Nu am pastrat rochia de mireasa (a pastrat-o insa mama ), nici pantofii, nici nimic. Imi place sa “recircul” obiectele de care nu mai am nevoie. Dupa o perioada in care lancezesc prin dulapuri, imi iau adio de la ele.

Dar nu pot face acelasi lucru si cu hainele si jucariile lui Rares. Intai de toate, inca mai am hainele de gravida. Apoi: scutece de panza, hainutele alea incredibil de mici, sterilizator, umidificator, pompa, tetine, suzete, sosete, cadita…. tot. Deci tot. Puse in cutii, urcate in podul bunicii sau inghesuite in camara mea. Doar am imprumutat un leagan si scoica. Adica si ele se vor intoarce la mine la un moment dat.

De ce le pastrez?

Valoare sentimentala! Chiar fiecare body e asa valoros? Fiecare scutec de panza? Mi-ar fi suficiente niste totemuri si gata.

O sa mai fac un copil! Da, imi doresc, poate si doi. Dar, in primul rand nu stiu daca se va mai intampla. In al doilea rand, chiar nu mai cumperi nimic la al doilea? Un carut nou, care o sa crezi ca e mai util, sau poate un sterilizator si cu ioni, sau mai stiu eu ce o sa-mi treaca prin cap atunci. Chiar nu mai cumperi hainute daca le ai de la primul? Si daca ii cumperi, de ce sa le mai pastrezi pe cele vechi? Cate bluze poate imbraca un bebelus?

Bani investiti! Asa investesc si in haine, care la un moment dat nu-mi mai vin. Si nu le pastrez ani in sir in speranta ca-mi vor mai veni.
Sau imi imaginez ca atunci cand va fi mare va lacrima la vederea costumasului cu iepuri verzi? Si oare o sa tot adun pana la adolescenta fiecare jucarie, desen de la gradinita sau caiet de teza (daca mai exista asa ceva)?

Cu toate astea mi-e greu sa le dau. Nu lucrurile lui de bebelus.

- comedie amara in 432 de acte (and counting), in care toate personajele se joaca de-a oboseala, dar nimeni nu cedeaza;

-locul si timpul actiunii: dormitorul copilului, zilnic;

- structura: o singura scena repetata obsesiv;

PERSONAJE:

Zombie (mama cu cearcane)

Preatanarul si preanelinistitul  (copilul lui Zombie)

Backing Zombie (sot si tata)

PROLOG

(numai pentru necunoscatori)

Pasajele scrise cu litere italice sunt umile ganduri, franturi de revolta inutila sau de resemnare ale personajului numit Zombie.

SCENA ETERNA

Decor simplu, doua camere despartite de un perete, in camera din dreapta un patut in care doarme (inca) Preatanarul si Preanelinistitul (PP), in camera din stanga un pat mare in care vor dormi ( putin timp) doi adulti: Zombie (Z) si Backing Zombie (BZ). Pe jos parchet ce scartaie la fiecare pas. Mai sunt in camera cu patutul o comoda pe care sunt asezate biberoane, o cutie de lapte praf si o sticla de apa plata.

Z (isi intinde corpul de pana in 1,60 m, incat zici ca-l face de 2 m): Noapte buna!

BZ (aproape trezit din somn): Noapte buna!

Dupa maxim 5 minute, in care naiva de Z isi aseaza perna, isi trage cearsaful pana la urechi si isi face planuri de noapte odihnitoare

PP: … (scoate sunete specifice de plans de copil ce este, sunete ce nu pot fi reproduse fidel in scris, dar va imaginati voi)

Z: … (mormaie cuvinte specifice de mama trezita din ceea ce nu era inca somn, mormaieli ce nu pot fi reproduse in scris, pentru ca ar putea parea denaturata, dar va imaginati voi)

Z trece in dormitorul cu patutul si impricinatul PP

Z: SSSStttttttt! Gata! E noapte, dormim! Hai la culcare! (Il intoarce pe PP pe burta, ii intinde picioarele si-l mangaie usor pe spate. PP tace. Z pune capul pe marginea patutului. Adoarme pret de cateva secunde,  mana de pe spatele lui PP cade inerta si acesta se trezeste si urla.)

