Actul I

“Copilul trebuie sa fie curat, hranit si iubit”

Cam asta era raspunsul general la primele intrebari de genul: “Bine, bine! L-am facut, l-am adus acasa, acum ce-i facem?” Desi mi se parea ingrozitor de complicat, in scurt timp am inteles cele 3 coordonate si, cu exceptia orelor febrile, am fost destul de stapana pe mine. Nu a avut colici, nu a avut plans de neconsolat, asa ca de cele mai multe ori stiam ce asteapta de la mine, iar viceversa era deasemenea valabila.

Acum e alta poveste. Avem zeci spre sute de coordonate, avem  frustrare,  nervi, plans de neconsolat si tipete.  E vremea primelor reguli de disciplina insotite de incercarea permanenta a lui de a le incalca. Nu exista unitate de masurare a timpului care sa reflecte frecventa cu care imi testeaza fermitatea. Si o considera fermitate pana cand cedez o data. O DATA. Atunci regula devine derizorie iar cuvantul meu nu mai valoreaza nimic in cazul respectiv. Si asa se intampla cu fiecare sertar unde nu are voie sa puna mana, sau cu telefoane uitate acolo unde el ajunge. Sa fie clar de la inceput: am blocat usi de camara si de dulapuri, am blocat sertare cu tacamuri de bucatarie si medicamente, locuri periculoase pentru el. Insa nu pot scoate afara din casa mobila pentru ca el doreste sa se urce acolo, nu pot indeparta plinta de la parchet pentru ca el vrea sa traga de o bucata din ea, nu pot sa elimin toate firele si cablurile din casa. Nu pot si nici nu vreau. E nevoie sa invete, sa inteleaga (oricat de greu  si lung e procesul) ca exista limite.

Nu-i cer mai mult decat poate el la varsta asta. De fiecare data cand se apropie de un loc unde stie ca nu are voie, intai imi arunca o privire peste umar. Daca reactionez ferm (ton si mimica adecvata) se retrage, daca nu… asta a fost.  Regula este detronata. De multe ori parca datoria lui este sa incerce.

Actul II

“Psihologia parintelui greu educabil”

Astia suntem noi, cei care invatam ultimele lui jocuri, cel mai nou zambet de copil ce tocmai a facut ceva despre care stie ca nu e bine, invatam ca daca e prea multa liniste nu e bine, ca daca se aud pocnituri si jucarii trantite trebuie sa ne activam functia de GPS si asa detectam cam pe unde se afla, ca daca mananca e bine sa nu-l deranjezi. Intotdeauna e cu un pas inaintea noastra si pasul ala e semnalul ca il putem invata ceva nou. De fapt cere sa-l invatam ceva nou.

Tot noi suntem cei care am stabilit ca in fata copilului suntem mereu de acord. De acord si seriosi. Sa mai zic o data fermi? Bine, si fermi.  Si suntem. Pana cand facem o gafa mare cat o zi de post. Pana cand e atat de simpatic si de smecher atunci cand face o prostie, incat ne ascundem in spatele celuilalt ca sa nu ne vada razand (gandire de 2 lei, de cele mai multe ori cand facem asta copilul se prinde si atunci are si mai mult avant).

Cel mai greu? Sa-mi dau seama cand vrea ceva nou. Sunetele pe care le scoate nu-s setate pe romana ci pe bebeluseana. Daca alatur gesturile si sunetele lui, si incerc sa-mi folosesc la capacitate maxima imaginatia, reusesc. De multe ori folosesc principiul incercare si eroare. Intr-un final inteleg. Atunci satisfactia lui e fara masura.

Cel mai greu decat cel mai greu? Sa ne construim regulile. Pune putin mami, pune putin tati, pune si Rares si cam asa iese prima regula. Si a doua. Si a treia.  Nu cred ca avem mai mult de trei deocamdata. Cum stim daca-s bune? Nu stim. Doar speram, schimbam din mers, ne adaptam, ne revoltam. De multe ori e ca si cum ai merge pe luciul unui lac inghetat. Acum faci un triplu tulup si primesti un 8 la tehnica, acum o simpla pirueta si cazi in lac.

Incercam sa-l intelegem cum putem noi mai bine. Si sa-l respectam. Nu trecem peste limitele lui (de oboseala, de frustrare). Cand simtim ca nu mai poate, punem stop si reluam cu prima ocazie.

Bajbaim incercand sa ne dam seama din mers unde trebuie sa cedam si unde nu, cat sa-l rasfatam, cat sa-l invatam. Singurul lucru pe care i-l oferim la maxim e iubirea si asta nu suporta limita.

Actul III

“Te intreb pe tine, soare”

… Suntem parinti buni? (asta ne vom intreba si cand vom fi bunici)