In dimineata asta am fost nevoiti sa inventam un joc. “Cine e dragostea lui mami” nu mai era atractiv, “Cum face catelul pe burta baiatului” e deja pentru cei mici, iar “uite girafa” incepe sa capete uzura morala. Mi-am dat repede seama ca trebuie sa fie ceva cu tematica zburatoare, pentru ca Rares batea aerul cu mainile. Licenta de la “avionul” e a lui tati iar pe geam nu prea am zarit cine stie ce zburatoare, in afara de niste ciori indecise daca vine iarna sau nu. Cioara mi-e profund antipatica de cand un baietel de vreo cinci ani, pe vremea cand eu aveam vreo patru m-a asociat cu respectabila inaripata.

Asa ca ne-a ramas doar Peter Pan, care s-a transformat in Rares Pan. Jocul presupune: un copil energic, o mama dispusa si multe balute. Asa ca Pan al meu, suit pe genunchii mamei proprii a inceput sa imparta zambete si ocheade lucrurilor la inaltime. Ne-am distrat, mai mult el, pana am obosit, mai mult eu. Avem si un cantecel aferent. Suna cam a manea ce-i drept, dar m-am gandit ca maneaua merge la copii pentru ca e destul de facila.