Archive for June, 2009

Jun 29

step by step

Da Doamne sa-l vad ca merge in picioare! De cate ori nu a fost asta cea mai fierbinte rugaciune a mea!  Si Domnul a dat! Sunt cateva zile de cand Rares incearca sa faca pasi fara nici un sprijin: fara mobila, fara pereti, fara maini grijulii de adult. Deocamdata 2,3, maxim 4 pasi, dar curajul lui creste de la zi la zi. Nu pot sa descriu cat de minunat e si cat de mandra sunt. Pentru ca a muncit mult, pentru ca a suportat minutele lungi de terapie, pentru ca e un curajos si un luptator, pentru ca a suportat sa repete iar si iar aceleasi exercitii, pentru ca tine in picioare ghete, cand eu merg in slapi. Cel putin pentru toate astea e cel mai bun copil din lume.

Nu avem materiale demonstrative deocamdata pentru ca mama acestui copil minunat isi pierde capul cand il vede ca merge singur. Asa ca trebuie sa ma credeti pe cuvant!

5
comments

Jun 25

rusinica

Rusine! Sa-mi fie! Mie! M-am pricopsit cu o leapsa si am zis ca na!, o sa ma descurc de minune. Dar… Soc! M-am facut de …. ras! Rezultatul: 16 raspunsuri corecte din 26. Ca urmare a acestui fapt voi anunta pe blog zilele si orele cand voi iesi cu bolidul pe strada. De ce? Pentru ca meritati… :D (sa va pastrati viata!)

0
comments

Jun 24

buchetul meu de sanziene

De Sanziene era Dragaica. Nu scapam nici un an balciul. Ne urcau parintii in Dacia noastra si plecam spre Buzau. La Dragaica erau jocuri, carusele, invartitoare, hopa-mitica si vata pe bat. Stateam cateva ore si eu si fratele meu ne dadeam in toate prostiile de acolo. Si Doamne ce ne mai placea! Nu aveam nici ipod, nici bowling, nici cinema 3D, dar nu eram cu nimic mai putin fericiti.

Azi, nu am fost la Dragaica. Dar m-am gandit la ea toata ziua. Cu mult drag. Pentru ca in ea vad imagini din familia mea de copil. Vad doi copii intre mama si tata. Vad fericire si protectie.

… De cateva zile Rares (La multi ani puiul meu iubit!) merge de-o mana cu mami si de alta cu tati.  Si parca incepe sa miroasa a… Sanziene.

2
comments

Jun 22

blogosfera de maternitate si puericultura

Cand ai un copil (fie ca e bebelus sau toddler), doi sau trei, e greu sa stii si de ultimele stiri din media si de locul in care ai pus siropul de tuse, de cele mai tari melodii din Bamboo sau de pantalonii aia scurti care nu-l tranforma in lac la 35 de grade la umbra, de ultimul model de scaun de masina, de must-have-ul verii in materie de sandale, de incarcatorul de la mobil pe care l-ai ascuns de dintii abia aparuti ai micutului… e greu indiferent de capacitatea memoriei tale sau de viteza cu care te misti intre televizor si bucatarie.

Pe principiul “daca nu se da in parc… nu am idee” pierd cu zilele sirul evenimentelor exterioare lumii bebelusesti, sau topurile de muzica sau anunturi otv-iste legate de cutremur.  In general, ajung la urechile mele doar ceea ce rezista telefonului fara fir care ajunge pe bancile din parcuri.  In particular stiu tot ce misuna in blogosfera de maternitate si puericultura.  Sau aproape tot.

Irina a vorbit despre blogurile de mamici. Despre cum sunt si despre cum nu sunt.