Z: Ah! Gata mami! (Credeai ca dorm prea bine pe 2 cm latime?… Nu se mai foieste, a adormit. Patul meu… here i come!)

Z isi indreapta spatele, se uita pe fereastra sa vada cate ferestre mai sunt luminate la ora aia. Doar una? Nici al ei nu doarme? O fi mai mic si poate are colici. Cine stie?! Se intoarce pe calcaie, cand… ii pocneste un genunchi. Mama lui de reumatism. Asa tanara si cu boala de oase. Si de nervi in curand, pentru ca PP tresare.

PP: … (se intoarce pe partea cealalta si din cauza amplitudinii da cu capul de zabrelele patutului. Miorlaie in timp ce duce manuta la cap incercand sa uite de durere.)

Z: Gata mami! Linisteste-te! (la vara ma duc sa ma dau cu namol, sa scap de boala asta de oase care nu ma lasa sa dorm.)

Iar cap sprijinit pe marginea patutului, mana pe spatele copilului si un oftat prelung… Doarme! Z se roaga sa nu mai faca o criza de romantism osos. Isi indreapta spatele si se indreapta spre usa. Face pasii mari. Doi de fapt si ajunge la parchet. Se roaga iar. De data asta ca parchetul sa nu faca o criza de romantism lemnos si sa scartaie.

Aici publicul isi da seama ca scenariul e bolnavicios, plin de crize zgomotoase.

Z:.. dintr-un pas mare, pe varfuri, pot ajunge dincolo de prag. Acolo scartaie mai rar. De acolo tot in varfuri pana in pat, ma asez si raman asa cateva secunde. Daca nu se trezeste ma intind, imi asez perna incet si ma invelesc. Si daca se trezeste? Sa mai stau? Sa ma asez pe covor putin pana adoarme adanc? Si daca-mi pocneste iar ceva in mine (creierul e in mare pericol)? Nu, nu! Mai bine incerc. Poate am noroc!

Z calca pe varfuri sprijinindu-se de un perete, gandindu-se ca asa e mai usoara. Scartaie!

Z: maine-l scot fasie cu fasie.

Trece! Marea trecere! Adevarata transhumanta! Sta fara sa respire cateva secunde. Liniste! Ajunge in pat, incremeneste cateva secunde, isi aseaza perna si adoarme…

Dupa 2-3 ore ce ii par lui Z nanosecunde

PP: … idem celelalte replici ale sale

Z: Deja? (reia transhumanta catre camera cu patut) Ti-e foame. Iti fac acum lapticul. 180… nu, 210 ca poate ii e foame rau. 1, 2 (masuri de lapte praf)… gata mami, imediat! … 3, 4,…7. Hai sa papi!

Z mufeaza copilul la biberon si inchide ochii (doar putin, sa mi-i odihnesc). Se trezeste cand biberonul e aproape gata si PP la fel. Gata adormit. Il pune in pat, se roaga iar la genunchi si la parchet si iese. Ajunge la pat, asteapta, aseaza perna…

BZ: Asa repede?

Z: Ihi! (repede? REPEDE? ei lasa ca sambata ti-l pun in brate si te descurci. Sa vezi ce REPEDE o sa ma intorc)

Adoarme…

Cade cortina!

P.S. Replicile lui Z. se confunda deseori cu indicatiile regizorului. Caz tipic de personalitate multipla. Z va merge la namol si la terapie!

