Citeam un articol de-al lui Jacques Salome despre rolurile de mama/mami si tata/tati. Conform autorului, rolul de mama si de tata sunt partea autoritara din experienta de a fi parinte, cea care impune limite si reguli, care pedepseste si corecteaza. Mami si tati sunt roluri caracterizate de afectiune afisata, de imbratisari si mangaieri, de joc si alint, cuvinte de dragoste.  Mami si Tati nu cred in parerea: “copilul trebuie iubit doar in somn”, nu le e frica sa tina prea mult copilul in brate de teama ca va deveni rasfatat, sau sa-i spuna “te iubesc”, sa-l mangaie si sa devina foarte fizici.

Mama si Tata sunt autoritari, putin invechiti, izoleaza copilul in camera plina de jucarii fara viata in timp ce mama calca si tata se uita la televizor. Copilul nu ia parte la dinamica de familie ci are datoria de a merge la gradinita/scoala si de a acumula fara a i se ivi ocazia foarte des, ca in familie, sa fie membru cu drepturi depline.

Mami si Tati sunt actuali, cool si mai putin frustrati. E noul model de parinte care rasare dupa colt si pe la noi, desi ne pastram meteahna de a imprumuta doar forma si mai putin fondul. Mami si Tati de pe plaiul nostru pozeaza in “deschisi la minte” fara a fi constienti ca orice relatie de dragoste are nevoie de respect. Cum iti respecti copilul daca ii dai bani de buzunar astfel incat sa-si cumpere tone de chips-uri, ii cumperi toate consolele de jocuri existente in lume, dar nu-l lasi sa mearga afara sa se joace impreuna cu alti copii, sa invete sa imparta, sa cedeze, sa refuze, sa fie refuzat. Sau ii cumperi mai bine un Jaguar atunci cand implineste 18 ani ca sa poata intra cu el in primul copac. Doar ne iubim copiii sau ii si respectam?

Evident am exagerat in ambele situatii, in sens negativ. Ca in orice teorie ambivalenta ideal e sa alegi calea de mijloc.