Se facea ca acum 28  (wow) de ani, eram mica, urlatoare si proaspat prezentata lumii. Io ca io, dar saraca mama oare cum se simtea dupa ore de travaliu? Nu prea bine imi imaginez.

Revenind la io. Mereu am asteptat un an intreg ziua mea, ca atunci cand chiar se intampla sa ma dezamageasca ori pentru ca nu m-a sunat x, y sau z, ori ca s-a terminat prea devreme, ori ca m-am suparat din cauza nu stiu carui fleac. Adica nu a fost niciodata perfecta. Anul trecut spre exemplu eram o balena esuata la pat, cu burta stramba si cu morcovi inserati in zone mai putin delicate din cauza unui bebe grabit.

E ciudat insa ca dupa experienta cu balena, nu-mi mai recunosc deloc varsta. Ma gandesc mereu ca am cam 30, iar ca sa-mi aflu varsta reala chiar trebuie sa fac o scadere.

Anul asta nu vreau sa fie aniversarea perfecta. Vreau sa ramana consemnat doar atat: sa-mi dea Dumnezeu mereu ceea ce am acum! (doar un bebe, doi in plus)

categoria multumiri:

multumesc sotului pentru cadoul primit acum 2 saptamani, tot sotului ii multumesc pentru ca ma cara pana in orasul meu preferat

multumesc baiatului meu pentru ca e cel mai frumos cadou pe care l-am primit anul trecut si in fiecare an va fi la fel

multumesc parintilor mei pentru ca m-au facut si asa am ocazia sa ma sarbatoresc; si pentru cadoul rotativ

(nota: cine se vrea mentionat la capitolul multumiri sa faca bine sa-mi dea cadou)

categoria invitatii:

cine stie ca e ziua mea (doar cativa si blogosfera care trece pe aici) sa se prezinte maine in parc. Dam limonada si dulciuri turcesti.

Happy birthday to me!

L.E.: cine nu a venit in parc sa se considere norocos pentru ca ne-a prins potopul acolo.

Vreau sa multumesc tuturor pentru urari, flori si cadouri, care toate m-au uns la suflet. Nu am avut nici un cadou ratat anul asta, nici o bluza pe care sa o pasez la ziua vreunei cunostinte, nici o lumanare parfumata care sa ia drumul spre camara.

Mic raport medico-turistic:

• bubule s-au dus asa cum au venit: repede si pe tacute;
• avem doi (asa au iesit la numaratoarea mea) dinti sus;
• Rares a servit prima lui portie de munte. Ieri, pe Transfagarasan, unde ne-a plouat aproape tot timpul. Am prins doua gauri in nori, asa ca am stat pret de 15 minute prin iarba umeda si aer curat.
• si am vazut ursi in starea lor naturala, pe marginea drumului. Vedeti si voi aici.
• si mai am trei zile la dispozitie sa fac bagaj pentru urmatoarele 3 saptamani de vacanta. Si nici nu stiu de unde sa incep. Ar fi o idee buna sa dau macar valizele jos, nu?

Ofiacial am intrat in panica! Peste cateva zile plecam in prima noastra vacanta de trei. Eu ma stiu ca o tipa organizata, cu listute si chestii, dar tot nu am incredere in mine ca nu o sa uit vreun medicament (da, plec cu o jumatate de farmacie), vreo hainuta, vreun patut pliabil, vreun papuc sau vreo sapca. Sau vreun incarcator. Sau vreo crema. Sau orice. As lua toata casa cu mine ca sa ma simt relaxata, numai ca nu incape in masina.

In alta ordine de idei se pare ca blogosfera asta e mediu propice de transmis bube la copiii sub un an. Dupa ce Philip s-a pricopsit cu puncte rosii, dimineata si Rares era marcat. Asteptam azi sa vedem cum evolueaza.