Actul I

“Copilul trebuie sa fie curat, hranit si iubit”

Cam asta era raspunsul general la primele intrebari de genul: “Bine, bine! L-am facut, l-am adus acasa, acum ce-i facem?” Desi mi se parea ingrozitor de complicat, in scurt timp am inteles cele 3 coordonate si, cu exceptia orelor febrile, am fost destul de stapana pe mine. Nu a avut colici, nu a avut plans de neconsolat, asa ca de cele mai multe ori stiam ce asteapta de la mine, iar viceversa era deasemenea valabila.

Acum e alta poveste. Avem zeci spre sute de coordonate, avem  frustrare,  nervi, plans de neconsolat si tipete.  E vremea primelor reguli de disciplina insotite de incercarea permanenta a lui de a le incalca. Nu exista unitate de masurare a timpului care sa reflecte frecventa cu care imi testeaza fermitatea. Si o considera fermitate pana cand cedez o data. O DATA. Atunci regula devine derizorie iar cuvantul meu nu mai valoreaza nimic in cazul respectiv. Si asa se intampla cu fiecare sertar unde nu are voie sa puna mana, sau cu telefoane uitate acolo unde el ajunge. Sa fie clar de la inceput: am blocat usi de camara si de dulapuri, am blocat sertare cu tacamuri de bucatarie si medicamente, locuri periculoase pentru el. Insa nu pot scoate afara din casa mobila pentru ca el doreste sa se urce acolo, nu pot indeparta plinta de la parchet pentru ca el vrea sa traga de o bucata din ea, nu pot sa elimin toate firele si cablurile din casa. Nu pot si nici nu vreau. E nevoie sa invete, sa inteleaga (oricat de greu  si lung e procesul) ca exista limite.

Nu-i cer mai mult decat poate el la varsta asta. De fiecare data cand se apropie de un loc unde stie ca nu are voie, intai imi arunca o privire peste umar. Daca reactionez ferm (ton si mimica adecvata) se retrage, daca nu… asta a fost.  Regula este detronata. De multe ori parca datoria lui este sa incerce.

Actul II

“Psihologia parintelui greu educabil”

Astia suntem noi, cei care invatam ultimele lui jocuri, cel mai nou zambet de copil ce tocmai a facut ceva despre care stie ca nu e bine, invatam ca daca e prea multa liniste nu e bine, ca daca se aud pocnituri si jucarii trantite trebuie sa ne activam functia de GPS si asa detectam cam pe unde se afla, ca daca mananca e bine sa nu-l deranjezi. Intotdeauna e cu un pas inaintea noastra si pasul ala e semnalul ca il putem invata ceva nou. De fapt cere sa-l invatam ceva nou.

Tot noi suntem cei care am stabilit ca in fata copilului suntem mereu de acord. De acord si seriosi. Sa mai zic o data fermi? Bine, si fermi.  Si suntem. Pana cand facem o gafa mare cat o zi de post. Pana cand e atat de simpatic si de smecher atunci cand face o prostie, incat ne ascundem in spatele celuilalt ca sa nu ne vada razand (gandire de 2 lei, de cele mai multe ori cand facem asta copilul se prinde si atunci are si mai mult avant).

Cel mai greu? Sa-mi dau seama cand vrea ceva nou. Sunetele pe care le scoate nu-s setate pe romana ci pe bebeluseana. Daca alatur gesturile si sunetele lui, si incerc sa-mi folosesc la capacitate maxima imaginatia, reusesc. De multe ori folosesc principiul incercare si eroare. Intr-un final inteleg. Atunci satisfactia lui e fara masura.

Cel mai greu decat cel mai greu? Sa ne construim regulile. Pune putin mami, pune putin tati, pune si Rares si cam asa iese prima regula. Si a doua. Si a treia.  Nu cred ca avem mai mult de trei deocamdata. Cum stim daca-s bune? Nu stim. Doar speram, schimbam din mers, ne adaptam, ne revoltam. De multe ori e ca si cum ai merge pe luciul unui lac inghetat. Acum faci un triplu tulup si primesti un 8 la tehnica, acum o simpla pirueta si cazi in lac.