Sunt sursa mea de informare, sunt sursa mea de umor, linistea mea atunci cand realizez ca nu sunt ciudata, nebuna de legat, crizata si nu, nu sunt singura. Sunt completarea nevoii mele de socializare. Pentru ca am descoperit bloguri de mamici care nu sunt numai mamici. Sunt femei minunate, sotii si iubite, prietene vesele si loiale, sunt doamne, sunt inteligente, creative. Viata  nu se termina in momentul in care ai un copil. Ci incepe altfel, cu ritmuri si viteze noi. Cu alt gen de frustrari, provocari si recompense. A fi mamica este cel mai incitant, solicitant, placut (si probabil cel mai prost platit) job. Dead-line-urile nu sunt anuntate decat cu cateva minute sau secunde inainte, task-urile tot vin si vin si nu se mai termina, colegii tai nu lucreaza decat rar si atunci part-time (in timp ce tu esti a full time mom),  iar seful…. oooo, e un tiran, un scump, un dragalas si un nemilos. Vrea totul acum si aici, nu stie sa accepte scuze, dar da cei mai dulci pupici din lume.

Mamicile merg la shopping. Da, cu un carucior si un sling dupa tine, inca poti vedea ultima colectie de genti sau de pantofi, poti manca junk-food (de preferat dupa ce inchei socotelile cu alaptatul). Te poti vedea cu prietenele la o cafenea (iar, de preferat in aer liber, cu o mica curte in care sa zburde copilul). Iar daca ai un mic ajutor de cand in cand (aka bunica, bona, verisoara …) poti face lejer cronici de film sau teatru. Tocmai de-asta blogurile de mamici sunt interesante, atractive, nu de putine ori pline de umor si autocritica.

Nu sunt atat de dulci incat sa-ti dea peste cap glicemia, nu sunt terne, incolore si inodore. Pentru ca sunt despre o viata care nu e asa.

Multora le poate apare ca o zona blogosferica exclusivista. Un Dorobanti virtual. Daca ai copil, intelegi, si esti “in”. Numai ca nu e asa. Cel care a incercat sa patrunda in lumea asta si a fost gonit in suturi afara sa ridice mana. Hmm… nimeni. Nimeni, pentru ca mamele inteleg si viata “dinainte” si viata “dupa”… un copil.

De ce au mamele cele mai tari bloguri? … Pentru ca merita!

5
comments

Jun 20

Mafia Mamicilor

Nu ca e al meu dar …orice cioara isi lauda puiul… si oricum ai nostri sunt mai frumosi/inteligenti/descurcareti decat ai lor.

De cate ori ai rostit aceste cuvinte?

De cate ori, de cand esti parinte, n-ai injurat sistemul? Pentru coada la care ai stat ca sa-ti iei foaia de concediu, pentru spaga pe care a trebuit sa i-o dai asistentei sau medicului, pentru ca nu ti-au dat locul in autobuz cand erai in luna a ?aptea, pentru ca n-ai loc sa treci cu caruciorul pe trotuar, pentru ca a trebuit sa te duci cu copilul in brate sa-ti depui actele pentru alocatia mizerie pe care o primesti de la stat, pentru ca n-ai cum sa traiesti din sase milioane pe luna (ok, recent ti-au dat 85% din salariu, dar e de-ajuns?), pentru ca nici la casele speciale nu ai intaietate mereu, pentru ca in parcuri calci pe covoare de coji de seminte si la usa cabinetului pediatrului tau e mereu coada, pentru ca nu exista programare sau nu se respecta, pentru ca pampersii num?rul 2 dispar primii de pe raftul de la supermarket, pentru ca intre doi si trei ani nu ai solutie viabila si trebuie sa dai jum?tate sau mai mult din cat castigi unei bone, pentru ca nu sunt locuri destule in gradinite, pentru ca si la scoala se intra pe pile, pentru ca vrei ce e mai bun pentru tine si ai tai, dar ai invatat intre timp sa citesti etichetele?

Zi cinstit?

De cate ori n-ai zis ” E mafie peste tot?”

