Dupa nastere, cea mai importanta “misiune” a unei mame este hranirea bebelusului ei. Indiferent daca nasterea a fost una vaginala sau prin cezariana, la cateva ore sau zile, apare cel mai minunat aliment: laptele matern. Laptele matern este un aliment complet, oferindu-i bebelusului tot ce are nevoie in primele luni de viata, atat din punct de vedere nutritiv cat si al protectiei fata de multi factori nocivi din noul mediu inconjurator. Dar cel mai important lucru este faptul ca este un aliment viu. Consistenta acestuia se modifica in functie de necesitatile “beneficiarului”.

In cazul unei nasteri premature, lactatia urmeaza de cele mai multe ori aceleasi etape. Organismul mamei se adapteaza din mers situatiei noi. Laptele unei mame care a nascut prematur e insa mai bogat in proteine si nutrienti, deoarece si nevoile unui copil nascut prematur sunt mai mari, atat in ceea ce priveste cresterea fizica dar si imunitatea.

Alaptarea este frecvent o cauza de stres pentru o proaspata mamica:  Cand o sa am lapte? Am suficient lapte? Este bebelusul meu satul? Este laptele suficient de hranitor? etc. In cazul unei mame care a nascut prematur apar si mai multe probleme care atrag framantari. In functie de varsta gestationala la care a survenit nasterea, bebelusul ori nu stie sa suga, ori nu are forta necesara pentru acest lucru. In plus, in situatia in care el se afla la sectia de terapie intensiva, mama nu poate incerca sa alapteze din cauza starii lui de sanatate si a faptului ca este conectat la diferite aparate de monitorizare. Astfel se recurge la alte metode de hranire in afara de sanul mamei: gavaj, hranirea cu seringa, lingurita, biberonul (folosindu-se lapte matern sau lapte praf).

In aceasta situatie pentru mama alaptarea devine o sursa de stres. Este stiut faptul ca alaptarea depinde foarte mult de starea psihica si emotionala a mamei. Toate proaspetele mamici sunt sfatuite obsesiv sa fie calme, odihnite, sa nu se gandeasca la lucruri stresante, etc., deoarece toate acestea pot influenta cantitatea de lapte. Acest lucru este greu de facut de multe ori de mamele care nasc la termen (in special primiparele), avand in vedere nenumaratele griji pe care si le fac pentru nou-nascut, sau putinele ore de somn dintr-un interval de 24 de ore.

Ce se intampla insa in cazul in care mamica sufera de un episod depresiv post-partum? Cu atat mai mult starea ei emotionala este mai instabila. In acest, caz persoanele din jurul ei care insista sa fie calma pentru ca altfel “isi pierde laptele” nu fac decat sa adauge un factor de sters in plus. Cele mai multe mamici sunt constiente de importanta alaptarii, pe langa faptul ca alaptarea este un element instictiv.

In opinia mea mamicile ar trebui lasate sa se descarce de toata aceasta povara emotionala, ca mai apoi sa poata continua sa aiba grija de bebelus, lucru care in cazul prematuritatii necesita si mai multa stapanire de sine, grija, forta. Ce este de preferat? O mama care tine in ea o multitudine de trairi care o consuma interior foarte mult si care o determina ca de multe ori sa considere situatia o povara mult prea grea? Sau o mama careia i se da ocazia sa se elibereze de tumultul emotional, astfel gasind foarta necesara de a se concentra asupra bebelusului si ingrijirii acestuia?  Si asta cu riscul “pierderii laptelui”. Copilul are mare nevoie de laptele matern, dar in primul rand are nevoie de contact fizic si emotional cu o persoana echilibrata, calma, increzatoare, lucruri care se transmit de la mama la nou-nascut. Un bebelus nascut prematur simte situatia de pericol in care se afla, de aceea de cele mai multe ori el da dovada de un instinct de supravietuire exacerbat. Este important sa simta ca mama lui ii poate oferi, din punct de vedere emotional, tot ce are nevoie pentru a depasi situatia respectiva.