Nu am pastrat rochia de mireasa (a pastrat-o insa mama ), nici pantofii, nici nimic. Imi place sa “recircul” obiectele de care nu mai am nevoie. Dupa o perioada in care lancezesc prin dulapuri, imi iau adio de la ele.

Dar nu pot face acelasi lucru si cu hainele si jucariile lui Rares. Intai de toate, inca mai am hainele de gravida. Apoi: scutece de panza, hainutele alea incredibil de mici, sterilizator, umidificator, pompa, tetine, suzete, sosete, cadita…. tot. Deci tot. Puse in cutii, urcate in podul bunicii sau inghesuite in camara mea. Doar am imprumutat un leagan si scoica. Adica si ele se vor intoarce la mine la un moment dat.

De ce le pastrez?

Valoare sentimentala! Chiar fiecare body e asa valoros? Fiecare scutec de panza? Mi-ar fi suficiente niste totemuri si gata.

O sa mai fac un copil! Da, imi doresc, poate si doi. Dar, in primul rand nu stiu daca se va mai intampla. In al doilea rand, chiar nu mai cumperi nimic la al doilea? Un carut nou, care o sa crezi ca e mai util, sau poate un sterilizator si cu ioni, sau mai stiu eu ce o sa-mi treaca prin cap atunci. Chiar nu mai cumperi hainute daca le ai de la primul? Si daca ii cumperi, de ce sa le mai pastrezi pe cele vechi? Cate bluze poate imbraca un bebelus?

Bani investiti! Asa investesc si in haine, care la un moment dat nu-mi mai vin. Si nu le pastrez ani in sir in speranta ca-mi vor mai veni.
Sau imi imaginez ca atunci cand va fi mare va lacrima la vederea costumasului cu iepuri verzi? Si oare o sa tot adun pana la adolescenta fiecare jucarie, desen de la gradinita sau caiet de teza (daca mai exista asa ceva)?

Cu toate astea mi-e greu sa le dau. Nu lucrurile lui de bebelus.