in casa oua, dovlecei si mustar si nici o idee. Am copilul pe picioare si scriu pe telefon drafturi ce sunt finisate in miez de noapte, sau mai scriu un comentariu pe cate vreun blog. Toate astea nu stiu sa le folosesc la nivel avansat sau de performanta, ci doar cat sa nu pun macrameuri pe tastatura.

Aseara, dupa ce a adormit copilul am avut lectia: twitter nu e unchiul lui Tweety. Iar tati a aflat ca diminetile cu picioare in ficat si degete in ochii, pe care le experimentam in ultimul timp de la 6 la 8, se cheama cosleeping .

Dupa principiul mafiot: “daca iti zic, trebuie sa mori”, va zic:

De data asta trebuia sa mergem. Sangele mafiot din vene incepea sa se dilueze, iar copilul incepea sa arate ca un moralist, nicicum apartinator al clanului vestit. Asa ca un copil, un sling si geanta de mamica (cu un univers intreg bagat in ea). Ne-am uitat sa nu ne urmareasca nimeni si am intrat in curtea mascata de copaci. Intre o clatita si un suc s-au adunat mama mafioate, copii interlopi si cred ca am vazut si vreo doi tatici traficanti de scutece.

Il capo di tutti capi a zis ca intai treaba si apoi distractia, ne-am suflecat manecile si ne-am pus pe canapele. Dupa ce am pus tara la cale, ne-am intors la clatite, pietre, pisici si discutii despre cosleeping. De fapt cum sa faci cosleepingul sa nu mai fie asa de co.

Mie mi-a placut mai mult ca prima data. Atunci am fost entuziasmata. Acum am fost relaxata si m-am putut bucura mai bine.

Puiul mafiot? A profitat de faptul ca baietii au depasit ca numar fetele si a jucat o miuta. Apoi a descoperit treptele, apoi poarta, a gustat pamant si a descoperit animalul numit pisica. Pisica a descoperit ca nu-i place ca a fost descoperita. I-a bagat degetele in urechi, a tras-o de blanita de la cap pana la coada, de labute, ii baga degetele in ochi (e in perioada in care a descoperit ochii si ii verifica prin apasarea degetului la orice si oricine).

Trebuie sa vad “Nasul”, pentru un plus de atitudine.