Am iesit afara sa iau cartofi. In drum spre cartofi am vazut in geam la C.E.C. un steag. Atarna cu sila intr-un colt, era prafuit si rupt pe margini. Mi-am dat seama ca azi nu e duminica ci e 1 decembrie. Daca azi era 14 februarie sigur stiam de vreo 2 saptamani. Am fi fost invadati de inimioare, floricele, ursuleti iubitori si rosu, mult rosu. Dar asa… a fost parada militara, vreo cateva emisiuni pe la tv, dar pe dupa-amiaza sarbatoarea-i pe sfarsite. De ce nu da Romania asta o petrecere de ziua ei, sa ne imbracam festiv, sa luam tort si sa mergem la ea in vizita? De ce nu se promoveaza ca sa stiu cu o saptamana inainte ca da de baut? De ce am impresia ca e mai sarbatotit 4 iulie licuricean decat 1 decembrie romanesc?
Vorbesc mai tarziu cu Andreea, care are 5 ani.
Ea: Stii ca azi e ziua Romaniei?
Eu: Da. I-ai luat vreun cadou?
Ea: Nu. Dar ce? Ea mi-a luat mie vreun cadou ieri de ziua mea?
As vrea cadou de la Romania un loc in care sa-mi placa sa creasca Rares.
Tu ce vrei cadou de la Romania?
Eu am asteptat ani, destui…destui incat sa imi dau seama ca nu mai am timp, timp sa mai astept. Am sperat ca intr-o zi de-a ei imi va da speranta. Speranta ca putem merge mai departe impreuna…Imi pare rau ca n-a fost sa fie. Rau de departe…de foarte departe…fizic si psihic deopotriva.
PS. Crina, ai un blog minunat, imi face placere sa te citesc. Din pacate cred ca ti-am taiat accesul la blogul meu fara sa vreau. Daca doresti sa-l citesti in continuare, scrie-mi adresa ta de e-mail pe mihaela_s20@yahoo.com.
Propozitia cu care ai incheiat articolul este GENIALA si ar putea face, pe viitor, obiectul unei campanii Tv pentru promovarea zilei nationale a Romaniei. Apropo, am si eu o intrebare : ce ar fi daca ai imbina specializarea ta, pshihologia, cu literatura? Acum serios vorbind, cred ca ar trebui sa incepi sa scrii cateva texte despre copii, bazandu-te pe cunostintele tale de psihologie. DAR sa poti sa scrii asa cum o faci acum, un stil DULCE, as putea spune asta daca mi se permite, un stil SIMPLU, pe care toate lumea il intelege, un stil LIN, care vine si iti gadila buzele atunci cand il citesti (eu nu pot sa il citesc in gand pentru ca altfel nu ar mai avea acel farmec), ce sa mai, un stil A LA CRINA.
P.S.: Eu vorbesc din experienta pentru ca o cunosc foarte bine pe CRINA.
Si noi am cochetat o vreme cu ideea despartirii. Insa a venit Rares si acum mi se pare inca si mai greu. Rational sunt plecata de ani bun. Emotional probabil ca voi fi aici toata viata. Mi-e greu sa ma rup de familiar si familial. Probabil ca nu am suficient curaj.
P.S. Un e-mail pleaca acum spre tine.
desmo: geniala a fost Andreea. Ca sa-ti povestesc de ziua nationala: a fost trist. Nu ai pierdut nimic. Cum a fost de 1 decembrie in Spania? Legat de sugestia ta cu impletitul… inca nu e momentul. Cine stie daca va fi vreodata. Acum ce sa zic, e bine sa auzi/citesti asemenea cuvinte de la unul dintre barbatii din viata ta.
Da, conversatia este absolut geniala. Din pacate anumite cadouri se obtin ori foarte greu ori niciodata. Eu nu mai astept nici un cadou de la Romania. Ii doresc din inima sa ajunga acolo unde trebuie, atat. Pentru mine, pentru noi, e oricum prea tarziu, casa noastra e aici, fetele noastre aici vor creste.
Eu am multe asteptari de la Romania. Numai ca ele se transforma rapid si sigur in frustrari.