Depresia post-partum este un subiect intens dezbatut. Unii o plaseaza in aceeasi categorie cu “poftele” din timpul sarcinii (pot exista, dar mai sigur sunt doar niste inchipuiri), altii o considera o certitudine.
Multe mame sunt dezamagite atunci cand copilul “din vise” (cel imaginat, visat si dorit pe tot parcursul sarcinii) este diferit de cel real (nascut). Pentru o mama care naste prematur acest lucru e si mai accentuat. Copilul real e incredibil de mic, slabut, pielea e incretita, se vad proeminent vasele de sange si descrierea poate continua de la caz la caz. Peste toate acestea se adauga cele mai importante probleme, si anume cele legate de starea de sanatate a bebelusului. Prematurii sunt instabili din punct de vedere al evolutiei medicale. Intr-un moment pot fi foarte bine, ca in urmatorul sa devina instabili si sa aiba nevoie de ajutor pentru a-si mentine functiile vitale.
Ca mama care tocmai a nascut prematur, imediat dupa nastere nu poti avea copilul langa tine, pentru ca el e dus la terapie intensiva. Patutul gata pregatit de langa patul tau de spital va ramane gol atata timp cat bebelusul este instabil. O astfel de mama poate sa-si tina copilul in brate dupa zile bune. Nu poate alapta fie pentru ca bebelusul e prea mic ca sa aiba puterea sa suga, sau este conectat la aparate, in incubator.
E greu de inteles ce se intampla cu o mama care nu-si tine copilul la san ci se duce in vizita la terapie intensiva ca sa-l vada. Iar acolo de multe ori nu-i este permis decat atat: sa-l vada. Legatura fizica inceputa in timpul sarcinii este brusc intrerupta. Instinctul matern ii dicteaza sa-l ia in brate, sa-i simta mirosul, sa-l ingrijeasca, sa-l hraneasca. Toate acestea fac parte din bagajul inconstientului colectiv cu care ne nastem. Ele sunt activate pe parcursul sarcinii si in momentul nasterii. Mama unui copil prematur este fortata sa puna deoparte toate aceste porniri instinctive si sa accepte ca alte persoane au grija de bebelus. In acel moment toate lucrurile citite pe parcursul sarcinii au efect de bumerang, producand si mai multa durere.
Sunt multe locuri unde poti citi despre toate minunile care se intampla in primele zile dupa nastere (o nastere la termen). Astfel fiecare viitoare mamica (in special primiparele) isi fac proiectii. Lucru perfect normal. Numai ca in situatia unei nasteri inainte de termen toate proiectiile si asteptarile mamei nu sunt decat factori care ajuta foarte mult la declansarea depresiei post-partum.
Vorbind de cazul particular al tarii noastre, depresia este accentuata de raceala cu care este tratata proaspata mamica (si proaspetii parinti) de catre personalul medical. De multe ori asistentele medicale, cele care petrec cel mai mult timp cu bebelusul, capata autoritate fata de mama care devine personaj auxiliar, lucru care poate fi extrem de dureros pentru aceasta. In majoritatea culturilor, rolul primordial in ingrijirea unui nou-nascut ii revine mamei. In aceasta situatie speciala, mama experimenteaza sentimentul inutilitatii. Din actor devine spectator. Pe langa toate acestea, politica unor spitale din Romania este ca parintii sa nu aiba acces la “dosarul” cu evolutia de sanatate a prematurului, cel putin atata timp cat el este instabil. Incertitudinea devine astfel o noua problema psihologica pe care mama/parintii trebuie sa o suporte.
Consider ca mama unui bebelus prematur are nevoie de mai multa intelegere si grija. Cel mai important in astfel de situatii este sprijinul partenerului de viata, si apoi cel al familiei extinse. Si asta si pentru ca pe cei doi parinti ii asteapta un drum pe care trebuie sa dea dovada de rabdare si curaj.
acela?i lucru e valabil ?i într-o sarcin? suprapurtat?, cum a fost în cazul meu. te învinov??e?ti, c-ai refuzat inducerea, c?-i ceva in neregul? cu tine… ?i dup? ce-am n?scut a c?zut cerul pe mine când mi-am g?sit copilul plângând la neonatologie. acas? plângi, c? nu ?tii de ce plânge copilul, c? nu ai ajutor, c? so?ul nu te sprijin? si fuge repede la cutia cu lapte praf, de oboseal?… femeia ar trebui consiliat? din spital, iar acas? s? se bucure de tot sprijinul familiei, nu s? fie men?inut? starea de frustrare cu care vine de la maternitate. un singur gând ar trebui s? le consoleze pe proaspetele m?mici in ambele cazuri: c? nu a fost vina lor. îmi place blogul t?u.