Incercam sa-l intelegem cum putem noi mai bine. Si sa-l respectam. Nu trecem peste limitele lui (de oboseala, de frustrare). Cand simtim ca nu mai poate, punem stop si reluam cu prima ocazie.

Bajbaim incercand sa ne dam seama din mers unde trebuie sa cedam si unde nu, cat sa-l rasfatam, cat sa-l invatam. Singurul lucru pe care i-l oferim la maxim e iubirea si asta nu suporta limita.

Actul III

“Te intreb pe tine, soare”

… Suntem parinti buni? (asta ne vom intreba si cand vom fi bunici)

Rares e încântat de animalele de la Ferma animalelor. E prima data cand vede iepuri .

Sambata am experimentat o retea noua. Din intamplare. Si pot sa va spun ca e putin dificila, dar rezultatele sunt wow!

Esti mamica si nu ai reusit sa scapi de kilogramele in plus adunate in timpul sarcinii? Reteta asta e miraculoasa. Slabesti cel putin 2 kg in cateva ore. Ce-i drept o mare parte e apa eliminata sub forma de transpiratii reci si apoi calde, dar este cert ca seara vezi diferenta la talia pantalonilor. Intr-o luna devii biscuite, parol!

Esti mamica si nu ai probleme cu greutatea? Bravo tie! Dar nimanui nu-i strica putina tonifiere. Daca aplici reteta te tonifici de nu ai aer (dupa principiul ce nu te omoara te intareste). Intr-o luna esti de piatra!

Esti tatic? Sa-ti traiasca, are ochii tai! Iti urasti jobul la care petreci peste 10 ore pe zi? Nimic mai simplu decat… reteta asta bineinteles.  O sa ai momente in care o sa-ti iubesti munca, biroul ala mic in care e asa de liniste, in care se aud doar tastele calculatorului si sorbitura de cafea. O sa fii dispus chiar sa mergi in week-end la job. (Asa ca angajatori, fiti si voi pe faza!)

Esti parinte si a venit criza financiara si peste familia ta. Stai linistit ni se intampla tuturor. Ai nevoie de un plan bun de economisire? Aici o sa gasesti un plan care te va face sa iei hotarari imediate si precise de scurtare a listei de cumparaturi si de intors acasa cu bani in portofel.

Luati si minunati-va! (ca noi o sa ne minunam cu alta ocazie)

Ingrediente:

- 8500 grame copil in varsta de 14 luni (E ingredientul esential. Fara el nu o sa va iasa nimic. Daca nu aveti acasa unul fix la fel, sa stiti ca se poate folosi orice copil capabil sa urle, sa aiba mofturi, crize de nervi… deci cam orice copil. Cantitatea nu e absolut deloc importanta. Eu asta am avut in casa, cu asta am dfilat)

- una bucata mama naiva, visatoare, cu fantezii de shopping in trei, in care ea intra frenetic prin magazine si tatal si copilul se intretin idilic pe holurile mall-urilor

- una bucata tata resemnat ca isi petrece una dintre cele doua zile libere ale saptamanii pe campul minat de haine si pantofi, multumit insa de faptul ca va avea parte de ceva family time.

- un scaun de masina

- un magazin numit oricum

Restul ingredientelor le-am adaugat dupa gust, asa ca simtiti-va liberi sa dati o nota personala retetei.

Mod de preparare:

Se ia mama, tata si copilul se imbraca frumos si se pune un zambet mare pe fata. Copilul se entuziasmeaza si repeta “pa, pa, pa” fara incetare. Se pun toti cei  enumerati mai sus intr-o masina in urmatoarea ordine: copil in spate in scaun de masina, mama si tata in fata (experienta dovedise ca juniorul reactioneaza mult mai bine daca isi vede mama in fata, parand sa inteleaga situatia tactica). Pe o distanta de cativa (putini, foarte putini ) kilometri, copilul sta linistit, admira prin suprafata vitrata din dreptul lui, masini, copaci si blocuri gri.

