Citeam ieri despre diferentele de conditii din maternitatile de stat si cele private. Cand eram insarcinata am cochetat o perioada cu ideea de a naste la o maternitate privata. Pentru ca doctorita care imi urmarea sarcina la acea vreme avea contract cu Euroclinic… iata si maternitatea aleasa. Scump doamna scump. Avantajele erau multiple, legate in special de confortul personal mai ales pentru proaspata mamica. Cel mai mult ma atragea ideea ca nu eram nevoita sa dau spaga asistentelor pentru fiecare lucru marunt. Urasc sa dau spaga. La vremea aceea nici nu stiam sa fac lucrul asta, acum “traind” trei saptamani in spitalul Universitar, am invatat si nu-mi mai transpira palmele. Revenind la costuri, la Euroclinic, cezariana era aproximativ 2000 de euro. Rezerva mare, curata, toaleta proprie, televizor, probabil si clatite la orice ora. Calculand costurile estimative ale momentului, factura iesea destul de mare avand in vedere ca unui copil nu-i trebuie numai 3-5 zile de spitalizare ci si carucior, patut, cei care au copii stiu toate aceste amanunte care desi mici, se aduna intr-un ritm fantastic. Chiar si asa tot mi-ar fi placut sa nasc “civilizat”. ( Read more )
Archive for November, 2008
Superficial mom
Rares a fost un copil mic. Si totusi mare. Depinde cine-l vedea si-si dadea cu parerea. Mie intotdeauna mi s-a parut un copil minunat. Nu l-am vazut niciodata mic, desi a fost, nu l-am vazut nici mare, pentru ca vedeam ca cele mai mici hainute existente pe piata, lui ii erau mari. Inota in ele.
Lucrul pe care l-am invatat cel mai repede din cartile de mamici pe care le-am citit a fost sa nu-mi compar copilul cu alti copii. Ca atare nu ma uitam in parc in carutul altor mamici ca sa le vad puiul, desi in spatele meu mereu auzeam:”Doamne, ce mic e copilul ala!”, adicatelea al meu. Mi-am pus dopuri in urechi de fiecare data, pentru ca imi ajungea obsesia mea de a-l cantari in fiecare zi, creierii mei nu aveau nevoie de alte motive.
De cum am ajuns acasa, de la spital, Rares a inceput sa manance foarte bine si a luat foarte bine in greutate. Inca o data a fost demonstrata teoria conform careia copiii prematuri au un puternic instinct de recuperare. Sunt hotarati sa ii ajunga din urma pe ceilalti mici-pitici.
Ieri la spital: “Doamna, cat are puiul? 4 luni?”. “Da, 4 luni!”
Mi-am scos dopurile in urechi ca sa pot auzi expresii de genul:”bebe frumos”, “pufos”, “mancacios”. Ego-ul de mama se simtea satisfacut. Nu stiam ca are nevoie de asemenea gratificari. Intotdeauna m-am mandrit cu Rares fara sa am confirmarea celorlalti. Am devenit a superficial mom?
6
comments
Mickey… ici!
Am “auzit” ca vine Mickey, Mini si toata gasca. Prima reactie a fost ca “Vreaaau! Vleauuuuu!Acummmm! Da! Sa mergem si noi cu Rares!” A doua reactie a fost ca prima reactie e foarte poasta. A treia reactie a fost ca nu-mi pot duce bebelusul de 4 luni intr-un loc in care se vor imbulzi mii de copii imbulziti de parintii, bunicii, bonele lor. A patra reactie ar fi ca as vrea sa locuim langa disneyland (de preferat cel din Franta). Dimineata sa ma trezesc, sa ies pe balcon, sa pocnesc din degete si sa zic: “Mickey! Come here!”, sau mai bine romanescul: “Mickey fa-te incoa’!”
Imi doresc sa pot face ca lumea lui Rares sa fie putin slefuita de poveste. Sa transform personaje banale in personaje de poveste. Sa poata sa vada realitatea cu ochelari de umor, imaginatie, poveste, speranta. Deocamdata nu-l avem decat pe nenea parcu’, care ne cheama la el ca sa ne povesteasca ce a mai facut el, ce copii au mai trecut sa-l vada, o avem pe girafa albastra cu urechi portocalii si pe Winnie de pe perete cu care Rares vorbeste in fiecare dimineata. Si pe mami si tati care intruchipeaza pe rand multe animale din parcul zoo.
4
comments
Ultimul post electoral
Abia astept sa treaca alegerile astea. Ma enerveaza afisele de pe stalpi, usi, pereti, panourile pe care le vad de la geamul bucatariei atunci cand ii fac laptele lui Rares si care-mi blocheaza privelistea si asa contorsionata spre parc, ma enerveaza tinerii care-mi intind pliante electorale atunci cand sunt cu Rares in brate, doua genti atarnate de gat si cu o mana prin geanta cautand cheile. Iar duminica, atunci cand ieseam din supermarketul de suflet, mare afis mare: “PNL (parca) iti ia glicemia si tensiunea”. Mi le ia si nu mi le mai da inapoi? Sau mi le da inapoi daca ma duc la vot?