De cate ori n-ai sunat o prietena sa-ti recomande pe cineva? Sau sa intrebi de o scoala buna? Sau ce carucior merita banii? Sau unde sa-ti duci copilul la patinoar? Sau unde poti merge in vacanta cu copilul? Unde poti s? bei o bere si copilul tau sa se poat? juca sub masa? De unde sa iei tort? Pe cine sa chemi sa faca animatie la petrecere? Unde gasesti un costum de pitic? Ce loc de joac? are spatiu si pentru mamici? Cum sa faci sa traiesti si tu putin, chit ca de-acum esti la casa ta, ai copii, ai intrat in randul lumii?

Noi avem un raspuns pentru fiecare dintre aceste întrebari. Pentru ca am trecut pe-acolo. Sau, daca nu noi am trecut pe-acolo, sigur niste prieteni au fost in situatia aceea. Noi ne-am saturat de paranoia. De E-uri. De program de la 9 la 19. De tablitele cu “Nu calcati pe iarba”. De sforaieli. De propaganda. De reclame mincinoase.

Suntem cu totii parinti sau viitori parinti. Avem veri, nepoti, fini, cumnati, fotti colegi de scoala, cunostinte apropiate. Si, constienti fiind ca din ce in ce mai putini sunt cei ca noi, ne-am hotarat sa tinem aproape. Pentru ca noi suntem aia despre care circula mesaje pe e-mail, cei ce-am crescut cu cheia de gat, atim ce gust au bananele verzi. Noua ne e dor de bomboanele cubaneze ca de caramelele bulgaresti si de Gala Desenelor Animate.

Noi nu ne lasam copiii sa se uite la desene animate stupide. Noi avem pe hard Maria Mirabela si Dumbrava Minunata. Ne plac filmele de la Pixar si Disney, dar n-am uitat cine era Adnana si van?m prin anticariate exemplare rare de “Cipi, acest pitic urias”.

Noua ne pasa de cat de curat e aerul pe care il respiram. Vrem sa calcam pe iarba. Avem role si biciclete. Vrem trotuare pentru pietoni si piste pentru biciclisti. Vrem spectacole neviolente. Vrem sa ne crestem copiii frumos. Suntem cu ochii pe medici. Pe profesori. Pe ministri.

Mai tari decat CTC-ul. Mai brave decat jandarmeria. Mai bune decat painea calda. Mamicile stiu tot. Vad tot. Spun tot.

Alatura-te Familiei! Intra in Mafia M?micilor!

(articol preluat de pe www.ziarulcopiilor.com)

Nu am semnat (inca) nici un carnet de membru de mafioata. Dar ce conteaza atata timp cat simt ca-i apartin Mafiei?

1
comments

Jun 20

un fleac. ne-au ciuruit!

Puteam fi orice: manelisti, vagabonti, cersetori, mafioti… Am zis sa o incercam pe ultima si ne-am dus la Verde Cafe. Mai calcasem pe acolo asa ca stiam ca o sa fie placut si primitor. Ada a fost gazda perfecta si ne-a racolat de cum am intrat. Ne-au pus in brate carti si ne-au primit langa ei. Am recunoscut fete si povesti pe care le citesc dimineata intre 11-12, atunci cand doarme Rares. Irina mi-a explicat ca e periculos sa-l pun pe Rares in hamac, pentru ca e prea mic, Sofia mi-a spus ca daca-l asez pe partea dreapta nu mai e asa periculos, se pare ca stanga e cu ghinion, apoi Matei (nu stiu daca Matei 1 sau Matei 2) mi-a imprumutat hamacul lui pret de 1 minut. 1 minut care are 60 de secunde. Secunde pe care le-a numarat un timp, apoi mi-a spus ca are inima mare si nu mai numara, pot sta cat vreau cu Rares acolo. A fost o mafie care ne-a ciuruit cu zambete, zambete si priviri calde.

Tare mi-a placut! Ne mai lasam ciuruiti.

