Lumea lui Rares. Taram de basm, de veselie, de aplauze, chiuituri, priviri furisate si cate altele. Daca pentru el toate descoperirile sunt insotite de frustrari, pentru mine inca si mai mult. Si asta pentru ca mi-e greu (desi din ce in ce mai usor) sa ma desprind de lumea mea stiuta pana acum aproape un an. Se pare ca tare atasata am mai fost de ea, daca inca ma mai agat cu incapatanarea unui catar.  Mi se pare simplu sa fii ori intr-o parte ori in alta (desi e trist sa fii in partea adultilor). Dar asa intre doua luntre… Atunci cand reusesc sa ma desprind de facturi si bai inundate, sunt pregatita sa merg in parc si sa ma tavalesc pe iarba, sa vad ca acolo sunt o multime de vrabiute vesele, ca bancile sunt perfecte pentru catarat, ca frumos e sa chiui nu la nunta ci atunci cand vine liftul, sau cand intri in parc, ca orice reusita, cat de marunta, merita apludata cu gura pana la urechi, ca mancarea trebuie simtita si cu pielea, ca se pot face curse in patru labe de la baie pana in bucatarie, ca apa e facuta ca sa se transforme in stropi, iar stropii sunt facuti sa sara in sus de bucurie, ca ordinea e plictisitoare, ca locul jucariilor e pe jos, langa noi si nu in cutii… Si asa reusesc sa ma dezbrac de rusine, norme impuse sau autoimpuse, prejudecati si nefericiri. Ma simt mica, 70 si ceva de centimetri, il iau de mana si merg cu ochii inchisi oriunde ma duce: la lada cu nisip, la cutia cu jucarii, scutece sau nimicuri fosnaitoare. Apoi ma doare ca suna telefonul si-mi aduc aminte ca nu am prelungit asigurarea de casa. Si-l las undeva pe podea, in fundulet, cu ochii topiti dupa mine, cu manutele intinse, incercand sa prinda iar fata pe care acum cateva secunde incerca sa o muste. Eu plec iar el vine dupa mine, incapatanat sa nu ma lase prada lumii reci. Eu insist sa raman acolo si formez alt numar si ma uit pe geam. El se ridica pe piciorul meu si ma trage de haine. Ce vrei sa fac mai mult ca sa intelegi ca in lumea mea e mai bine si mai cald si mai lumina si mai colorat? … parca-mi spune. Si parca nu-l aud. Si pentru asta il si pedepsesc: nu ai voie acolo, ia mana, nu in gurita…. nu! De cate ori pe zi imi zambeste, parca de atatea ori… nu!

Nu a pus stapanire pe lumea mea!