Prima noapte despartiti. De 300 de km. M-am trezit de 3 ori cu gandul ca oare doarme, sau poate s-a trezit sa pape biberonul, se foieste, sau s-a ridicat in picioare in patut. A fost si prima noapte in care am putut dormi fara sa am program, fara sa aud strigand ma-ma. Prima dupa aproape 10 luni. Si mi s-a parut aiurea. Sa nu te trezesti. Sa dormi pur si simplu. Aproape plictisitor. Ce mai povestesti dimineata?

Pe de alta parte pregatirea a fost mult mai grea decat momentul realitatii. Ma cuprindea teama. Teama ca nu o sa pot, teama ca nu o sa stea… Sutele de minute vorbite la telefon mi-au confirmat ca a stat si inca foarte bine: dormit, mancat, jucat, vesel. Iar de putut am putut. Desi mi-e ingrozitor de dor de el si in urechi ii aud glasul, in nari ii am mirosul iar in ochi, peste orice se suprapune imaginea lui. E interesant sa vezi un munte cu un copil urecheat desenat pe el.

Oricum la nastere noua nu ne-au taiat cordonul ombilical. Si acum el, cordonul, ne chinuie. De fapt ma chinuie, ca din fericire copilul pare mai echilibrat emotional decat muma-sa.