1
comments

Jun 19

la placinte…

Prima masa a lui Rares a fost de 2 (doi) mililitri. Intr-o saptamana am ajuns la 8. Mese administrate cu seringa sau prin gavaj. La gavaj servea mai mult… cam 15-20 de mililitri, dar asta in a doua saptamana de viata. Iar cu seringa ii dadeam 15 mililitri intr-o ora. O ora. De aici se intelege ca am fost, sunt si din nefericire probabil ca voi fi, o mama crizata in ale mancarii. Mereu am calculat mililitri, am facut proba suptului de zeci de ori. In primele doua luni de cand am venit acasa a luat cam 1500-1700 grame pe luna. Recuperare fantastica. Apoi s-a mai domolit.Atunci au inceput crizele de mama cum altfel decat crizata. Si atunci cand refuza sa mai manace, il fortam. Da, il fortam sa manance. (Primul tir de rosii poate sa fie aruncat).  Asa a ajuns copilul meu sa nu se poata alimenta: ii era foame, dar cand ma apropiam cu biberonul de gurita lui, strangea buzele. Ii era frica sa manance. Ne-am dat seama imediat de ce se intampla si doua trei saptamani l-am lasat sa pape fix atat cat a vrut el (e clar ca nu a pus nici un gram pe el). Frica a disparut si a revenit pe fagasul bun.

Cu diversificarea am luat-o lent, tocmai pentru ca aveam experienta tampita de dinainte, asa ca am introdus alimentele de la 5 pana la 7 luni. Si pentru ca la noua luni eu inca imbracam copilul cu hainute de la 3-6 luni, au reaparut crizele. De data asta prin nervi. Cu forta nu i-am mai dat, dar aveam o insistenta in mine de-mi venea sa ma iau la palme. El se plictisea, se enerva, eu ma enervam, el tipa, eu tipam (a doua tura de rosii poate fi lansata). Asa zilnic o masa era urmata de plansul meu si al lui.

In momentul de fata ma lupt cu mine ca sa-mi controlez instinctele astea barbare. Si surpriza (nu e nici o surpriza, dar am zis si eu de dragul naratiunii): in ultima luna copilul a luat in greutate cel mai bine din ultimul timp. Desi e cald, desi papa mai putin, desi e intr-o continua miscare. Asa am ajuns la greutatea neverosimila de 8 kile la 11 luni trecute fix. Mi se pare o realizare fantastica si sunt mandra de el. Trebuie sa precizez ca nu visez la copii grasi, durdulii, numai buni de ciupit de obraji. Dar nici copiii subnutriti nu sunt in targetul meu.

Nota: post scris din dorinta de a nu uita greselile facute. Asta ca sa ma tin cat mai departe de ele.

6
comments

Jun 16

nu

Lumea lui Rares. Taram de basm, de veselie, de aplauze, chiuituri, priviri furisate si cate altele. Daca pentru el toate descoperirile sunt insotite de frustrari, pentru mine inca si mai mult. Si asta pentru ca mi-e greu (desi din ce in ce mai usor) sa ma desprind de lumea mea stiuta pana acum aproape un an. Se pare ca tare atasata am mai fost de ea, daca inca ma mai agat cu incapatanarea unui catar.  Mi se pare simplu sa fii ori intr-o parte ori in alta (desi e trist sa fii in partea adultilor). Dar asa intre doua luntre… Atunci cand reusesc sa ma desprind de facturi si bai inundate, sunt pregatita sa merg in parc si sa ma tavalesc pe iarba, sa vad ca acolo sunt o multime de vrabiute vesele, ca bancile sunt perfecte pentru catarat, ca frumos e sa chiui nu la nunta ci atunci cand vine liftul, sau cand intri in parc, ca orice reusita, cat de marunta, merita apludata cu gura pana la urechi, ca mancarea trebuie simtita si cu pielea, ca se pot face curse in patru labe de la baie pana in bucatarie, ca apa e facuta ca sa se transforme in stropi, iar stropii sunt facuti sa sara in sus de bucurie, ca ordinea e plictisitoare, ca locul jucariilor e pe jos, langa noi si nu in cutii… Si asa reusesc sa ma dezbrac de rusine, norme impuse sau autoimpuse, prejudecati si nefericiri. Ma simt mica, 70 si ceva de centimetri, il iau de mana si merg cu ochii inchisi oriunde ma duce: la lada cu nisip, la cutia cu jucarii, scutece sau nimicuri fosnaitoare. Apoi ma doare ca suna telefonul si-mi aduc aminte ca nu am prelungit asigurarea de casa. Si-l las undeva pe podea, in fundulet, cu ochii topiti dupa mine, cu manutele intinse, incercand sa prinda iar fata pe care acum cateva secunde incerca sa o muste. Eu plec iar el vine dupa mine, incapatanat sa nu ma lase prada lumii reci. Eu insist sa raman acolo si formez alt numar si ma uit pe geam. El se ridica pe piciorul meu si ma trage de haine. Ce vrei sa fac mai mult ca sa intelegi ca in lumea mea e mai bine si mai cald si mai lumina si mai colorat? … parca-mi spune. Si parca nu-l aud. Si pentru asta il si pedepsesc: nu ai voie acolo, ia mana, nu in gurita…. nu! De cate ori pe zi imi zambeste, parca de atatea ori… nu!