Dupa acei kilometri, putini, foarte putini, copilul incepe sa protesteze si incearca sa iasa din scaun. Actiunea soldata cu un esec, ii produce acestuia o iritare nervoasa. Mama ferma, nu cedeaza, incearca sa distraga atentia copilului cu diferite obiecte. Copilul refuza orice, se mentine iritat. Tatal deschide radioul, se alege Itsy Bitsy. Copilul tace pret de cateva secunde, putine, foarte putine, dupa care isi reia starea de iritare nevoasa manifestata prin plans specific (nu lacrimi, nu jale, doar tipete).

Se tine acesta situatie la fezandat, pana cand se ajunge la destinatie: magazinul Ikea. Copilul isi aminteste de iritare doar pentru un scurt moment, cauzat de schimbarea bluzei umezite de ceai de menta. Parintii duc propriul copil in zona cu mobilier dedicat lui, fiind lasat sa incerce modelele expuse.

Pret de 20-30 de minute, se lasa totul “la odihna”. Si la propriu si la figurat, pentru ca juniorul considera ca cea mai buna metoda de a face shopping este asta:

Dupa ce parintii au considerat ca au satisfacut la minimum dorinta ludica a copilului, au mers la subsol, sa puna in cos obiectele stabilite pentru achizitie si apoi sa se indrepte spre un nou magazin. Sau spre un loc unde sa-si poate potoli senzatia acuta de foame.

Se pune copilul in cosul mare de cumparaturi, tatal se instaleaza la carma iar mama printre rafturi. Copilul e incantat pret de 5 minute (putine, foarte putine), dupa care considera ca timpul de odihna s-a terminat. Vrea sa puna mana, vrea in brate, vrea pe jos, vrea pe umeri, vrea pe fotoliul expus, nu vrea ceai, vrea grisina, arunca grisina pe jos… Toate astea sunt condimente numai bune de adaugat atunci cand se fierb, la foc mic, doi parinti. A se aduna spuma (spumele) din cand in cand, pentru a nu da in foc intreaga compozitie. La casa se atinge penru prima data punctul de fierbere. Clocotind,  adultii incearca sa salveze situatia, luand hotararea ca parca nici foame nu le mai e, e buna si o economie la buzunarul omului, asa ca se adopta planul B: faci scandal, mergem acasa!

Ca la cele mai fine aluaturi frantuzesti se reia operatiunea: copil in scaun de masina. De data asta la temperaturi ridicate, copilul fiind si obosit. Ca sa nu se taie aluatul, se face un popas de revenire in padurea Baneasa. Mama, proaspat data in foc, se pastreaza in masina pentru a nu se altera celelalte ingrediente. Tatal, cu punct de fierbere ceva mai ridicat, salveaza situatia si asezoneaza copilul cu frunze si crengi, tranformate ad-hoc in jucarii.

Se ia in nou la framantat: copil in scaun de masina, mama in spate de data asta, tatal, pe aceeasi pozitie. Acum am simtit nevoia sa adaugam un ingredient pe care-l gasiti la orice colt de strada: blocaj in trafic. Am pus astfel o minunata coada de masini, in minunata Pipera. Copilul isi reia iritarea, traficul ramane blocat si asta duce la clocotirea tatalui, care da si el in foc.  Mama deja data la racit, preia conducerea si spune povesti, inventeaza jocuri calmante, copilul adoarme.

Noi am lasat totul la racit pentru cateva ore, apoi dupa laptele de seara si rugaciunea copilului, am savurat din amintiri si am baut un pahar cu apa (ajuta ca totul sa fie digerat mult mai usor).

Va zic, e panaceu universal. Nu are nevoie de salata sau de sos. Merge foarte bine singura. Si e extrem de satioasa! Iei o portie si nu-ti mai trebuie! (pana data viitoare)

Bon appetit!