Sunt o multime de lucruri intr-o zi, care lui i se intampla pentru prima data in viata. De multe ori trec in graba de la o activitate la alta, iar el, urmandu-ma descopera lucruri nestiute pana atunci. Ieri a tinut pentru prima data in mana spuma de sapun. Ce uimit a fost cand a vazut cum dispare intre palmele lui! Tot ieri a vazut pentru prima data un iepure. Chiuia de bucurie. Si tot asa … in fiecare zi.

Si asta ma face sa ma opresc langa el, sa ma asez in genunchi si sa-l privesc. De obicei nu-l ajut decat atunci cand e nevoie. E minunat sa-l vad cum incearca sa se descurce singur, cum invata, cum se bucura. Si mi se umple sufletul de bucurie. Prin ochii lui mari redescopar aura lucrurilor pe care altfel, abia o mai observ. Si nu vreau sa mai uit ca spuma de sapun e de fapt un nor mic pufos, care s-a ratacit din cer intre palmele mele.  Descoperita odata cu el, vreau sa vad lumea mereu asa.

Pentru asta am construit un cufar. Peretii sunt din urme de degetele si i-am captusit cu rotocoale moi de rasete. Capacul e o raza de lumina pe care am lipit cu grija ocheade caprui. L-am ferecat bine cu o fasie de curcubeu furata de pe cer. Insa nu stiu ce nume sa-i dau. Nimic din ce mi-a trecut fugar prin gand nu e demn de asa comoara. Pana cand o sa-i gasesc un nume pe masura o sa-i spun: cufarul Lui.

O sa dezleg curcubeul de fiecare data cand Rares se va mai intalni o data, pentru prima oara, cu o bucata din lume. Si intalnirea asta o sa o asez cu grija aici, o sa o mangai, o sa ii spun sa astepte linistita pana cand va sti El sa citeasca. Am sa inchid capacul si o sa fac o funda mare rogvaiv.