Nu a pus stapanire pe lumea mea!

2
comments

Jun 14

La varsta de 11 luni

Tarziu doamna, tarziu! Stiu, dar azi am umblat pe coclauri periferice Bucurestiului toata ziua. Dar tot mai e vreme pentru:

La multi ani iubirea noastra!

rares_kinderstudio181

Nici nu-mi vine sa cred ce mare te-ai facut. Si desi abia astept sa faci primul tau anisor, parca imi pare rau ca nu vom mai sarbatori in fiecare luna.

Mami si tati te iubesc pana la cer si inapoi!

6
comments

Jun 12

soare nu, plaja nu, alunita nu

Mi-am luat pauza o saptamana. Chef am avut, subiecte de povestit si ele, numai ca altele s-au ingramadit in prim-plan. Am fost doua zile la mare, sa ne sarbatorim. Doar noi doi, copilul a fost plantat din nou la bunici. Acum, ori eu eram topita de dorul lui Rares ori toata lumea face copii si-i duce la mare. Statiunea era plina de carucioare si bebei. Dintre cei mai mici. Mi-a placut foarte mult sa vad la tot pasul purtatori de pampers, in afara de momentele cand era 11, soarele dogorea si copiii erau pe plaja.

Apoi am avut o saptamana cu bunica jucatoare in deplasare in capitala. In consecinta m-am dus sa ma caut pe la doctori si sa ma caut in buzunare prin magazine. Si sa ma ciuntesc la hairstylist.

Doctorii in unanimitate s-au hotorat sa-mi puna gand rau cu plaja: cica doar intre 6 si 9 dimineata si dupa 5. Si atunci costum de scafandru si bluza pe mine, factor de protectie 50 si sora geamana cu umbrela. In rest cat mai putin, haine peste tot, cap acoperit. Si cica si cu bautura s-o las mai usor. Acum na, eu sunt o persoana docila de felul meu, dar nu dau o caruta de bani pe sejur la mare ca sa fiu liliacul familiei. O sa o las mai moale cu plaja dupa 10, ma cremuiesc, ma proptesc sub umbrela dar nu-mi pun fular si caciula nici sa ma bati.

Pe la dermatolog mi-am lasat una bucata alunita scoasa cu laser-ul. Domnisoara va sta la dospit vreo saptamana, pana iese rezultatul biopsiei. Doctorita zice ca nu e periculoasa, cica numai gura de ea, de alunita, dar folclorul zice ca biopsie=frica, eventual naspa, scenarii sumbre. Incerc sa nu ma gandesc la asta dar el gandul: zboara puiule, zboara!

In general daca nu mi-ar fi frica, as fi o persoana tare optimista!


6
comments