Maine plec la Paris pentru patru zile. Superb stiu, pana ieri am dansat intr-un picior. Azi am ochii umflati si rosii ca ceapa aia care nu ustura si-mi suflu nasul in orice gasesc la indemana, pentru ca sirul batistelor l-am pierdut. Cum il vad prin casa cum incep sa urlu: “ce ma fac eu fara piscotul meu? fara pisoiul meu iubit? fara… Rares?”  Si mai vine din cand in cand si-mi mai da un pupic fugar si ma strange de gat, el se intoarce la jucariile lui iar pe mine ma apuca si mai tare bocitul. Si Parisul e asa departe. Da, stiu, e minunat, dar asa departe!

O sa fie bine. O sa fie ingrijit. O sa fie intr-o curte mare plina de iarba si nu intr-o cutie de bloc. O sa fie la racoare si nu o sa mai faca bubite de la transpiratie. O sa manance si o sa doarma mai bine. Si Parisul e minunat. O sa am o zi sa ma plimb singura pe strazi nestiute de mine. Sau chiar stiute foarte bine. O sa mananc scoici pana o sa mi se faca rau. Iubesc orasul asta si-l iubesc si mai tare cu mine plimbandu-ma prin el.

… cu toate astea am ochii umflati.