De ceva timp tot constat schimbarile pe care mi le-a adus sarcina/nasterea. In afara de cele fizice, pe care le urasc, sunt si cele de comportament. In primul rand plang la filme, reportaje, videoclipuri de sare camesa de pe mine. Si ma ia un bocet imediat ce vad: un copil pana in 18 ani suferind, o mama suferind, catel, purcel. Cum vad suferinta… ochii se umezesc, nasul imi curge, maneca de la camesa (care mai apoi sare de pe mine) se umzeste si ea.  Mai rau decat atunci cand eram insarcinata. Ori hormonii nu s-au reglat ori am ramas eu dereglata.

In acelasi timp am un spirit de pitbull, pe care nu l-am avut in veci. Inainte imi venea sa-mi cer eu scuze pentru o greseala a altora, sau uneori le ziceam chiar multumesc. Acum simt cum dintii mi s-au ascutit si sunt gata sa sar la gatul oricui. Pentru ai mei. Nu pentru mine. Dar daca e pentru ei, e nevoie doar sa zici: “Pe el/ea/ei (cu tot cu mamele lor)” si eu si sunt la beregata lor. Si fac scandal, musc, ma tavalesc cu ei prin praf. Asa m-am luat aiurea de doua tipe de la magazine on-line, pe care le-am confundat eu cu altele care nu-mi livrasera cadoul de Mos Nicolae. Dupa 10 minute in care am epuizat toate expresiile oarecum murdare din vocabularul meu (pe unele le-am si repetat), mi-am dat seama ca am gresit. Am confundat. Acum astept un semn de la tati, ca sa ma iau de altii luni, marti, ca cica azi e prea devreme.

Cred ca ma las de blog si ma angajez la o firma de recuperatori.