Probabil ca strada de shopping preferata a lui Rares va fi Valea Cascadelor (pentru cine nu e din Bucuresti, e mall-ul gresiei si al faiantei). Si asta pentru ca in momentul in care intra in bucatarie si vede faianta incepe sa rada. Iar. Si iar. Sa fie faianta bine pusa sau chitul dintre placi? Banuiesc eu ca e vorba de floricelele viu colorate de pe brau, dar tot mi se pare ciudat. La nici o jucarie nu reactioneaza asa, iar noi ne chinuim minute bune pana sa obtinem asa un ras.
Sa fim gelosi pe faianta noastra din bucatarie?
Sa vezi mai incolo cand o sa-i oferi tot felul de jucarii frumoase, care mai de care mai colorate si mai zgomotoase si el o sa prefere sticle de plastic, dopurile aferente, telecomenzile de prin casa, mobilele, hartii si pungi de plastic …
Philip e deja fascinat de tot ce fosneshte si in mod special de pungile de la servetzelele umede pe care cand le vede intra in transa.
Cred ca ai dreptate. De-asta pana acum Rares nu are decat 3 jucarii: o zornaitoare, girafa si o vacuta rosie prospat achizitionata. Nu mi-am propus sa cumparam jucarii doar de dragul de a le sterge de praf. Ne mai jucam si cu servetelele, dar cele mai bune sunt mainile. Sunt mereu la indemana.
Copiii au o imaginatie uluitoare. De-aia jucariile care le spun totul din prima nu sunt agreate. Avem si noi aceeasi experienta cu fetele – jucarii mai interesante sunt obiectele domestice!
Poate ca functioneaza si imitatia: vor sa se joace cu ce se “joaca” adultul. Dar tot au cate o preferinta stranie. De ieri tot verificam zambetul de faianta. Si-l obtinem de fiecare data.