Si eu l-am nascut pe primul meu baietzel prematur (la 35 de saptamani), si eu am trecut prin multe dintre starile descrise de tine aici, si eu am facut depresie postpartum, desi baietzelul meu n-a stat nici o secunda la reaimare iar dupa 48 de ore de la nastere (normala si foarte usoara) eram cu el acasa. A fost suficient de maricel incat sa respire singur din prima clipa, fara probleme, sa aiba o greutate pe care alti copii o pot avea la termen, deci n-au fost probleme. Daca n-am fi plecat c-o infectie din maternitate totul ar fi fost minunat. Nici eu n-am alaptat din cauza ca nu avea nici putere sa suga iar din cauza infectiei nici nu avea pofta de mancare. Pur si simplu nu exista reflexul suptului. Iar el in primele 10 zile dupa nastere n-a pus un gram pe el, ba din contra, slabise si mai mult. Am avut noroc ca am dat de o dr extraordinara care a mirosit imediat ce are copilul, i-a facut repede analizele si dupa prima doza de augmentin intravenos si-a revenit ca printr-o minune si a inceput sa manance, sa recupereze si dupa cateva luni arata ca un ursuletz. Acum nici nu mai tin cont de faptul ca a fost prematur, este un copil extraordinar, vesel, foarte inteligent, dezvoltat absolut normal, care n-a ramas cu sechele. Va tinem pumnii si voua. N-am apucat sa citesc restul posturilor tale, acum ma pun pe treaba. Am ajuns aici intamplator.
Sabina: Multumim pentru ganduri! Adevarul e ca nu m-am gandit la mamele care au o sarcina suprapurtata. Ce-i drept cele mai multe mame trec in primele zile, saptamani, prin numeroase stari: anxietate, nesiguranta, ingrijorare, etc. De aceea ar fi de ajutor sa aiba cu cine vorbi, pe perioada cand sunt in spital, cu posibilitatea de a continua consilierea si acasa.
Andreea: Sa-ti traiasca puiul luptator! Eu asa ii consider pe copilasii nascuti prematur. Iar faptul ca a luat in greutate rapid (lucru care s-a intamplat si cu Rares) e o dovada a poftei lor de viata si a instinctului de supravietuire. Multumim pentru pumni !
fratele meu s-a nascut prematur si acum e ditamai vlajganul de 1.80 m. iar familia mea este compusa numai din inchirciti, nici unul nu trece de 1.70. a avut la nastere 1800 g. esentele tari vin intotdeauna in sticlute mici (pleonasm, insa afirmatia nu-mi apartine). bine ca sunteti bine, pana la urma asta-i cel mai important lucru si ca rares e un copil normal care a recuperat bine ce trebuia sa recupereze
Sabina, cat am fost cu Rares in spital si mult timp dupa toata lumea imi dadea exemple de copii nascuti prematur care acum sunt foarte bine, fara probleme. Si pe o asta iti da speranta. Numai ca statisticile nu te prea ajuta cand esti implicat direct. Eu mereu ma gandeam: “Dar daca al meu nu?”. Oricum multumim de incurajari!
Eu am nascut cu 2 saptamani peste termen prin cezariana, Vlad avea pielea crapata din cauza ca a stat prea mult in lichidul amniotic. Operatia nu m-a lasat sa ma dau jos din pat 2 zile si simteam ca mi se rupe inima in 2 cand il auzeam ca plange si nu ma puteam ridica sa il iau in brate. Nu stiu daca apartine depresiei post partum, dar cand am venit acasa 2 nopti la rand am facut febra si imi tremuram toata desi erau 30 de grade in casa.
Imi pot imagina prin ce ai trecut, iar sistemul de sanatate de la noi stiu ca nu te ajuta deloc. Ma bucur ca ai trecut cu bine peste acele momente si tu si puiul tau!
P.S. tu lucrezi cumva pt revista Elle?
Am trecut cu bine peste ele si chiar au avut si parti bune: am venit acasa cu lectia invatata privind ingrijirea copilului. Nici un moment nu mi-a fost frica sa-l ingrijesc desi era foarte firav. In ochii mei era un copil ca toti ceilalti si asa m-am purtat mereu cu el.
P.S. nu lucrez pentru Elle, lucrez pentru Rares
[...] se intampla insa in cazul in care mamica sufera de un episod depresiv post-partum? Cu atat mai mult starea ei emotionala este mai instabila. In acest, caz persoanele din [...]