Sunt intr-o ceata totala in ceea ce priveste subiectul. Nu stiu cine candideaza, ce programe sunt, nu stiu cu cine sa votez, inca nu stiu daca ma duc sa votez. Insa m-a incantat, ca dupa modelul: “esti geloasa sau iti lasi iubitul sa se uite dupa altele cand e cu tine de mana”, exista teste de “personalitate electorala”. Pe tot parcursul testului mi-a fost frica sa nu ies prm-ista. N-am iesit.
4
comments
Doare rusinea mai mult ca durerea
Azi am fost cu Rares la Budimex. Vrem sa facem niste analize si azi i-a luat sange. Nu din deget cum ne asteptam, ci din vena. Fiind insa barbat in toata firea (la cele 4 luni, parol!) nu a plans decat putin cand l-a intepat si a inceput sa gangureasca cand acul inca era in contact intim cu corpul lui. De, suntem obisnuiti de mici cu ace si branule, iar asistentele deja le jucam pe degete!
Si stam noi si stam cu vata inspirtata pe locul cu pricina, si intra o bunica. Cu nepoata si nora din dotare. Fetita… vreo 5-6 ani.
Bunica: Daca ma faci de rusine si plangi… nu te mai primesc acasa! Si se posteaza “buni” langa a sa nepoata si ii repeta replica la fiecare strambatura a fetei.
Noi plecam si nu mai prindem momentul adevarului. Oare inca un copil traind pe strazi?
Anul 2020, era noastra
Nepoata: Daca-ti mai cade o data proteza in farfurie te duc la azil!
Doamne ce ti-e si cu tineretul asta! Pe vremea mea …
4
comments
Mica mea publicitate
10 noiembrie: prima reclama despre Craciun vazuta la televizor. Nimic!
11 noiembrie: urmatoarele reclame despre Craciun vazute la acelasi televizor. Tot nimic!
Clar, ceva nu e la locul lui. Verific. Hmm, totul pare in regula. Atunci, de ce nu s-a declansat nimic? De ce intarzie? Pana acum nu a intarziat niciodata. A venit mereu la timp. La inceputul lui noiembrie. Cu prima reclama vazuta.
Anunt: Pierdut spiritul Craciunului. Gasitorului ofer recompensa!
15 noiembrie: prima portocala mancata. Si prima placinta cu mere din cuptor. Am simtit dintr-o data o caldura si o moleseala. Parca nici nu indrazneam sa cred. Dar eram din ce in ce mai sigura. A venit! Pfiiiuuuuu! Totul e bine acum.
Anunt: gasit spiritul Craciunului. Nu mai dau nici o recompensa ca am nevoie de bani pentru cadouri!
3
comments
Bora nu mai e in trend
Am si eu “i have a dream”-ul meu. El se chema Bora Bora. La inceput Bora Bora era exclusiv acea insula cu nume de doua insule identice. Acum Bora Bora e un concept. E orice loc care seamana izbitor de mult cu insula-mama. Cum ar fi aici. E doar un exemplu. Stiu si eu sa merg pe plaja aia jenant de frumoasa, sa-mi arunc papucii din picioare sub un palmier, sa ignor sezlongurile lenese si sa-mi las fata biciuita de un aer ce nu stie sa fie violent…
Asa ca eu si “my significant other” ne-am pus pe cautat vacante in departare, in conditiile in care prin intermediul acestui post o anuntam pe bunica cititoare de bloguri ca Rares va sta cu ea vreo cateva zile la primavara-vara 2009. Si am plecat noi din Bora si cealalta Bora, am dat un tur de Pamant, am zis ca ne reprofilam pe Dubai si am ramas la Europa.
La primavara-vara 2009 se poarta orase din Europa: Londra, Amsterdam, Praga si lista ramane putin deschisa.
5
comments
Si cu Rares trei, care-i si intrece
In primele clipe de parinte (de fapt in urmatoarele dupa primele) nesiguranta ma revolta. Bebelusul meu venise fara manual de utilizare. Simteam ca e bebe-cobai, ca pe el fac experimente demne de conexionismul lui Thorndike.
Dar in scurt timp mi-am dat seama ca, asa cum de multe ori vanatorul devine vanat, am devenit si noi materialul experimental al lui Rares. Si cum nici el nu are manual de utilizare pentru noi, in fiecare zi inventeaza ceva nou prin care sa ne testeze: poate va fi luat si mai mult in brate, poate va fi plimbat mai mult prin casa, poate renuntam la biberon si ne jucam, poate… Sunt constienta ca pasii pe care ii face acum sunt mici-pitici si aventurile cele grandioase abia se zaresc. Pe de alta parte pasii mici-pitici il fac pe bebelusul meu sa interactioneze, sa provoace, sa se dezvolte.
Cea mai buna stimulare pentru misiunea de lunga durata de parinte este bebelusul propriu. El te slefuieste si te determina sa cresti in acelasi timp cu el. Vrem sa mergem cu Rares de mana, umar la umar, ca trei incepatori ce ne aflam.
3
comments
La varsta de 4 luni
La multi ani puiu’, dragostea, piticu’, ratusca, gandacelu’ lu’ mami si tati!
8
comments